Despre familie (I): Ce poate fi mai frumos și mai bun în viață decât o familie unită… (…) trăind într-un colț de lume numai cu bucuriile ei mici, așa cum sunt ele, fără să râvnească lucruri care n-ar face decât s-o zbuciume și s-o fărâmițeze…. Tudor Mușatescu

În lumina soarelui, postată deasupra noastră, ca un acoperiș de tablă încins, am o nostalgie a străbunilor care, dând înainte, oare câte generații?, petreceau ziua de vară altfel, într-o casă modestă, răcoroasă, ancorată, ca un gând de filosof, pe malul unui lac sau al unei ape curgătoare ca vremea. Vorbesc de timpuri cu mult mai încoace față de locuința lacustră, firavă și incomodă, contemporană fiarelor preistorice, poate uriașilor legendari, zeilor: cum să-i negăm (la zei și uriași mă refer) dacă nu am fost noi acolo să vedem ce a mai fost pe acest pământ…

Străbunul meu roman, îndrăgostit de viață rurală, precum Publius Vergilius Naso (care pendula între Roma și sat), a stat în marginea apelor, la poalele unor munți umbroși, călcați în copite de capre agere și de oi blânde. Pomii răsunau de cântecele mierlei, iar în iarba voluminoasă, toiagul în care păstorul pe gânduri, își sprijinea bărbia, ca bijuteria de argint strălucea. Cetățeanul urban, ca Horatius Flaccus (posesor de vilă, primită în dar de la Meccena), deținea vilă cu podea încălzită subteran și baie monumentală.

Ce revoltător: într-o perioadă a echilibrului climateric, relațiile dintre popoare nu aveau totuși diplomația de astăzi. Înșirate pe munți, colibele dacilor, încărcate de lapte și brânză, înconjurate de stupi grei de miere, adăposteau familii fericite până la înspăimântătoarea năvălire barbară, a triburilor pe cap având coif înzestrat cu mari coarne de bour.

Să ai posibilitatea unei vânători simple, ocazia unui alai de rațe sălbatice în avânt, din care să ochești un rățoi gras, priveliștea unor somni bătrâni, dezvoltați (ca halterofili ai apelor) care se pescuiau cu, am auzit, carele din Dunăre, îndemânare la vâslit, pentru a-ți purta iubita înspre mal și înspre inima ta, păstori care să zăgăzuiască o brânză trainică, angajați de tine sau tu să ai o asemenea (în general e moștenită) veche îndeletnicire; pe cer, noaptea, împlinind curiozități proprii de om relaxat, să numeri stele și să identifici zodii configurate molcom, în marea de grâu a doua zi să te afunzi, ca mâna în aluatul de pâine, asta da, viață la țară. Aș adăuga indiscutabil la curtea mea, cu asemenea deschideri, o baie de vară, montată elementar (pe un grătar de lemne și cu apă încălzită de soare), sub al cărei duș mă voi revigora în pace sufletească. Haideți să vă spun! Am avut ocazia unei asemenea vieți, simple și după dragul inimii, dar aș plânge în stihuri ca Vergiliu, dacă v-aș spune de ce am pierdut-o / mi-a fost subtilizată (poate nu de tot).

Când ai copii, îți reprimi tendințele și faci totul pentru ce le este lor favorabil.

D. Ionescu