[În romanul recent apărut, (ce va putea fi citit în curând la Biblioteca „Aman” şi la cea a Universităţii din Craiova), „Numai dascăl să nu fii…” de Prof. univ. dr. ing. Iulian Popescu, este vorba de peregrinările unei profesoare de şcoală elementară, care în anii `60 -`80 deşi absolvise 24 de ani de şcoală şi facultate, a fost numai suplinitoare, cum a şi ieşit la pensie… Mai jos se dă un capitol din acest roman.]

REVIZOAREA…

Învăţată cu peregrinările prin şcolile patriei, Mioara a ajuns într-o comună din Ardeal, unde va preda, tot ca suplinitoare, la o şcoală de opt clase. Şi-a găsit repede o gazdă, doar se pricepea la asta, fiind obişnuită, iar cu o zi înainte de a începe şcoala, s-a dus să vadă ce şi cum. Nu cunoştea pe nimeni, n-o cunoştea nimeni. La intrarea în şcoală nu ştiu cum i-a venit, dar a luat o figură impunătoare, doar jucase în câteva piese de teatru prin şcoli, fiind obişnuită cu schimbarea fizionomiei şi a ţinutei.

Tot căutând ea cancelaria, de după un colţ a văzut-o femeia de serviciu, care s-a dus repede în sala unde erau adunaţi toţi dascălii şi a strigat:

– Gata, a sosit inspectoarea!

Directorul a ţâşnit, a alergat repede pe hol şi a întâmpinat-o pe Mioara.

– Bine aţi venit, tovarăşă inspectoare, noi suntem adunaţi în sala aceea şi stabilim măsurile de începere a anului şcolar, doar mâine vin elevii.

Mioara a înţeles că e luată drept inspectoare, aşa că şi-a intrat imediat în rol.

– Bine. Să mergem!

Când a intrat, cei prezenţi, şase profesori, femei şi bărbaţi, s-au ridicat în picioare. Mioara şi-a jucat rolul:

− Bună ziua! Vă rog să luaţi loc!.

Apoi, văzând catedra cu lucrurile directorului, înadins s-a aşezat acolo, împingând pe margine lucrurile acestuia, în semn că acum lua ea conducerea. Omul a sărit repede, şi-a luat lucrurile de pe catedră şi s-a dus într-o bancă.

– Buuuun! Ia să vedem dacă v-aţi pregătit pentru începerea anului şcolar. Vă rog să-mi prezentaţi, fiecare în parte şi domnul director pentru toţi, cele necesare pentru începerea anului şcolar. Vreau să văd la început orarele pentru toate clasele.

– Păi să vedeţi, intervine directorul, nu le-am făcut încă. Astăzi le vom face.

– Foarte rău, doar aţi avut atâta vacanţă!

– Avem şi greutăţi. Să vedeţi, încă n-a venit profesoara de Ştiinţe naturale şi nu ştim cum să-i punem orele. De aceea nu putem definitiva orarele.

– Păi dumneavoastră faceţi orarele după dorinţele cadrelor didactice? Orarele trebuie făcute ca să fie favorabile elevilor, iar cadrele didactice trebuie să se conformeze. Câtă debandadă e pe aici! N-am mai văzut aşa ceva. Dumneavoastră n-aţi auzit de alternarea orelor după principii pedagogice? Doar n-o să-i puneţi unui elev şase ore succesive de matematică după dorinţa dascălului. Se vede că nu mai studiaţi Pedagogia. Aveţi Cerc pedagogic?

– Avem, însă ne-am întâlnit mai rar acolo, doar orarele ne împiedică să ne întâlnim toţi deodată.

– Dar sâmbăta după masă şi duminica nu vă puteţi întâlni? Cine vă opreşte?

Mioara a scos un caiet şi şi-a notat: „cu asta i-am dus!” Bineînţeles că ei credeau că i-a însemnat rău cu orarele şi cu Cercul pedagogic.

– Buuuun! Să trecem mai departe: vreau să văd planurile calendaristice.

– Nu le avem gata, tot din cauza orarelor.

– Aşa ceva este i-nad-mi-si-bil! Mâine intraţi la ore şi nu ştiţi ce veţi preda?

– !!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

Bine, să zicem că nu le-aţi putut definitiva, dar planurile de lecţii trebuie să le aveţi făcute. Să arate fiecare planurile pentru prima săptămână.

Bieţii oameni dădeau din colţ în colţ. Nu le aveau făcute şi, în general, nu prea le făceau, deşi erau obligatorii…

• Cuuuuuum? Nu le aveţi? Ce şcoală e aceasta?

Iar şi-a notat: „şi asta a mers; să-i mai fierb puţin!”

– Vreau să vad planurile pentru acest an şcolar privind colectarea: plantelor medicinale, maculaturii, sticlelor şi borcanelor, fierului vechi şi a deşeurilor textile.

– Ziceam că o să-l facem mai târziu, ca să vedem mai întâi ce elevi avem.

– Nu contează decât numărul de elevi şi acest număr îl ştiţi. Mda! Mă cam lămurii eu ce şcoală e aceasta. Mă mir că încă n-aţi fost desfiinţaţi! Dumneavoastră ca dascăli, nu şcoala… Eu o să iau măsuri! Iată prima măsură!

Şi Mioara se ridică de la masă, îşi ia caietul şi geanta şi trece în bancă.

Apoi a continuat calmă:

– Ei bine, m-am hotărât: îmi place această şcoală, aşa că o să predau cu plăcere… Ştiinţele naturii… Să mă prezint: mă cheamă Mioara şi-mi va face plăcere să lucrez cu dumneavoastră, mai ales că nici mie nu-mi plac hârţogăriile inutile… Eu sunt un simplu dascăl, domnul director mă făcu inspectoare…

S-a lăsat o linişte suspectă, până când o profesoară începe să râdă. Apoi toţi au pornit un râs de zile mari, împreună cu Mioara. Şi tocmai atunci intră secretara, care anunţă că inspectoarea va veni peste trei zile, că a intervenit ceva. Şi cum în vederea vizitei inspectoarei ei se pregătiseră cu ceva mâncare şi băutură, le-au adus aici şi au început un chef tare vesel. Au lăudat-o pe Mioara că şi-a jucat bine rolul, dar au şi criticat-o că i-a cam fiert. Iar ea le-a arătat ce-şi notase în „caietul de control”, prilej de noi râsete.

Acum a intervenit directorul, care a zis că avea pregătite şi alte răspunsuri la întrebările inspectorilor.

– De ce nu aveţi manuale pentru toţi elevii?

– Pentru că le-am dat la maculatură, ca să ne îndeplinim planul…

– De ce sobele nu mai au uşiţele pentru scos cenuşa?

– Pentru că le-am dat la fier vechi, tot ca să ne facem planul.

– Şi de unde aveţi această dulceaţă de fragi?

– Păi când mergem să culegem plante medicinale culegem mai mult fragi…

– De ce vine des cârciumarul la şcoală?

– Pentru că are doi copii la noi şi ne aduce mereu sticle goale, ştiţi, pentru a ne îndeplini şi acest plan…

După ce iar s-a râs, intervine profesorul de română.

– Sunt sigur că aţi văzut la televizor piesa „Revizorul” a lui Gogol, sau filmul făcut după aceeaşi piesă. Ei bine, acolo, după ce altcineva e luat drept revizor şi se fac atâtea încurcături, iată că apare adevăratul revizor. Ce vă făceaţi, doamnă Mioara, dacă în timp ce ne beşteleaţi, venea adevărata inspectoare?

– Dom’ profesor, ochii mei erau din când în când pe fereastră, spre poartă. Eu sunt fată de la ţară şi când eram mică şi mă duceam cu vitele pe dealuri, citeam câte ceva, apoi mă uitam la vite, iar citeam şi tot aşa, toată ziulica. De fapt, de teama inspectoarei reale n-am mai continuat cu chinurile, doar sunt dăscăliţă veche şi ştiu şi eu toate angaralele dascălilor. Şi la noi n-a fost ca la Gogol, doar acolo era vorba de un revizor, pe când eu eram inspectoare, deşi m-am comportat ca o… revizoare!

Hai noroc!