https://blog.revistaderecenzii.com/
„Exclusiv în România”: Harmoşca, lotca cu parus şi alte minunăţii din raiul lipovenilor
Pe malul Lacului Razelm, în inima celei mai mari comunități de ruși lipoveni din România, vom ajunge împreună cu Cristi Tabără şi echipa sa. „Exclusiv în România” se vede la TVR 1, duminică, 14 noiembrie, de la ora 17.00.
Cristi Tabără şi echipa „Exclusiv în România” continuă la TVR 1 călătoriile pline de aventură prin locuri de poveste, alături de oameni deosebiţi, descoperind obiective unice şi bucurându-ne de experienţe de neuitat. „Ne vom opri, de data aceasta, în inima celei mai mari comunități de ruși lipoveni din România, pe malul Lacului Razelm”, ne invită Cristina Madgearu, unul dintre producătorii emisiunii.
„Raiul lipovenilor” se deschide şi ne lasă să pătrundem într-una dintre cele mai frumoase lumi – duminică, 14 octombrie, de la ora 17.00. La Sarichioi, vom afla istoria celor pe care ne-am obișnuit să-i numim lipoveni, mai bine zis, cea a rușilor staroveri, păstrători ai Ortodoxiei de rit vechi. Ce i-a determinat să-și părăsească țara natală, pentru a se așeza în Dobrogea, cu aproape trei sute de ani în urmă, vom afla însoţindu-i pe Cristian Tabără şi echipa sa. „Le vom asculta cântecele și ne vom aventura pe lac, în ciuda vântului aspru, în ambarcațiunea lor tradițională, readusă în actualitate de unul dintre tinerii comunității: lotca cu parus”, mai spune Cristina Madgearu.
Iar în timp ce Cristi va studia harmoșca, instrument muzical unic în lume și se va prinde în horă pe mal, restul echipei va naviga departe, către insula Popina și dincolo de ea, până pe țărmul mării, la Periteașca. Este locul spre care le este drag lipovenilor să-și conducă bărcile, pentru a face gustoasa ciorbă de pește la ceaun, potrivit unei rețete doar de ei știută. „Rețetă pe care, desigur, ne vom strădui să o învățăm și – cum altfel? – să o gustăm!”, adaugă râzând Cristian Tabără.
Vom căuta să înțelegem şi să învăţăm din seninătatea şi bucuria ruşilor lipoveni, duminică, pe 14 noiembrie, de la ora 17.00, la TVR 1, cu „Exclusiv în România”.
Producători: Cristina Madgearu, Marin Găbudean