Dacă nu ar fi apărut Eminescu, poate cel mai mare poet al românilor ar fi fost considerat Ion Heliade-Rădulescu, datorită valorificării unor mituri fundamentale, ca Zburătorul, sau ideilor de veritabil patriotism care ar fi capacitat poporul oricând pentru demersuri de împlinire.
Înainte de toate, I. H. Rădulescu a fost un vizionar. Ceea ce înseamnă astăzi internetul, el și-ar fi dorit, la un mod mult mai profund, încă de atunci, în plină febră a veacului al XIX-lea. Ideea lui de a realiza o Bibliotecă universală, cu tot ce s-a tipărit în lume la un loc, cu o capacitate desigur mai greoaie de manipulare a cărții (cu bibliotecari angajați, registre de evidență a cititorilor, fișe de lectură, scări de acces la rafturile superioare etc.), echivalează serviciului multiplu de legături, internetul: știai că vei găsi orice titlu în raft la tine în țară, în București. Lăcașul însemna monitorul, iar fișele, link-urile atât de cunoscute astăzi, oamenii (frecventând biblioteca), vizitele, iar volumele, fișierele.
Fondatorul „Curierului Românesc” deținea o tipografie, două ziare și mulți, mulți bani; preocuparea de a sublima domeniul a survenit rutinei și geniului pe care îl avea. Găsise, cu alte cuvinte, soluția pentru ca tipografia lui (cea mai modernă în epocă) să lucreze continuu, multe dintre cărți trebuind să fie tipărite, traduse etc.; prin gândul de afacere profitabilă ajunsese la scopul nobil, deci după ce aprofundase un domeniu practic.
Relația dintre prezent și viitor este ca dintre tată și fiu. Personajele biblice, în legătură cu Dumnezeu, cunoșteau bine timpul pe care-l trăiau. Au mers pe direcții propovăduite, ca să ducă, de multe ori așa ai impresia, omenirea înspre Iisus Christos. Paginile sunt străbătute de un singur fir, cu o țintă precisă, calea (de ridicare iar) înspre Edenul pierdut. Și drumul, indicațiile pentru cursă, Fiul Domnului le oferă. Intervențiile monoteiștilor Vechiului Testament par exacerbate, arătând cu degetul triburi ale căror eresuri suspendau axioma, amânau providența. În capitolul despre Ilie Tesviteanul, paralela dintre sfânt și sacerdoții (peste 400 la număr, în disputa cu Sf. Ilie de a-și demonstra veridicitatea cultului lor) înclinați să deifice pietre și alte obiecte, în numele cărora supuneau un popor, îți provoacă hohote de râs azi, stând în fotoliu, cu mâna dreaptă pe toarta unei căni de cafea: la ce nivel tribal am fi rămas, în ținta aceea de lume, dacă nu ar fi fost fapta Sfântului Prooroc Ilie (de a prinde scânteia sfântă din aer, ca în noaptea de Paște, preoții, în încăpere, lumina).
De multe ori ne dorim să anticipăm viitorul, însă pentru a reuși, e nevoie să umblăm mult pe jos, ca Diogene cu lampa aprinsă în plină zi; când vrem să evadăm din cercul în care ne învârtim, plictisindu-ne de tot ce include, poate chiar de noi înșine, este bine să scoatem capul pe fereastra numită carte, pentru a vedea lumea din interior.