Eveniment lansare carte în cadrul Târgului Gaudeamus. Romeo Crîșmaru: Românii timoceni. Cronică de eveniment, de Mirela Teodorescu

images

Târgul de carte Gaudeamus găzduit de Teatrul „Marin Sorescu” ne-a prilejuit joi, 25 februarie 2016, lansarea cărții lui Romeo Crîșmaru, „Românii timoceni. Studiu jurnalistic despre românii dintre Timoc și Morava și lupta lor pentru păstrarea identității naționale”.

Autorul afirmă că această carte reprezintă pagini de istorie vie, o istorie ilustrată în articole de presă și interviuri, pentru că indubitabil, presa înseamnă tot istorie, o istorie ceva mai romanțată și uneori mai abruptă, dar o istorie văzută și trăita de jurnaliști.

Românii din Timoc dau dovadă de un naționalism efervescent, aproape de granițele României, spre deosebire de românii la mare depărtare de România care se manifestă prin naționalism nucleic.

În condițiile grele încă se mai poartă costumul național, se vorbește limba româna, se luptă pentru predarea ei în școli, o mână de oameni care doresc să păstreze identitatea națională.

Cartea reprezintă un demers jurnalistic bine documentat, reprezentativ pentru istorici, cercetători, studenți la jurnalism și comunicare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *