Cartea de față, este o privire îndelungată și insistentă în timp, o săgeată a timpului, ideea prin care alegerile noastre din prezent pot influenţa evenimente din viitor, dar nu şi din trecut, din perioada ultimilor 20 de ani. Dar coborârea în trecut, ca și înaintarea în viitor sunt operațiuni dificile și riscante. “Pe cine interesează, dacă a interesat vreodată, analiza unui jurnalist, când e vorba de cutare fapt, secvență, episod – depășite sau înghițite de timp? De ce, în prezentul atât de tumultuos din România, din vecinătatea ei apropiată și depărtată, ar mai conta recuperarea cioburilor din uitare sau amintire, tocmai de către jurnalist? Nu este jurnalistul, spre deosebire de istoric, primul și definitivul ostatic al clipei? Clipa, spre deosebire de lacrimă, rareori se prelinge pe obrazul realității”, opinează autorul.
Germanii spun despre ziarul deja citit că este Schnee von Gestern – „zăpada zilei de ieri”. Dacă nu s-a topit încă, devine de nerecunoscut, călcată deja de pașii zilei de azi. Și dacă analizăm și evaluăm faptele, actele, evenimentele de la un moment dat, ele au o anumită însemnătate, încărcătură, valoare care după un interval de timp își schimbă neutrosofic valoarea.
Emil Hurezeanu, explică nevoia acestei scrieri: “Am vorbit în mai multe rânduri despre nevoia înțelegerii oricărui fapt, îndeosebi public, doar în cadrul sistemului de coordonate, așa cum îl cunoaștem din trigonometrie. Verticala trecutului intersectează obligatoriu orizontala spațiului. Înțelegem ce se întâmpla acum, din nou, în piețele Romaniei, doar dacă știm ce s-a mai întâmplat acolo. Un rapel la memoria locului concret sau simbolic pune în profil, deslușește momentul de acum. În punctul zero avem prezentul, al nostru, dar și al celorlalți. E și locul în care ne aflăm acum. Orice întâmplare din Piața Universității, adică, are la dreapta și la stânga ei desfășurări similare sau diferite, din Piața Bastiliei din Paris până la Maidanul din Kiev”. Autorul, Emil Hurezeanu, un erudit sociolog, psiholog, filozof, istoric, analizează evenimentele trăite de-a lungul anilor în România, în contextul istoriei și culturii universale. Evenimetele rupte din contextul istoriei nu au sens, dar integrate intr-un “tot”, capătă dimensiune, valoare, interpretabilitate, înțelegere.
Franz Kafka a scris o povestire scurtă („Mesaj imperial”) în care configurează cum împăratul îţi trimite ţie, „singuraticul şi lamentabilul său supus, umbrei mărunte”, ţie, refugiatului în depărtări, ţie îţi trimite un mesaj imperial. Cu rostirile împăratului, aflat pe patul de moarte, către tine porneşte un mesager. Acestuia îi vor trebui milenii întregi pentru a ieşi din zecile de ziduri ale palatelor. La un moment dat, el se va afla în drum către tine, ducând solia unui mort. Tu ştii că mesajul nu ar ajunge în timpul vieţii tale însă „stai aşezat la fereastră şi visezi la asta, când se lasă seara”. Mesajul ajunge întotdeauna prea târziu, și când ajunge, decodificarea lui e anevoioasa pentru că timpul este trecut, iar tu, eşti un hermeneut aplicând cu consecvenţă legea hermeneuticii, comprehensiunea.
Cartea include comentarii rostite la microfonul posturilor de radio Europa Libera și Deutsche Welle, dar și opinii publicate de-a lungul ultimelor două decenii în numeroase publicații românești, apoi câteva conferințe despre mersul Europei, susținute – în 2007, 2011, 2015 la Teatrul Național din București (și redactate după rostirea lor liberă). Sunt tot atâtea puncte de inflexiune ale unei evoluții tulburătoare.
Un jurnal nu reține totul, nici măcar ce-a fost mai important în mod obiectiv pentru toți, dacă se poate evalua vreodată acest lucru. El adună doar tribulațiile subiectivității autorului, din cutia de rezonanță a istoriei comune, trimițând vibrații în universuri paralele.
Volumul este structurat în 7 capitole generoase:
Capitolul 1 – „Între două mări” (1996 – 2000), tratează conceptul „de corupție” ca fenomen suprapartinic ce traversează întreaga societate, vinovați fiind atât autohtonii cât și străinii, începutul mileniului III în contextul promisiunilor și profețiilor milenarismului, vizita Papei Ioan Paul al II-lea o punte a creștinilor, alianța și aliajul către consolidarea stabilității în Romania, formule guvernamentale, evenimente și acțiuni internaționale la granița țării, mari încercări decizionale, toate descrise în contextul politicii internaționale din vremea respectivă.
Capitolul 2 – Proton Pseudos (2001 – 2004), prezintă analiza, evaluarea și pregătirea pentru aderarea la NATO și UE. După 10 ani de la căderea regimului comunist, se caută metode, pârghii, asocieri, promisiuni, proceduri, negocieri de schimbare a mentalităților interne de persuasiune și convicțiune a factorilor externi, că locul României este în cadrul acestor structuri.
Capitolul 3 – Un președinte pentru neliniștea noastră (2005 – 2006) face
“analiza Băsescu” în contextul istoriei, a situației în care a devenit președinte, la începutul mandatului său, contextul politic european american, rus și strategiile președintelui Băsescu în contrast cu regulile structurilor internaționale.
Capitolul 4 – Annus Mirabilis– anul în care în România au avut loc realizări, decizii schimbări importante. Emil Hurezeanu, localizează și integrează România în Europa și în lume: „Oamenii de cultură, cititorii, elevii vor face în anii care vin descoperiri, întrând în Europa la propriu, luând trenurile sau coborând din avion, și observând, de exemplu, că Brașovul și Sibiul, Iașiul sau Craiova, Bucureștiul sau Constanța au insule nedescoperite de europenitate – superioare descoperirilor pe care le vor face mergând la Berna, Augsburg sau Santa Maria di Leuca, ultima localitate din vârful tocului cizmei italiene.”
Capitolul 5 – Societatea pestrita și figuranții- arată că normalitatea realității s-a impus și dincolo de Cortina de Fier, ideologii și întelegeri Est–Vest, sau existența unei ordini a darului și a unei ordini a contractului; existența actului benevol și a actului datorat.
Capitolul 6 – Dominația libidoului– în care se arată că românii știu să facă și concesii, să negocieze în momente dificile, au simț al oportunității istorice, în contrast cu vecinii lor. Ungurii și sârbii, au pierdut mai mult prin încăpățânarea de a susține o cauză eroică, în timp ce românii au câștigat prin acomodare, eventual rușinoasă, schimbând alianțe și fronturi atunci când a fost nevoie. Au renunțat de multe ori la onoare în favoarea suveranității tactice, și la libertate în favoarea integrității pragmatice, în final obținând o sumă pozitivă.
“Frantujii desfid lipsa de gust și îngrădirea libertăților sexuale, în timp ce noi, românii, într-o profundă tradiție băștinașă, ne adâncim doar puținel în obscenitate, nițel în pornografie, în căutarea înțelesurilor profunde ale lumii și vieții și politicile populiste din dorința de a soluționa problemele sau de a înlătura frustrările și prejudecățile, prin discutarea lor publică”, afirmă autorul.
Capitolul 7 – Europa personală, în oameni și întâmplări – sunt prezentate linii de fractură ale României, precum civilizația, cultura, religia, divizarea țărilor europene pe ranguri, lipsa instrumentelor de autocunoaștere, neacceptarea în spațiul Schengen, abandonarea și victimizarea unor segmente ale populației, deficitul istoric și coeficientul de dinamică al adaptării.
Regele Mihai afirma într-o alocuțiune: „Nu văd România de astăzi ca pe o moștenire de la părinții noștri, ci ca pe o țară pe care am luat-o cu împrumut de la copiii noștri.” Astfel, vedem în generația tânăra un segment plin de curaj, îndârjit de sentimente novatoare, curate, alimentate de adrenalină dar lipsită de experiența luptei și rezistența la erodarea principiilor conservatorismului.
Ca în final să se aplice concluzia lui Henry Kissinger, „Refuzăm să învățăm din experiență. Pentru că la comandă se află, cel mai adesea, indivizi aistorici. Azi nu se mai predă în școli istoria ca o succesiune de evenimente. Se lucrează cu termeni și teme din context”, evenimentele, faptele, acțiunile sunt într-o dinamica mult prea alertă.
După cum se ştie, Immanuel Kant postula inteligenţa drept capacitatea de a suporta incertitudinea: cu cât capacitatea de a suporta incertitudinea este mai accentuată, cu atât inteligenţa este mai ridicată. Incertitudinea se leagă inextricabil de o decizie: nu există incertitudine fără o direcţie a gândirii de tip estimare, previziune, prognoză, viitor alternativ, la Emil Hurezeanu aceste calități dau excelența în selectarea și interpretarea evenimentelor din entropia comunității.
Volumul de faţă, reprezintă o readucere în actualitate a evenimentelor ultimilor 20 de ani precum și o rafinare a acestora, fiind analizate și evaluate în întregul context al evenimentelor internationale apriori si aposteriori. Volumul este un reper pentru oricine dorește să cunoască firul evenimentelor petrecute în anii din urmă, studenților din cadrul facultatilor de stiinte sociale, masteranzilor, doctoranzilor, în domeniul istoriei, științelor politice, volumul evidențiindu-se prin analiză obiectiva și detaliată a evenimentelor, autorul fiind nu numai un bun cunoscător al istoriei și diplomației mondiale dar și un jurnalist de o excepțională propensiune.
*Recenzie apărută în „Ora de știri de Dolj”