Personajul care nu pleacă, nu tace. Rezistă,  rămâne şi face…

de Dorian OBREJA

Deplângeam, într-unul din editorialele recente, ceea ce nu poate fi calificat decât o depopulare a ţării noastre. Circa 4.000.000 de români au fost forţaţi să plece „afară”, în căutarea unei vieţi la standardele celorlalţi cetăţeni din UE; peste 35 la sută aparţin vârstei şi populaţiei active.

Teoretic, nu s-ar putea vorbi despre un exod al creierelor din România, dat fiind că, din 10 oameni care pleacă, doar unul are studii superioare. Însă, dacă luăm în calcul că, din totalul populaţiei active a ţării, doar puţin peste 19 la sută reprezintă procentul celor cu studii superioare, atunci acel 1 capătă alte semnificaţii, cântărind de 10 ori mai mult!

Din fericire, mai sunt şi excepţii, Adică oameni care, în ciuda tuturor problemelor, în ciuda faptului că „luminiţa de la capătul tunelului” întârzie nepermis de mult să se lase văzută (aprinsă, mai întâi!), rămân, rezistă şi fac lucruri menite a mai schimba cât de cât situaţia dintr-un domeniu sau altul şi, mai ales, oferă un exemplu de natură a da speranţe.

Am avut prilejul, de curând, să cunosc un asemenea caz. Am evaluat omul, dincolo de cele aflate în convorbiri, şi aşa cum e moda în zilele noastre, adică după cv. Care m-a făcut să definesc acel om nu drept o persoană, ci un personaj (iar dacă îşi va continua parcursul de până acum, are toate şansele să devină chiar o personalitate).

Argumente. În două decenii, Daniela Gîfu – acesta este numele personajului – a luat o licenţă în fizică, două doctorate (unul în filosofie, altul în informatică) şi este master (nu oriunde, ci la SNSPA) în comunicare şi relaţii publice. Şi asta în sinteză!

În acelaşi interval, a mai făcut multe altele, începând cu a fi reporter la un post tv, expert şi revizor lingvist, şi, ajungând la zi, devenind cercetător ştiinţific şi cadru didactic universitar la Universitatea „Al. I. Cuza”, dar şi redactor şef la vreo 3 reviste (dintre care una a Uniunii Ziariştilor Profesionişti, uniune la care este şi vicepreşedinte, iar o alta – din Canada).

Într-un interviu, dat publicităţii în Australia, adică la antipozi – fapt normal pentru un personaj care pendulează lesne, dar nu cu uşurinţă!, între atâţia poli (domenii) -, Daniela Gîfu se autodefinea ca fiind „ambiţioasă, cerebrală, întreprinzătoare, chibzută, organizată, imaginativă, generoasă, vehementă, melancolică, aş putea spune predispusă la pesimism, corectă, uneori repezită şi aş putea continua, Dar mi-e să nu-l înfurii pe Cel de Sus!”. Nicio şansă: Cel de Sus a binecuvântat-o cu o mulţime de daruri şi veghează ca drumul să-i fie mereu ascendent…

Mai poate adăugat ceva? O, sigur că da ! Nu pentru că ar avea timp în plus, ci pentru că are talent, Daniela Gîfu există şi în ipostaza de poet. Chiar zilele acestea îşi lansează cel mai recent volum de versuri, incitant de la titlu (« Spovedania unei pantere ») până la conţinut, după a cărei citire, un nume în literatura română actuală, Nicolae Băciuţ, afirmă că « e un autor care merită să fie urmărit, pentru că poate avea un cuvânt greu de spus în poezia feminină din România. Nu ca gen al autorului, ci ca proiecţie a destinului. ».

Dacă mai multe asemenea personaje ar alege să rămână în ţară şi să facă ceva pentru ea, viitorul României ar fi altul…

……………………………………………………………………………………………………………………………………

Acest material a apărut ca editorial în cotidianul Evenimentul Regional al Moldovei, ediţia de miercuri, 28 martie 2018.

P.S. Ceea ce nu am putut face în editorial, tehnic, fac pe această pagină, adăugând, la toate vorbele de mai sus, vorbele Danielei Gîfu, sub forma poemului “La pândă”, considerând că reprezintă una dintre cele mai convingătoare invitaţii la lectura volumului amintit:

“Adulmec

Cum iubești în haine camuflate.

Adulmec

Cum vorbești în pilde romanțate.

Adulmec

Cum respiri în spații parfumate.

Adulmec

Cum visezi în brațe despuiate.

Adulmec

Cum gândești în scene viscerate.”