Licenţiat în filologie, doctor în filosofie, brâncuşiolog de excepţie, ziarist şi redactor de reviste, om de cultură dar şi parlamentar, eseist şi poet, autor al unui număr impresionant de articole şi al câtorva zeci de cărţi, profesorul Ion Mocioi reuşeşte să domine nu numai trecerea timpului, dar şi să completeze, la loc de frunte, panteonul scriitorilor gorjeni.
Cu evidente afinităţi estetice, filosofice, artistice, culturale, prof. univ. dr. Ion Mocioi şi-a dedicat o parte din viaţă cercetării şi promovării geniului brâncuşian, despre viaţa şi opera lui Brâncuşi, scriind peste 2000 de pagini ce rămân pentru posteritate un nesecat izvor de cunoaştere. Brâncuşiologul Ion Mocioi nu se opreşte aici, domnia sa contribuind, de-a lungul timpului, la promovarea culturii, a tradiţiilor gorjeneşti, a lucrărilor de artă dar şi la redescoperirea istoriei locurilor şi al faptelor ce nu trebuie pierdute în negura timpului.
Este foarte greu să te hotărăşti, despre care dintre cărţile scriitorului Ion Mocioi să vorbeşti mai întâi, pentru că fiecare carte îşi are locul şi importanţa cuvenită în sufletul autorului. Dar pentru că suntem în ziua de 14 ianuarie, şi astăzi se împlinesc 122 de ani (1894) de la naşterea Ecaterinei Teodoroiu, voi aduce în centrul atenţiei monografia intitulată Ecaterina Teodoroiu, o carte despre care autorul Ion Mocioi a spus că este ,, o pildă de curaj şi patriotism pentru toate generaţiile ce vor veni”.
Chiar de pe copertă ne întâmpină portretul Ecaterinei, realizat de pictorul Iosif Keber, despre care Ion Mocioi a scris o altă carte, iar cele 250 de pagini scrise reuşesc să ofere o imagine completă a ,,eroinei de la Jiu”. Documentarea a necesitat un timp îndelungat deoarece studiul documentelor prăfuite din arhive nu solicită doar concentrare dar şi o răbdare de fier. Dar autorul a ştiut de la început ce-şi doreşte să scrie şi, citindu-i cartea, parcă sufletul şi chipul Cătălinei, cum era ea alintată, ne urmăreşte printre rânduri. Astfel aflăm date despre familia fetei dar şi despre dorinţa acesteia de a învăţa, o dorinţă nestăvilită de sărăcia acelor vremuri, iar în august 1916 Ecaterina era ,,cercetaşă la îngrijirea răniţilor din Tg-Jiu”. La începutul lui noiembrie 1916, Cătălina se afla cu arma în mână, în linia întâi, fiind dornică şă-şi elibereze meleagurile natale de duşmani. Deşi a fost luată prizonieră va reuşi să scape datorită curajului de care dă dovadă şi nici schijele unui obuz care o rănesc la picioare şi umărul stâng nu o determină să se retragă. Primeşte gradul de sublocotenent şi acest fapt o onorează dorindu-şi să se întoarcă pe front unde primeşte comanda unui pluton. La 22 august 1917, într-un moment infernal de luptă, Cătălina este lovită de două gloanţe în piept iar ultimile ei cuvinte de îmbărbătare ,,Înainte, băieţi!” vor rămâne ca un ecou, care astăzi se ridică dintre rândurile acestei cărţi şi se vor auzi de fiecare dată când cineva le va citi. Aici este secretul originalităţii unui scriitor: să prezinte faptele ca şi cum s-ar petrece acum iar noi, cititorii, să putem dialoga sufleteşte cu eroii ca şi cum ar fi lângă noi.
Paginile cărţii cuprind nu numai măiestria vorbelor ci şi o suită de documente, jurnale, copii, picturi şi fotografii ce zugrăvesc atmosfera de epocă, toate acestea fiind mărturii incontestabile ale existenţei eroinei Ecaterina Teodoroiu iar Mausoleul ridicat în cinstea eroinei este piatra funerară lângă care ne putem aduna gândurile oricând avem un moment de slăbiciune.
Să nu uităm, oriunde am fi, că suntem români, că scriitorii noştri au gândit şi scris cu sufletul omului liber şi niciodată nimeni nu va putea îngenunchea puterea cuvântului şi mai ales semnificaţia sa.