COMUNICAT DE PRESĂ
Dublă lansare ADENIUM în Republica Moldova,
în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României:
„Calea europeană a Republicii Moldova”,
coordonatori Sorin Bocancea și Radu Carp
În colecția Headline a editurii Adenium a apărut cartea „Calea europeană a Republicii Moldova”, coordonatori Sorin Bocancea și Radu Carp. Volumul reunește contribuțiile unui număr de 40 de specialiști din diverse domenii (științe sociopolitice, mass-media, arte) având ca temă evoluția postcomunistă a Republicii Moldova și perspectivele care se profilează în vederea aderării și integrării sale în Uniunea Europeană, pe fondul clivajului evident care există în clasa politică de la Chișinău, care trimite electoratul într-o perpetuă confuzie. Un alt aspect important abordat în carte este fenomenul central care, până acum, a compromis traiectul european al Moldovei: corupția.
Volumul va fi lansat, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României, la Chișinău și Bălți.
Luni, 18 aprilie, la ora 17:40, va avea loc lansare volumului la Chișinău, la Casa Uniunii Scriitorilor. Vor prezenta Daniel Șandru și Maria Șleahtițchi. Moderatorul evenimentului va fi Aracadie Suceveanu.
Marți, 19 aprilie, la ora 13:00, volumul „Calea europeană a Republicii Moldova” va fi lansat la Bălți, în Sala Polivalentă a Universității „Al. Russo”. Vor prezenta Daniel Șandru și Lidia Pădureac. Evenimentul este realizat cu sprijinul Consulatului României la Bălți și va fi moderat de Mihai Baciu, Consul General.
Sven-Joachim Irmer: „Un realism dureros a luat locul euforiei eurocentrice care părea că pusese stăpânire pe Republica Moldova începând cu anii 2009-2010. Cu atât mai îmbucurătoare este, poate în mod paradoxal, apariția volumului de față, menit să aducă o contribuție la relansarea în spațiul public de pe ambele maluri ale Prutului a unei discuții realiste cu privire la deja obsedanta întrebare «Quo vadis Republica Moldova?».”
Sorin Bocancea: „Singura modalitate prin care cele două țări românești pot să se regăsească în aceeași entitate politică rămâne, dacă nu se va petrece vreo minune geostrategică, integrarea Republicii Moldova în UE. Nu se știe cum vor sta lucrurile peste 15-20 de ani, când ceea ce este riscant azi ar putea fi ceva firesc atunci. Câți mai credeau în anii ’60 în reunificarea Germaniei? Însă nici un neamț nu a uitat proiectul, unirea s a produs atunci când contextul politic a permis acest lucru. Dacă un context similar va veni mai repede, cu atât mai bine. Însă trebuie să fim pregătiți pentru un drum mai lung.”
Radu Carp: „În condițiile în care Republica Moldova va avea o justiție puternică și independentă, lideri politici atașați valorilor europene și nu propriilor interese de natură economică, iar România va avea o reformă administrativă prin care să devină atractivă, cele două țări vor avea un destin comun în Europa. Cetățenii din România și din Republica Moldova vor putea astfel decide ei înșiși, în cunoștință de cauză, cum vor dori să valorifice acest destin comun, în interiorul unui singur stat sau separat.”
Cartea va fi disponibilă în scurt timp în librării și pe site-ul Adenium.
Volum apărut cu sprijinul Fundației Konrad Adenauer.