https://blog.revistaderecenzii.com/
Bucureşti, 20 decembrie 2022
Dezvăluiri în premieră din culisele anchetei cunoscute ca „Dosarul Revoluţiei”
Revoluţie sau lovitură de stat? Pe 22 decembrie, de la ora 22.00, Mihai Rădulescu şi invitaţii săi dezbat evenimentele din 1989, în ediţia specială „Decembrie Roşu”, la TVR 1.
La 33 de ani de la căderea dictaturii comuniste, evenimentele sângeroase din decembrie 1989 rămân încă o rană deschisă pe trupul României democratice. Au murit atunci peste 1000 de oameni şi au fost răniţi peste 3000, dar nimeni n-a fost găsit responsabil pentru majoritatea covârşitoare a acestor victime, înregistrate după răsturnarea lui Ceauşescu. Până la un verdict al instanţei – pentru care nu se ştie cât vom mai aştepta – pe 22 decembrie, Televiziunea Română propune telespectatorilor săi o dezbatere bazată pe informaţii fundamentate, la zi, care le va permite să-şi formeze propria părere referitoare la Revoluţia din 1989. Mihai Rădulescu ne dă întâlnire la ediţia specială „Decembrie Roşu”, de la ora 22.00, la TVR 1, alături de invitaţii săi: istoricul Cosmin Popa, cercetător la Institutul de Istorie Nicolae Iorga al Academiei Române, specializat în istoria Uniunii Sovietice și a comunismului european, procurorul militar Cătălin Ranco Piţu, șef al Secției de urmărire militară din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, precum şi jurnaliştii de investigaţie ai TVR poate cei mai specializaţi în Revoluţia Română, Cornel Mihalache şi Răzvan Butaru.
„Vă vom furniza elemente extrem de interesante descoperite de anchetatori şi dezvăluiri în premieră din culisele îndelungatei anchete cunoscute sub numele Dosarul Revoluţiei. Un dosar cu un parcurs sinuos, la care au lucrat mai mulţi procurori de-a lungul timpului, a fost ulterior refăcut la cererea judecătorilor şi, în sfârşit, rechizitoriul a fost trimis în instanţă în această vară”, explică Mihai Rădulescu. Cel care şi-a asumat înaintarea dosarului şi a fost implicat în toţi aceşti ani în anchetă, actualul procuror-şef al Parchetelor Militare, colonel magistrat Cătălin Ranco Piţu dezvăluie pe cine consideră anchetatorii vinovaţi pentru victimele din Decembrie 89 şi pe ce bază.
Ediţia specială va prezenta telespectatorilor mărturii esenţiale despre manifestaţia din 21 decembrie de la Universitate şi mitingul din 22 decembrie, informaţii despre operţiunea Malicius de control al Televiziunii publice, afirmaţii relevante ale unor martori oculari, dar şi un document CIA declasificat, care face referire la faptul că, probabil, Securității i s-ar fi oferit amnistie ca să pună armele jos. Ce s-a întâmplat cu adevărat atunci, a fost revoluţie sau lovitură de stat? Cine a tras – armata, securitatea, teroriştii? De ce nu răspunde nimeni pentru diversiunea și manipulările din timpul evenimentelor din 1989?
Multe întrebări îşi aşteaptă răspunsurile. Unele dintre ele nu vor veni, poate, niciodată. Altele se vor regăsi în ediţia specială „Decembrie Roşu”, moderată de Mihai Rădulescu. Joi, 22 decembrie, de la ora 22.00, la TVR 1. Programul este difuzat şi la TVR Moldova (la 22.10) şi TVR Internaţional (ora 22.50).