https://blog.revistaderecenzii.com/

      Cândva, descoperirea orientului a constituit un șoc cultural pentru numeroși pictori. Uimiți de luminozitatea și de exotismul acestei lumi, picturile foarte decorative inspirate de Algeria au fost o curiozitate a secolului XVIII. Dar când cineva descoperă nordul glacial, fascinația e atât de puternică încât anumite firi sportive curajoase capătă o reală dependență. Juan Carlos Najera e un basc spaniol și un bun familist, însă ce-l deosebește de alții e pasiunea sa pentru ciclism și caracterul îndârjit de aventurier. Am zărit prima dată chipul acestuia imortalizat într-un decor glacial feeric,  cu-n albastru oțelit și o lumină stranie cum probabil numai nordul Arctic oferă. Țurțurii din barbă mi-au stârnit inițial curiozitatea artistică legată de figura plastică a celui ce părea un înzăpezit bătrân cu ochi vioi.  Așa l-am descoperit pe Juan Carlos, cel care urma să participe la cursa Yukon Arctic Ultra.

            Există două tendințe ale firii, cea de a avea o viață liniștită, obișnuită, și cea de a fi excepțional, de a fi diferit. Ce e normal și anormal în lumea oamenilor? Întrebarea vine de la sine căci suntem fascinați dintotdeauna în fața insolitului sub toate formele sale. Ciudații au suscitat mereu un soi de misterios magnetism. Voiajele sunt întâlniri cu locuri și culturi diferite. Dar când ești fascinat de un voiaj în ținuturi ostile, cu temperaturi ce contrastează teribil cu însorita Spanie, nu poți fi decât un împătimit de extrem. La -50 de grade Celsius  etanul (staniul) se sfărâmă, așa cum se povestea că s-a întâmplat cu nasturii din etan ale uniformele soldaților lui Napoleon când au ajuns în Rusia. Dacă etanul e un mineral fragil, cum e omul, cum reacționează el la o astfel temperatură?  Montane Yukon Arctic Ultra- cursa cea mai extremă din lume se desfășoară în fiecare an începând cu anul 2003, cu o singură excepție/ anul 2010. Într-un colț al Canadei vecin cu Alaska, provocarea e cu majusculă, fiind o probă fără etape, fără ajutor extern, unde  concurenții sunt față-n față cu natura extremă, sălbatică și plină de pericole. Pe jos, pe schiuri de fond sau pe bicicletă, fiecare optează pentru varianta ce-i place. Participanții semnează însă mai înainte un document prin care își asumă orice risc, inclusiv  al morții. Căci pericole sunt destule, începând cu deshidratarea, hipotermia, dezorientarea, atacul animalelor, căderea în râuri sau în lacuri, avalanșe de zăpadă sau ghețari. Italianul Roberto Zanda a scăpat cu viață dar cu picioarele amputate (de la genunchi) și o parte din mâini. Zanda, cel denumit Omul de fier, la cei 61 de ani a făcut o greșeală de începător, îndepărtându-se de sania unde-și avea GPS-ul. A terminat cu arsuri de gradul 4 și 5 după ce a rămas timp de 14 ore îngropat până la brâu în zăpadă, intrând în hipotermie. Întâmplarea a devenit apoi subiectul cărții din care a reușit chiar să semneze câteva exemplare cu ajutorul mâinii drepte bionice ce i-a fost oferită de Laboratorul ortopedic Maria Adelaida din Turin. Această întâmplare tristă nu i-a descurajat însă pe cei 80 temerari participanți să ia startul din Whitehorse în statul Yukon. Un spaniol participă pe fat bike (bicicletă cu pneuri  groase), ideală pentru teren dificil, zăpadă.  Juan Carlos  la cei aproape 60 de ani  e un sportiv cu experiență amplă în competiții. În 1987 a făcut cunoștință cu cele două roți, după ce suferise un accident în Alpi și a fost două săptămâni spitalizat; erau roțile căruciorului de invalid. Provocarea sa? Și-a propus atunci să escaladeze 6000 metri pe Kilimanjaro, vârful cel mai înalt din Africa. De atunci treptat a devenit un nume de referință pentru spanioli și un cunoscut organizator de evenimente sportive. O pasiune care își găsește maxima expresie în locurile cele mai reci ale planetei, căci lui Juan îi place zăpada, fiind fascinat de Alaska și Finlanda. Motivat mereu de depășirea de sine, a obținut un record Guinnes pentru escaladarea unui munte nepalez de peste  5000 m. Pedalează sute de kilometri, petrece nopți lungi și înfruntă temperaturi de -50 grade, singur cu cele 35 de kilograme din kit-ul de supraviețuire ce conține: cort, sac de dormit, un cuptoraș, haine de schimb, hrană și apă. Opt zile sunt prevăzute pentru parcurgerea traseului, și pe lângă kit, cea mai importantă este capacitatea de orientare, bunul simț al realității. La Montane Yukon Arctic Ultra este cea mai dură cursă non-stop, unde orice neatenție te poate costa viața. Juan nu lasă însă nimic la întâmplare, așa că antrenamentele sunt intense, considerându-le din punct de vedere psihologic chiar mai dure decât competiția. Familia mea ar prefera să particip la curse mai puțin periculoase, însă știe bine că asta e viața mea, se confesează Juan Carlos. Soția îl susține, cu toate că uneori ar dori să participe la curse mai puțin riscante. E tatăl a doi băieți, adolescenți. Pe mamă nu o ține la curent cu toate participările sale, astfel încât aceasta nu a știut nici de accidentul din Alpi, nici de operația lui de hernie de disc. Preferă să nu-i facă griji, ar tremura prea mult pentru viața lui.  ”Important e să nu-ți duci corpul la limite”, mărturisește. ”Trebuie să te oprești, să mănânci, să te hidratezi și odihnești pentru a recupera forțele și a evita halucinațiile”. Pregătirea mentală e la fel de importantă ca și antrenamentul fizic, căci adesea ”noaptea ai o centrifugă în cap”. De aceea înainte de competiție, toți iau parte la cursurile de supraviețuire în condiții extreme. Juan e conștient de pericole, dar ține să amintească faptul că și-n mașină poți fi la fel de expus, și chiar viața normală e plină de riscuri, doar că aici orice mică greșeală îți poate aduce mari probleme. În natura înghețată, din cel mai puternic om poți deveni într-o clipă un nimic, una mierda. Chiar și o mică înțepătură poate deveni o mare problemă. Aventura e costisitoare; Juan nu are sponsori și doar înscrierea este între 750-1750 $, plus biletele, hotelul, materialul necesar, suma ridicându-se la peste 5000. ”Alții cheltuie banii ăștia pe gin tonic” , spune parcă  scuzându-se pentru pasiunea lui costisitoare. În această cursă primează tovărășia și fairplay-ul , și ”asta nu are preț”. Recordul este deținut de americanul Rocky Reinfestul care la prima ediție a parcurs cei 500 km în 98 de ore și 15 minute. ”Important e să fii în siguranță iar premiul constă în a te întoarce întreg” conchide Juan Carlos Najera, gândind la itinerariul ce  începe la Whitehors și se va termina la Dawson City.   Știe că o mână prietenă te poate salva într-o cursă cu astfel de caracteristici și e bucuros să împartă sfaturi cu grupul de cinci spanioli  pe WhatsApp.  Pe Joaquin, spaniolul ce trăiește în SUA l-a cunoscut în Alaska, la o competiție.

          Există acei ce poartă multe pălării și cărora toate le vin bine, cei care cred că a trăi înseamnă să schimbi necontenit culorile. Cei pentru care viața e o poveste în care timpul e cea mai bună formă de divertisment, dar care cere totuși o permanentă anduranță. Căci natura poate fi crudă și pentru a rămâne în viață trebuie să lupți. Există și cei ce par morți deși trăiesc. Cei care au impresia că viața le este îndestulată, desăvârșită și nu le mai trebuie nimic. Până apare cineva capabil să le arate câte au pierdut în timpul acesta de confort. Abia atunci simți neîmplinirea, când percepi golurile din tine. La fel este adevărat faptul că atunci când ai o pasiune profundă, tinzi să crezi că cei din jur vor simți la fel, te vor aproba și se vor bucura. În realitate însă-i greu să faci familia și prietenii să simtă ce simți tu, căci e vorba de ceva ce ține de interior, neînțeles din afară. Nu există cale, nici metodă de a pricepe ce înseamnă iubirea, nici pasiunea pentru extrem, fără să fi cunoscut tu însuți iubirea sau să fi fost fascinat precum Juan Carlos  de Alaska și Kilimanjaro. Lumea-i o singură ființă. Toți suntem legați între noi precum insectele, lumina și praful dintr-un păienjeniș divin, unde fiecare în parte are o poveste.  Cei din stirpea lui Juan depășesc limitele confortului, oferind celor din fața televizoarelor posibilitatea să trăiască ”prin procură”aventura sporturilor extreme. Visează la excelență, aplaudând între o bere și alta  pe cel care face corp comun cuFak Bike– la bici con llantas gordas.