https://blog.revistaderecenzii.com/
„Iași, 4 mai
Onisim cerențel, D-nei Florineasca
Eram încă sub plăcuta impresiune a petrecerei ce am avut la Brustureni, unde grațioasa voastră ospeție ne făcea a uita supărările vieței, când m-am trezit în oraș unde pulberea și noroiul se succedă cu o regularitate de desperat. Unde sunt șesurile verzi a râulețului ce curge prin grădina d-voastră? Unde sunt rediurile umbroase? Unde florile acele rari pentru care ne sfădeam totdeauna? Unde mai ales amabila d-voastră societate? Petrecere, flori, verdeața au lăsat numai o dulce și neștearsă suvenire!
Precum vedeți, doamna mea, eram trist cu tot timpul frumos a primăverii, cu toată încântarea der erwachenden
Natur, cum zice Schiller. Nu cutezam a mă coborâ în grădinuța mea, unde nu sunt decât flori plebee, cum le zic eu, și vulgare cum binevoiați a le numi d-voastră; dar ce era de făcut? Urâtul mă cuprinsese; m-am decis! Ei bine, doamna mea! ce să vă spun? am rămas… cu gura căscată, cum e vorba românului, închipuiți-vă — însă pentru ca să vă puteți închipui ceva; trebuie să vă fac descrierea paradisului meu. Toată grădinuța mea încunjurată cu gard viu—acum tot înflorit—încape într-o singură plat-bandă a gradinei d-voastră. Asta însă nu va să zică că nu sunt într-însa reproduse în miniatură mai toate cele ce se află într-a d-voastre. Parcul meu se compune de doi plopi plutași, trei paltini, câțiva tei, ulmi și sălcii, și ca lux am și un vișen cu flori pline. Părâul meu are izvorul său într-o bute mare, ascunsă într-un ungher și îmbrăcată cu iederă și cu hamei, pe care argatul o împle în toată dimineața, și apoi prin un cep sloboade apa care, după ce șerpuiește pe un pat de prundiș, vine de se aruncă prin o cascadă de o palmă de naltă, într-o băltiță, unde merlele, cintițile și gangurii se scaldă. Acest clepsydru ține două oare, de aceea nu-mi permit luxul de faire jouer les eaux decât când văd că băltița va să sece, sau când vreun oaspe îmi face onoare a-mi vizita grădina.
Parterul meu e semănat cu chir agropyron, neghină lolium perenne și trifoi. Neghina, atât de uricioasă în grâu, face cel mai frumos efect ca gazon, încât pare că e un covor verde împestrițat de dedițe pulsatilla și de brândușe galanthus nivalis. Unde și unde am răsădite flori, însă numai flori române. Dă-mi voie, doamna mea, a vă trămite un buchet compus din acele ce am găsit înflorite. Veți găsi pe lângă toporași și viorele, laleaua tulipa, astă floare ce a avut și ea timpul mărirei sale. La Harlem în Olanda, o ceapă de lalea s-a vândut cu prețul fabulos de zece mii galbeni! ceapă ce astăzi se poate cumpăra cu câteva centime. Sic transit gloria… tulipae!
Iată zambile hyacinthus, narcise, bosuioc, ciuboțica cucului primula, lemnul Domnului hyssopus, lavant, lăcrimioare… Floricica asta pe care învățații o numesc convallaria maialis, iară românii din Muntenia mărgăritărel, câte simsațiuni plăcute nu deșteaptă în noi!
„O primavera, giovent dell’anno!” esclama Metastasio. O, lăcrimioară! suspinăm noi, abia ne anunțâ primăvara și treci cum au trecut iluziunile noastre! dar ea la anul reânvie, când noi… dar să nu mai gândim la aceasta, doamna mea, ci așteptând-o, să o revedem, să cetim Lăcrimioarele lui Alecsandri.
Precum vedeți, doamna mea, ea merită numele de lăcrimioară și de mărgăritarel, ce i-am dat noi; mă tem însă să nu vie vrun poet galoman care să-i zică mughet, pentru că rimă cu poet și cu buchet și pentru că așa îi zic francezii, horror!
Iată mintă, săbiuță gladiolus, sălvie, milostivă gratiola, maioran, mama pădurei asperula, rosmarin, cimbru thymus, dobronica melittis, tulichina daphne, angelică și cerențel dryas. Toate într-un smoc de flori de salcâm, de mălin și de liliac. Așa e că colecțiunea mea e frumoasă, și că am cuvânt să iubesc flora română?
Peste zece zile voi avea plăcerea a vă trămite un buchet de mai frumoase flori. Până atunci depun pe acesta la picioarele d-voastre.
Brustureni 26 mai”
Constantin Negruzzi
Sursa: https://poetii-nostri.ro/constantin-negruzzi-flora-romana-proza-id-456/