Doamna şi Domnul Martin se aşează unul în faţa celuilalt, fără să-şi vorbească. îşi zâmbesc timid. 
 

DOMNUL MARTIN (dialogul care urmează trebuie rostit cu o voce tărăgănată, monotonă, puţin cântat, fără nici o nuanţă): Mă scuzaţi, doamnă, dar am impresia, dacă nu mă-nşel, că v-am mai întâlnit undeva.

DOAMNA MARTIN: Şi mie, domnule, mi se pare că v-am mai întâlnit undeva.

DOMNUL MARTIN: Nu v-am zărit cumva din întâmplare, doamnă, la Manchester?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate. Eu sunt din Manchester! Dar nu-mi aduc prea bine aminte, domnule, n-aş putea spune dacă v-am zărit sau nu.

DOMNUL MARTIN: Dumnezeule, ce ciudat! Şi eu sunt tot din Manchester, doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat!… Numai că eu, doamnă, am plecat din Manchester acum vreo cinci săptămâni.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! ce coincidenţă bizară! Şi eu, domnule, am plecat din Manchester tot acum vreo cinci săptămâni.

DOMNUL MARTIN: Am luat trenul de la jumătate după opt dimineaţa, care ajunge la Londra la un sfert înainte de cinci, doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! ce bizar! Și ce coincidenţă! Şi eu, domnule, am luat acelaşi tren!

DOMNUL MARTIN: Dumnezeule, ce ciudat! atunci poate că v-am văzut în tren, doamnă?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, nu-i exclus, e plauzibil şi, la urma urmei, de ce nu!… Dar nu-mi aduc deloc aminte, domnule!

DOMNUL MARTIN: Am călătorit cu clasa a doua, doamnă. în Anglia nu există clasa a doua, dar eu călătoresc totuşi cu clasa a doua.

DOAMNA MARTIN: Ce bizar, ce ciudat şi ce coincidenţă! şi eu, domnule, am călătorit tot cu clasa a doua!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat! Poate că totuşi ne-am întâlnit la clasa a doua, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, nu-i deloc exclus. Dar nu-mi amintesc prea bine, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: Locul meu era în vagonul opt, compartimentul şase, doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! şi locul meu era tot în vagonul opt, compartimentul şase, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat şi ce coincidenţă bizară! Poate că ne-am întâlnit în compartimentul şase, stimată doamnă?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, la urma urmei! Dar nu-mi aduc aminte, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: La drept vorbind, stimată doamnă, nici eu nu-mi aduc aminte, dar e posibil să ne fi văzut acolo şi, dacă mă gândesc bine, mi se pare chiar foarte posibil!

DOAMNA MARTIN: Oh! într-adevăr, desigur, într-adevăr, domnule!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat!… Am avut locul trei, lângă fereastră, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Oh, Dumnezeule, ce ciudat şi ce bizar, eu am avut locul şase, lângă fereastră, în faţa dumneavoastră, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Oh, Dumnezeule, ce ciudat şi ce coincidenţă!… Prin urmare am stat vizavi, stimată doamnă! Acolo trebuie să ne fi văzut!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! E posibil, dar nu-mi aduc aminte, domnule!

DOMNUL MARTIN: La drept vorbind, stimată doamnă, nici eu nu-mi aduc aminte. Şi totuşi, e foarte posibil să ne fi văzut cu ocazia asta.

DOAMNA MARTIN: E adevărat, dar nu sunt deloc sigură, domnule.

DOMNUL MARTIN: Stimată doamnă, nu cumva dumneavoastră eraţi doamna care m-a rugat să-i pun valiza în plasa de bagaje, mi-a mulţumit apoi şi mi-a dat voie să-mi aprind o ţigară?

DOAMNA MARTIN: Ba da, eu trebuie să fi fost, domnule! Ce ciudat, ce ciudat şi ce coincidenţă!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat, ce bizar, ce coincidenţă! Atunci, poate că ne-am cunoscut în acel moment, doamnă?

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat şi ce coincidenţă! Tot ce se poate, stimate domn. Şi totuşi, nu cred că-mi amintesc.

DOMNUL MARTIN: Nici eu, doamnă. 
 

Moment de tăcere. Pendula bate 2-l. 
 

DOMNUL MARTIN: De când am sosit la Londra, locuiesc pe strada Bromfield, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat, ce bizar! Şi eu, de când am sosit la Londra, tot pe strada Bromfield locuiesc, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat, dar atunci, dar atunci ne-am întâlnit pe strada Bromfield, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat; ce bizar! tot ce se poate, la urma urmei! dar nu-mi aduc aminte, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Eu locuiesc la numărul 19, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat, şi eu tot la numărul 19 locuiesc, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Dar atunci, dar atunci, dar atunci, dar atunci, dar atunci, poate ne-am văzut în casa asta, stimată doamnă?

DOAMNA MARTIN: Tot ce se poate, dar nu-mi aduc aminte, stimate domn.

DOMNUL MARTIN: Apartamentul meu se află la etajul cinci, e numărul opt, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat, Dumnezeule, ce bizar! şi ce coincidenţă! Şi eu locuiesc tot la etajul cinci, apartamentul opt, stimate domn!

DOMNUL MARTIN, căzând pe gânduri: Ce ciudat, ce ciudat, ce ciudat şi ce coincidenţă! Ştiţi, în dormitor am un pat. Patul e acoperit cu o plapumă verde. Camera asta cu patul şi plapuma verde se află la capătul coridorului, între closet şi bibliotecă, stimată doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă, ah, Dumnezeule, ce coincidenţă! Şi dormitorul meu are tot un pat cu plapumă verde şi se află la capătul coridorului, între closet, stimate domn, şi bibliotecă!

DOMNUL MARTIN: Ce ciudat, bizar, straniu! Atunci, doamnă, locuim în aceeaşi cameră şi dormim în acelaşi pat, stimată doamnă. Poate că acolo ne-am întâlnit!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat şi ce coincidenţă! Tot ce se poate, acolo ne-om fi întâlnit, şi poate chiar noaptea trecută. Dar nu-mi aduc aminte, stimate domn!

DOMNUL MARTIN: Eu am o fetiţă, fetiţa mea locuieşte cu mine, stimată doamnă. Are doi ani, e blondă, are un ochi alb şi un ochi roşu, e tare frumuşică şi o cheamă Alice, stimată doamnă.

DOAMNA MARTIN: Ce coincidenţă bizară! şi eu am o fetiţă, are doi ani, un ochi alb şi un ochi roşu, e tare frumuşică şi o cheamă tot Alice, stimate domn!

DOMNUL MARTIN, aceeaşi voce tărăgănată, monotonă: Ce ciudat şi ce coincidenţă! şi ce bizar! poate că-i aceeaşi, stimată doamnă!

DOAMNA MARTIN: Ce ciudat! tot ce se poate, stimate domn. 
 

Moment prelungit de tăcere… Pendula bate de douăzeci şi nouă de ori. 
 

DOMNUL MARTIN, după ce a cugetat îndelung, se ridică încet şi, fără să se grăbească, se îndreaptă spre Doamna Martin, care, surprinsă de aerul solemn al Domnului Martin, se ridică, la rândul ei, foarte încet; Domnul Martin, cu aceeaşi voce tărăgănată, monotonă, vag cântătoare: Atunci, stimată doamnă, cred că nu mai încape nici o îndoială, ne-am mai văzut, iar dumneavoastră sunteţi chiar soţia mea… Elizabeth, te-am regăsit! 
 

Doamna Martin se apropie de Domnul Martin fără  să se grăbească. Se îmbrăţişează  fără vreo expresie. Pendula bate o dată, foarte tare. Bătaia pendulei trebuie să fie atât de puternică încât să-i facă pe spectatori să tresară. Soţii Martin n-o aud. 
 

DOMNUL MARTIN: Donald, tu eşti, darlingl

Se aşază  în acelaşi fotoliu, îmbrăţişaţi, şi adorm. Pendula mai bate de câteva ori. Mary intră în scenă încet, pe vârfuri, duce degetul la buze şi se adresează publicului.

Sursa: http://regizorcautpiesa.ro/piese-de-teatru-online/Cantareata-cheala-2450-1191.html