Munca într-un domeniu devine plăcută în momentul în care ai învățat foarte bine ceea ce ai de făcut. De acum încolo, travaliul va fi un prilej de bucurie pentru tine, iar domeniul unde îl desfășori, o scenă pe care tu îți vei juca rolul cu pricepere și eventual, cu surplusul de vocație primit de la natură (în profesia aleasă, nu în teatru sau și în teatru, dacă ți-ai ales preocuparea de actor).

Raiul pe pământ – trebuie să fi fost când țăranul, fără presiunea învoielii cu stăpânul sau fără auspiciile vreunui contract (de preluare a produselor care astăzi ce bine e să fie!), mergea la câmp fluierând, în spate cu sapa sau coasa, secera etc., în funcție de sezon, pe sub crengi unde păsări își cântau liniștea; el știa, din tată în fiu, cum se fac muncile respective, din hărnicia personală având ocazia de a ridica un rai minor, adică o gospodărie cum se cade. Avea timp să vadă mișcarea naturii, a cosmosului. La un asemenea rai terestru, cu mult mai înainte, râvnea Vergiliu. Când e vremea cositului, în grădina verde, sub amurg, îmi aduc aminte de sfaturile poetului latin, că iarba, înmuiată de rouă, se cosește mai bine la ultimele raze ale lunii; când pe lângă mine, în vacanțele pe care le mai petrec la sat, trece o turmă veselă de capre, pe dinainte-mi străbate imaginea păstorului roman, trăitor în casă rudimentară, moțăind în destule nopți, sub stâncă, însă foarte fericit de a prinde, cu o privire încântată, iezii abia fătați, șuvoiul de lapte lăsat în urmă de ugere grase, iar cu urechea, melopeea porumbelului sălbatic aterizat în ulm.

Dorința de a reveni la traiul simplu, la modernismul simplității, e din ce în ce mai puternică astăzi. Orășeanul caută refugiu în casă obișnuită, din lemn chiar, într-o margine de sat, pe unde să nu mai treacă mașini, cu o grădină modestă, care să-i dea legume proaspete, cu pomi puși de mâna lui;