FESTIVALUL-CONCURS PRIMA VERBA, Ediția a II-a

https://blog.revistaderecenzii.com

FESTIVALUL-CONCURS PRIMA VERBA

Ediția a II-a
28 – 29 noiembrie 2024
Drobeta Turnu Severin

Tinerii creatori pot face pasul către debut sau, în cazul celor care au debutat, către afirmarea literară cu ajutorul unui festival-concurs organizat de către Primăria Municipiului Drobeta-Turnu Severin, Palatul Teodor Costescu, Uniunea Scriitorilor din România și Filiala Craiova a Uniunii Scriitorilor din România. Festivalul-concurs PRIMA VERBA – Ediția a II-a se va desfășura în perioada 28-29 noiembrie 2024 la Drobeta-Turnu Severin. Un prestigios juriu va acorda premii care constau în tipărirea volumelor de debut a celor mai valoroase manuscrise, conferirea Premiului Prima Verba și premii în bani pentru volumele de debut apărute în 2023. Festivalul este dedicat debuturilor în poezie, proză, eseu, critică literară în limba română.

Regulamentul concursului
Secțiunea I – Manuscrise
Se adresează autorilor care nu au debutat în volum personal. Manuscrisele vor fi trimise la concurs trebuie să cuprindă 60-100 pagini (la proză, critică și eseu – text extras: 1 – 2 capitole) dactilo, într-un exemplar, pe suport de hârtie.
Premiile constau în tipărirea manuscriselor desemnate de un juriu al Uniunii Scriitorilor din România.
Secțiunea II – Debut în volum
Se adresează autorilor care au debutat recent în volum personal cu poezie, proză, eseu, critică literară. Autorii pot trimite un exemplar din cărțile tipărite în 2023.

Autorii sunt invitați să trimită manuscrisele și cărțile până pe data de 15 noiembrie 2024, pe adresa: Palatul Culturii Teodor Costescu, B-dul Carol I nr. 2A, Drobeta-Turnu Severin, județul Mehedinți. Se va menționa pe plic Pentru concursul Prima Verba.
Informații suplimentare la telefon: 0724986692

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *