O călătorie în Nigeria poate părea o extravaganță pentru un turist, dar pentru profesorul Florentin Smarandache, părintele teoriei neutrosophiei, ea se identifică cu normalitatea. Orice loc de pe această planetă este propice pentru a învăța lucruri noi, pentru a încerca obiceiuri noi, pentru a genera idei noi. “Am constatat că văzând locuri noi, îți vin idei noi. Dacă intri într-un nou câmp spiritual, îți împrospătezi ființa, îți încarci bateriile creației cu noi inspirații. Te conectezi la un câmp energetic diferit. Ieși din rutina acelorași gânduri și simțăminte ale zonei geografice în care trăiești mereu.”

Cheia enigmei personale nu este niciodată destinul, deoarece este întotdeauna susceptibil de noi perspective și se preschimbă adesea într‑un paradis pierdut, căci amintirile și nostalgia sunt adesea sinonime. Din domeniul perspectivei, viitorul extrapolează tendințele trecute sau prezente în perspective viitoare și, prin aceasta, elimină prezentul și nimicește trecutul. Timpul apare firii noastre ca ceva misterios, greu de înțeles și de explicat, în acest context autorul ne spune că “viața curge rapid, că nu mai știi dacă este reală sau virtuală – când îți reamintești…”

Aceste călătorii în locuri exotice pentru unii, sau excentrice pentru alții, au ceva în comun pentru profesorul Smarandache, incertitudinea care în cazul Domniei sale se transformă algoritmic în certitudine. Cunoașterea este unul dintre atuurile puternice: “Chiar dacă mă simt obosit, supărat sau enervat, când plec la drum mă cuprinde un val de voioșie și împlinire. Uit tot ce m-apasă. Parcă mă eliberez și zbor ca vântul. O altă cunoaștere… a necunoscutului.”

Volumul este structurat astfel încât sunt cuprinse date geografice, istorice, economice, culturale, lingvistice, turistice, sociologice dar și informatii legate de siguranța cetățenilor srăini în Nigeria.

Oricât de complicată pare apropierea de obiceiurile locale, trebuie încercat totul:”Învăț cuvinte în limbile locale ‒ cu cât mai exotice (precum yoruba), cu atât mai interesante –, pe care le repet în convorbiri cu localnicii. Par nostime, și-ți asigură o apropiere sufletească de interlocutori. Fiindcă toți, înainte de a fi cercetători științifici, trebuie să fim oameni!”

În toate calătoriile sale, profesorul Smarandache face referiri la identitatea sa naționala română, la tradiții, obiceiuri, amintiri.

”Ca tata-mare de la Gorunești, când mergea pe drum la deal spre târg în Bălcești, se oprea și vorbea cu toată lumea, spunea poante de-ale lui: ‒ Bă, las-o mai moale! Nu te osteni atâta… Ma-mare se enerva: ‒ Hai, mă, că ne-apucă noaptea pân’ la târg. Eu eram mic atunci, de 5-6 ani… Tata-mare era un om înalt și solid, cu pălărie. Și calm.”

”În fiecare zi când mergem prin Abeokuta cumpărăm porumbi copți pe grătar (ca la mama și tata, la Bălcești), sau fierți și sărați…”

”Drumurile înguste, asfaltate, dar cu crăpături și gropi… mai rău ca-n România.”

”Femei cărând pe cap platouri cu marfă – ca pe vremuri în Oltenia.”

”Sub unele vocale și consoane se pun diacritice. Scrierea și citirea sunt fonetice (aproape ca-n română), cu unele excepții.”

Toate impresiile sunt generos exemplificate cu imagini din toate locurile vizitate, autorul încercând experiente noi de la mancarea tradiționala nigeriană, portul tradițonal, vizitarea locurilor de identitate națională, până la conferințele științifice de cea mai înaltă ținută profesională.

Nigeria este o țară a contrastelor, întâlnim clădiri cu arhitectură modernă dar și locuri sărăcaăoase, locuri sigure dar și instabilitate, universități în care se studiaza cele mai avansate domenii științifice dar și analfabetism, civilizatie dar și relatii primitive.

Toate aspectele întâlnite stârnesc autorului gânduri, idei, judecăți de valoare, meditații în stransă legătură cu matematicile și viața reală:

”Și religiile se influențează reciproc, împrumutând una de la alta; iar când omogenitatea unei religii este prea mare (depășind un optimal specific) se diversifică, împărțindu-se în secte.”

”Cât sunt în călătorii, ideile mai vechi, nefinisate, încă stau să se coacă… undeva în subconștient, ca apoi, dintr-o scânteiere, să iasă la suprafață, în conștient, făcând legăturile care lipseau. Se întâmplă ca atunci când nu-ți iese o demonstrație, s-o lași în adormire în fundul memoriei. Și, mai târziu, chiar în situații care n-au nimic de-a face cu teorema, să-ți vină ideea soluției. La fel ca sămânța sădită în mâl, dar mâlul trebuie să fie adecvat în substanțe nutritive pentru ca sămânța să încolțească.”

”După cât am umblat prin această lume tumultoasă, am constatat că societățile converg una către alta (influențându-se)… până la un punct culminant ca nivel de omogenitate colectivă. Iar de la acest punct, ele diverg înapoi spre eterogenitate. Societățile converg și diverg una către alta… Și acest proces oscilatoriu continuă, continuă…”

Filosofii au ajuns la presupunerea că timpul reprezintă o formă universală a conștiinței umane; ei au argumentat că oamenii pot și trebuie să recurgă la sintetizarea evenimentelor în termeni ca timpul, întotdeauna și pretutindeni, în același mod. Sub acest aspect, timpul ca mijloc de a ordona evenimentele, este caracteristic omului – lui însuși sau în legătură cu spațiul – ca o parte a posibilității sale de a raționa, ca o proprietate a gândirii umane sau a experienței umane. Astfel, timpul social reprezintă un simbol pur rațional de același tip ca simbolurile realizate de matematicieni.
Parcurgând acest fotojurnal, avem plăcerea de a observa că spațiul (locul) și timpul (momentul) unde are loc evenimentul nu sunt importante, ele doar se întâmplă, ciclic și în aceeași schemă, în aceiași parametri, unicitatea și specificitatea evenimentului apare la final, când te simți că ceea ce ai aflat și ai văzut putea să fie numai acolo ca timp și spațiu. Întotdeauna suntem fascinați de ceea ce aflăm pentru că și abordarea temei este specifică profesorului Smarandache.

Să ne aducem aminte de ”UBUNTU” – Eu sunt pentru că tu exiști!