Despre transplantul renal şi hepatic şi şansa celor aflaţi pe listele de așteptare. Articol, de Mariana Rusen

“Dosar România”la TVR 1 – despre „Şansa la viaţă”, partea a II-a

După ce săptămâna trecută am deschis „dosarul” transplanturilor cardiace, urmăriţi sâmbătă, 19 octombrie, la ora 21.00, noi reportaje despre transplantul renal şi hepatic şi aflaţi ce  şanse au la viaţă pacienţii aflaţi pe listele de așteptare.

Şi în cea de-a doua parte a emisiunii “Dosar România” dedicate situaţiei transplantului în România, realizatoarea Alina Grigore aduce în prim-plan mărturii impresionante ale unor copii şi adulţi care au trecut prin situații-limită, pacienţi aflaţi pe listele de aşteptare, oameni salvaţi, părinţi îndureraţi care au găsit în ei puterea de a salva alte vieţi, medici excepţionali.

În 19 octombrie, la “Dosar România”, continuăm să punem cap la cap verigile care compun activitatea complexă de transplant şi aflăm problemele cu care se confruntă acest sistem medical de elită: de la declararea morţii cerebrale, discuţia cu familiile potenţialilor donatori, transportul echipelor de prelevare, costurile unui transplant, până la asigurarea medicaţiei imunosupresoare, fără de care cei care au trecut printr-o astfel de intervenţie majoră nu pot supravieţui.  

“Dosar România” atrage în acest mod atenţia asupra faptului că în acest moment, de un transplant renal, hepatic, cardiac, pulmonar depinde viaţa a 6.000 de români aflaţi pe listele de aşteptare  – în condiţiile în care anul trecut au fost doar 65 de donatori în moarte cerebrală, iar numărul donatorilor continuă să scadă.

Mai multe detalii despre această ediţie găsiţi la: http://tvr1.tvr.ro/dosar-romania-la-tvr-1-despre-sansa-la-viata-partea-a-ii-a_25671.html

Promo: https://www.youtube.com/watch?v=6U796OfB0_M

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *