Florentin Smarandache: Frate cu meridianele şi paralelele (vol.IX). Recenzie, de Mirela Teodorescu

descărcare

Florentin Smarandache: Frate cu meridianele şi paralelele (vol.IX)

de Mirela Teodorescu

„Frate cu meridianele şi paralelele (vol.IX)” este o carte de însemnări şi fotografii din excursii şi călătorii cu scop ştiinţific întreprinse de autor în Statele Unite ale Americii din toamna anului 2014 până în vara anului 2015. Autorul a surprins realităţi socio-umane sau instituţionale, geo-istorice sau turistice, ştiinţifico-culturale sau educaţional – artistice ale spaţiilor parcurse, introducând cititorul într-o lume special creată pentru a percepe locul cu toate simţurile, dar mai ales cu mintea.

Stilul folosit în scriere este concis, foarte concludent, precum în matematică, deoarece Florentin Smarandache este un reputat profesor universitar excelând în domenii ştiinţifice precum matematica (în toate ramurile ei), fizica, astrologia, informatica, inteligenţa artificială, domenii socio-umane precum filosofie, sociologie, comunicare şi nu in ultimul rând literatură, jurnalism, foto-jurnalism (fiind şi iniţiatorul curentului paradoxist). Un domeniu special, inventat şi argumentat de Domnia sa, Neutrosofia, are un loc aparte în studiul incertitudinii, fiind tot mai mult abordat şi extins în domeniile ştiinţifice. Toate domeniile de studiu ale profesorului Smarandache sunt abordate cu aceeaşi intensitate şi profesionalism, deoarece profesorul proceseaza “ceva” în fiecare moment. Aşa au apărut jurnalele de călătorie din ciclul “Frate cu meridianele şi paralelele”. În drumurile sale, profesorul Smarandache a văzut locuri foarte vizitate sau mai puţin vizitate, dar le-a adus în faţa noastră prin viziunea altui sistem de referinţă, ne-a dezvăluit alte lumini şi umbre ale unor obiective pe care poate noi nu le-am fi observat, pentru că profesorul Smarandache este un neobosit căutător de inedit.

Cartea îmbrăţişează categoria fotojurnalismului şi este structurată în nouă capitole prezentând locuri vizitate cu scop de relaxare (numai că autorul are o energie şi o propensiune care se alimentează ascendent din fiecare sistem de coordonate reale transcrise şi prelucrate pe modele matematice mentale) sau evenimente ştiinţifice de înaltă ţinută axiologică într-o simbioză perfectă cu decorul, clădirile, simbolurile, oamenii, istoria, faptele.

Textul este scris în propoziţii scurte, clare concise ca în expresiile matematice, nimic în plus, nimic în minus.

Să parcurgem povestea volumului!

  1. Phoenix şi Fountain Hills – bucuria unui moment total, o ocazie de relaxare survenită într-un moment de oboseală, la momentul potrivit, în locul potrivit, cu prietenii adecvaţi.

Sunt surprinse locuri, lucruri, momente inedite: Galeria de artă a soţilor Michael (Mihail) şi Ekaterina Stoyanov, la pescuit pe Horseshoe Dam (cu momentul căderii în apă), fântâna arteziană din Fountain Hills, Cazinoul Fort McDowell, Biserica Românească Ortodoxă „Sf. Ioan Botezătorul” din Phoenix. Toate locurile vizitate au ca scop recuperarea fizică încă din momentul de început al excursiei.

  1. De la Los Alamos la Bandelier – o excursie în care autorul se bucură de tehnologia avansată auto, siguranţă, informare, confort, eficienţă, facilitate.

Canioanele şi podişurile Platoului Pajarito, unde se află oraşul Los Alamos (cu circa 18.000 locuitori), conform geologilor,  s-au format în urma unei serii de erupții vulcanice acum 1,6 milioane de ani, dând naştere şi Munților Jemez, cu vârfuri între 2500-3700m, care înconjoară o caldeira la adâncimea de 1000 metri… Întreaga rezervație naturală cuprinde 33,759 pogoane de pământ. Locul este desprins parcă din povestile science fiction. „Adevărată… artă naturală!”, ne spune autrorul.

Los Alamos este şi simbolul construirii bombei atomice din cel de-al doilea razboi mondial („Little Boy” şi „Fat Man” aruncate peste Hiroshima şi Nagasaki), fizicianul J. Robert Oppenheimer fiind coordonatorul proiectului.

După testul reuşit din iulie 1945, Oppenheimer şi-a amintit un vers din textul sanscrit „Bhagavadgita”: „Am devenit Moartea, distrugătorul Lumilor”, îşi încheie autorul capitolul.

  1. În Albuquerque, la Casas de Sueños – capitol ce poate fi asimilat cu îndrumările unui ghid turistic al locului. Atracţii, hoteluri de calitate, restaurante, feluri de mâncare, geografia şi topologia locului, cultura şi evoluţia istorică a oraşului
  2. High Desert Traileste denumit după Charles High, este un single track, nu departe de Gallup, Capitala Aventurii din New Mexico, lângă Gamerco, în partea vestică a Gallup-ului. Traseul îngust, are trei bucle şi este „pigmentat cu priveliști minunate și roci abundente, poartă denumirile First Mesa, Second Mesa şi Third Mesa”, fiind practicabile şi pentru începători. High Desert Trail găzduieşte evenimente ca Dawn Til Dusk, o cursă dificilă de 12 ore pentru cicliştii montani experimentați; High Desert Screamer, curse pentru mountain biking; sau Squash Blossom Classic, de alergare şi ciclism.
  3. Un tur al Capitaleio nouă conferință la care participă autorul, o nouă oportunitate de a afla lucruri noi. Autorul face turul capitalei din etajul superior al autobuzului fotografiind obiectivele din mers, ia notiţe şi ascultă în cască explicaţiile ghidului precum un student silitor. Rând pe rând apar: Clădirea FBI-ului, Clădirea Trezoreriei Statelor Unite (Treasury Building) un monument național (National Historic Landmark-reprezentată şi pe spatele banc-notei de 10 dolari), Monumentul lui Washington, comemorându-l pe primul preşedinte american, George Washington (1732–1799), este un înalt obelisc (170 m), Muzeul Holocaustului (dedicat victimelor naziste din perioada 1933-45); L’Enfant Plaza, după numele arhitectului francez Pierre Charles L’Enfant , Turul capitalei continuă cu Muzeul Național de Istorie, Muzeul de Istorie Naturală, Arhivele Statelor Unite ale Americii, Galeria Națională de Artă, Marian Koshland Science Museum, Memorialul polițiştilor ucişi la datorie, Union Square Train Station, Capitol Hill, cea mai veche instituție culturală federală, Biblioteca Congresului American, Grădina Botanică, Muzeul Spațiului Aerian, Clădirea centrală a Institutului Smithsonian („The Castle”, Castelul), Memorialul Lincoln, Memorialul Veteranilor Războiului din Coreea, Memorialul celui de-Al Doilea Război Mondial. Străzile au litere (Strada H, strada F…), altele numere (Strada 7, Strada 8…), pentru simplificare, e uşor să te orientezi furnizând intersecția unde vrei să ajungi.

 

Celebra afirmaţie „All men are created equal” (Toți oamenii se nasc egali) este interpretată glumeţ de către americani: „All men are created equal, but some men are more equal than others”! (Toți oamenii se nasc egali, dar unii sunt mai egali decât alții!)

„Cum s-ar explica sau interpreta în matematică relația „mai egal decât egal”?”, filosofează matematicianul Smarandache!

 

În final, ce poate să fie mai plăcut ca întâlnirea cu o persoană pe care n-ai mai văzut-o de mult, dar pe care nu sperai să o vezi în acel moment şi în acel loc, „Ce mică e lumea! M-am întâlnit în Washigton DC cu un fost inginer de la Secția de Sculărie care lucra cu mine la I.U.G. Craiova, pentu că acasta a fost momentul destinat întâlnirii poate cu mult timp inainte!”, cum afirmă autorul.

  1. Get ready for evil! – Muzeul Internațional al Spionajului – cu cea mai largă colecție de piese de gen din lume. „Este un muzeu privat, despre istoria şi rolul spionajului, acesta fiind printre cele mai vechi meserii ale lumii (după prostituție)”, ne informează autorul. Aproape 1000 de artefacte de spionaj sunt expuse în cei 1900 m² de spațiu expozițional, susţinute de fotografii, filme, afişaje interactive. Aflăm despre tehnici, personaje, scopuri, relaţii, agenţi, lucruri informale, secrete CIA.

Vorbe de duh şi aforisme în temă:

Get ready for evil!  – Pregăteşte-te pentru rău!

All is not what it seems!  – Nimic nu e ceea ce pare să fie!

Spying is waiting.  – A spiona înseamnă a aştepta.

There is nothing more deceptive than an obvious fact.- Nu e nimic mai dezamăgitor decât un fapt evident – pentru spion, desigur.

Great leaders are great spies. Marii lideri sunt mari spioni.

 

Apoi, urmează o ierarhizare a spionilor de-a lungul timpului.

 

  1. Conferinţa Fusion 2015“Mă simt bine la conferințe: învăț noi lucruri, fac noi cunoştințe, îmi prezint ideile”, poate fi considerat motto-ul capitolului, autorul participând de-a lungul carierei sale la nenumarate astfel de evenimente.

Conferinţa este de înaltă ţinută ştiinţifică, matematici superioare, inteligenţă artificială, algoritmi, reguli, comunicare, o lume abstractă pentru mulţi dintre noi. Climatul este plăcut şi atractiv deoarece toţi vorbesc aceeaşi limbă ştiiţifică. În aceste conditii, timpul se contractă, sistemele de referinţă se modifică constant şi în mod corespunzator variabilelor intervenite în sistem.

  1. Curtea Supremă – ca instituţie este cel mai înalt tribunal american şi rezolvă cazurile contradictorii ce rezultă ca urmare a interpretării legilor sau a Constituției din Statele Unite.

Aflăm că„Acum 150 de ani, analistul politic francez Alexis de Tocqueville rămăsese surprins de spiritul şi structura organizatorică din justiția de peste ocean. „Domnia Legii” trebuia asigurată.”

 

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Cass Gilbert, în stil corintian. Printre alte clădiri faimoase ale acestuia se numără Woolworth Building în New York City, Minnesota State Capitol, West Virginia State Capitol.

Avem şi date statistice, există peste 10.000 de cazuri civile şi criminale pe an judecate de Curtea Supremă, dispute între state, sau între un stat şi guvernul federal. De regulă, decizia Curții Supreme este definitivă. Doar dacă se adaugă amendamente la Constituție, sau se schimbă procedura, se poate contesta.

Pe frontispiciul clădirii, pentru că suntem într-un stat de drept, la intrare, deasupra porților şi a celor 16 coloane de marmură, se poate citi dictonul „Equal Justice Under Law” – Justiție egală conform legii. Cele două statui, ridicate de sculptorul James Earle Fraser, reprezintă: Contemplaţia Justiţiei (figura unei femei în stânga) şi Autoritatea Legii (figura unui bărbat în dreapta), confirmă dictonul.

 

 

  1. Al treilea ochi- este ultimul capitol al cărţii, un grupaj de fotografii semnificative locurilor vizitate, un plus de informaţie, diseminate cu un al treilea ochi, al minţii.

 

Citind acest volum, textul şi imaginile construiesc locurile precum o hologramă, cu puţină imaginaţie chiar participi la toate evenimentele.

 

Volumul “Frate cu meridianele şi paralele (Vol. IX)” este un fotojurnal de călătorie, scris cu multă bucurie şi dăruire, căldură sufletească, după un algoritm bine pus la punct, cu date simple de intrare din toate domeniile socio-umane, prelucrate şi formatate pe înţelesul tuturor cititorilor. Informaţiile din text, reprezentă istoricul locurilor, clădirilor, rolul acestora în existenţa noastră. Fiecare loc vizitat, informaţie culeasă, stare, sunt argumentate prin fotografii dovedind concluzia exprimată prin cuvinte, quod erat demonstrandum, ar vrea să spună autorul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *