Despre bunătate: Bun cu adevărat e numai acela care nu lasă a se săvârşi răul împrejurul lui. Adevărata bunătate e vitează. Nicolae Iorga

Un popor ca al nostru de multe ori dă impresia că este prea tolerant.

În primul rând, bunătatea a preocupat pe gânditori încă din Antichitate. De exemplu, Aristotel a încercat o definiţie a ei, socotind-o în cele din urmă, pronie. Dar modelul elocvent a rămas Iisus, care prin blândeţea superioară, biciuind răul cu pilde, a împărţit istoria în două: înainte şi după Iisus. Dacă s-ar fi ajuns la un imperiu al blândeţii, faţa lumii ar fi fost mai luminoasă: până şi cei malefici s-ar fi transformat în agreabili. Şi aceasta numai prin credinţă vertiginoasă poate s-ar fi reuşit.

În al doilea rând, astăzi, o formă de bunătate organizată o constituie voluntariatul pe diverse domenii. Eu sunt pasionat de ecologie. Mi-a făcut plăcere să măsor pădurile cu pasul şi să deretic. Binele meu a fost dinamic şi a apărat natura de rău. Eliberată de atâtea lucruri inutile, în urma mea am simţit că respiră mult mai bine, aproape ca oamenii.

În concluzie, atitudinea fermă, luarea de poziţie, cu alte cuvinte, faţă de răul din jurul nostru, este mai de folos ca bunătatea nativă.

D. I.