În izvorul ochilor tăi
freamătă năvoadele pescarilor de pe Marea Demenţei.
În izvorul ochilor tăi
marea îşi ţine făgăduiala.

Aici îmi lepăd eu
o inimă care-a zăbovit printre oameni 
veşmintele şi strălucirea unui jurământ:

Mai negru în negru, sînt şi mai gol.
Doar abjurând devin credincios.
Sînt tu, abia când sînt eu.

În izvorul ochilor tăi
plutesc, la pradă visând.

Un năvod de-un altul se prinde:
ne despărţim îmbrăţişaţi.

În izvorul ochilor tăi
un spânzurat sugrumă ştreangul.

Sursa: http://poetii-nostri.ro/paul-celan-elogiul-departarii-poezie-id-14416/