FRAGMENT DIN ROMANUL „CĂLUGĂRIŢA DETECTIV” DE IULIAN POPESCU, EDITURA „SITECH” CRAIOVA, 2016

[Edela (prescurtare de la Edelweiss), era o fată rămasă orfană şi ajunsă călugăriţă – ucenică, care a avut şansa să fie ajutată de un prieten al părinţilor ei, numit (după profesie) în roman „Avocat”, astfel că a renunţat la călugărie urmând Facultatea de Drept din Bucureşti, prin anii `30, lucrând periodic şi la Procuratură, unde rezolvase câteva cazuri tare încurcate. Un caz nou este povestit în continuare.]

EDELA SE ÎNTOARCE…

Unde se întoarce Edela? La anchetele ei, numai că de data aceasta ca procuror plin. Terminase facultatea, făcuse încă din studenţie perioada de stagiu, fiind cunoscută ca bun detectiv. După câteva zile, înainte de a intra şi ea la vreun caz, a fost chemată de procurorul-şef, cel cu care pusese ea la cale prinderea unei hoaţe de bijuterii.

– Draga mea, iată că s-a întors roata. Avem un caz tare greu, nu prin faptul că nu avem vinovat, ci prin aceea că eu sunt convins că vinovatul, deja arestat, e nevinovat. Numai că toate argumentele sunt împotriva lui. Te-am chemat ca să te ocupi tu mai departe de acest dosar greu şi, cu inteligenţa şi intuiţia ta, să-l scoţi din puşcărie pe cel închis pe nedrept, fiind, după părerea mea, absolut nevinovat, şi să ni-l aduci pe adevăratul vinovat, care se plimbă bine, mersi, liber, prin oraşul nostru. Poţi veni la mine oricând pentru ajutor sau să ne mai consultăm. De ce te-am chemat în mod special? Pentru că arestatul e un prieten bun al meu, dar şi al tău.

– Doar n-o fi prietenul părinţilor mei, domnul Avocat?

– Ba chiar el este. Aşa că trebuie să-l salvăm, evident legal, doar toţi ochii sunt pe mine, ştiindu-mă prieten cu el, fostul meu coleg la Drept.

– Voi face tot ce pot şi am să vă ţin la curent. Şi eu îl cred nevinovat.

Edela s-a dus apoi la procuratură şi a studiat dosarul întocmit până atunci. Procurorii mai mari în grad, au luat-o în zeflemea:

– Nu e cazul să-ţi pierzi timpul, colega, doar aici totul este foarte clar.

– Las-o, colega, doar fata, acum ca procuror plin, vrea să vadă mai bine cum merg lucrurile pe aici.

Ce se întâmplase? Simplu de tot. Domnul Avocat îşi pusese foc la casă, pentru a-şi ridica despăgubirile de la Societatea de Asigurări. Acuzaţia susţinea că el voia să-şi cumpere altă casă, într-o altă zonă. Casa în cauză era cam veche şi trebuia refăcută aproape în totalitate sau demolată. În ziua cu pricina, o sâmbătă spre seară, el plecase să se întâlnească cu câţiva amici la o berărie, unde aveau ei un fel de club. Mai spre 11 noaptea, a sosit acolo un poliţist, care nici una, nici două, l-a arestat. El, avocat, având lângă el un alt avocat şi prieteni cu alte profesii, a zis că probabil e vorba de o glumă colegială. Dar poliţistul i-a spus pe loc acuzaţia: şi-a dat singur foc la casă, pentru a încasa asigurarea. Când a auzit că i-a ars casa, a sărit în sus şi a pornit-o glonţ spre casă, însoţit de celălalt avocat, însă la o intersecţie poliţistul l-a dus la zdup, nu la casa lui. El şi colegul lui, celălalt avocat, au protestat, dorind să vadă ce a rămas din casă, să-şi recupereze ceva bunuri, însă n-a fost ascultat şi nu i s-a permis.

Mai departe, în dosar se adunaseră deja câteva acte: copie de pe poliţa de asigurare, adusă de la Societatea de Asigurări, declaraţiile amicilor de la berărie din care reieşea că de la ora 19 până la 23 el s-a aflat la berărie. Mai erau declaraţiile martorilor care au văzut incendiul şi au anunţat pompierii, lista bunurilor recuperate, duse într-o magazie din curte, care nu arsese, care a fost apoi sigilată de poliţie şi cam atât. Acum se aşteptau rapoarte de la pompieri şi rezultatele unei expertize tehnice care să elucideze cauzele incendiului.

Edela era foarte încurcată, probele fiind clare: poliţa de asigurarea fusese reînnoită de două luni, mărindu-i-se valoarea de asigurare, prin urmare părea că totul fusese premeditat. Ce să facă Edela acum? S-a hotărât pe loc: se va duce la puşcărie să discute direct cu Avocat.

S-a dus, s-a legitimat şi i-a fost adus Avocat. De cum l-a văzut, Edela a şi avut o idee. Omul nu arăta dărâmat. Ştiindu-se nevinovat, era convins că adevărul va ieşi la iveală. Avea vreo 40 de ani şi era drept ca bradul.

− Ia uite ce noroc pe capul meu! O să mă apere o mare juristă, ce are „mare” vechime ca procuror plin în justiţie. Adică stai, n-o să mă apere, ba din contră, o să mă acuze, doar ştiu că deja ai intrat în procuratură.

– Ştiţi cum zice fiecare din eroii lui Creangă din „Harap Alb”?: râzi tu râzi, Harap Alb, dar unde te duci o să ai nevoie de mine…

– Şi amicul meu, şeful vostru, n-a pus şi el un procuror mai versat să-l descopere pe vinovat? A, să nu te superi, doar noi suntem prieteni, însă, oricum, cazul acesta te cam depăşeşte.

– Domnule avocat eu am deja o idee ce mi-a venit acum, când v-am văzut.

– Adică o idee ca să mă găseşti vinovat? Doar acesta e rolul procurorului.

– Eu cred altfel: procurorul caută să afle adevărul, apoi stabileşte vinovaţii.

– Asta e la carte, draga mea, în realitate procurorii vor să-i acuze repede pe unii şi să-i închidă, ca apoi să treacă la alte cazuri. Ştii ce? Nu te mai necăji, doar amicul meu, procurorul-şef n-o să mă lase, ştiind că n-aş fi în stare să-mi pun singur foc la casă.

– Îmi pare rău, însă dumnealui m-a pus pe mine să mă ocup de acest dosar, neputând interveni, toţi, inclusiv presa, fiind cu ochii pe el, ştiindu-vă prieteni. Aşa că tot de la mine trebuie să vină salvarea dumneavoastră. Ei bine, o să vin şi mâine după-masă, când nu sunt şefi pe aici şi vreau să stăm mai mult de vorbă despre toată viaţa dumneavoastră.

– Bun ajutor de la amicul meu! Mă dă pe mâna unei fetişcane fără experienţă… Mă rog, fie, însă şansele mele sunt, în acest caz, foarte reduse, dacă nu chiar nule!

– Asta rămâne de văzut. Eu zic aşa: de acum până mâine pe la 5 după-masă, vă gândiţi la toată viaţa dumneavoastră, de când aţi terminat liceul până acum. Să consideraţi asta doar o poveste a vieţii, spusă, să zicem, unui copil al dumneavoastră. În fond, pe aici tot nu puteţi face altceva.

– Şi care e ideea ta?

– Deocamdată e doar aşa, ceva vag, trebuie să mă documentez bine, aşa că nu vă spun. Discutăm mâine.

Şi au discutat vreo trei ore în ziua următoare. Omul a spus totul despre el şi a răspuns cinstit la întrebările ei, unele destul de indiscrete, doar Avocat nu se căsătorise, ba i-a explicat şi din ce motive. Iar Edela îşi nota în carnet cam tot ce îi spunea el.

În zilele următoare a venit expertiza de la pompieri: era aproape sigur (dar nu absolut sigur) că focul s-a datorat unui scurtcircuit în zona ţevii de pe acoperiş prin care intrau firele electrice în casă. Din ţeavă firele mergeau pe un căprior al podului; pe lângă acea ţeavă curgea apă de pe căprior, astfel că ţesătura din pânză a firelor a putrezit şi s-au făcut contacte electrice în fire, ducând la flamă şi la incendiu. Prin urmare nu e vinovat Avocat de producerea incendiului, aşa că el urma să fie eliberat, iar Asigurările să plătească paguba, deci casa arsă. Acum, la judecată, în mod normal, procurorului de caz trebuia să-i convină soluţia aceasta, căci procesul se termina mai repede, dar, cazul fiind dat Edelei, aceasta, spre surprinderea tuturor şi a lui Avocat, n-a fost mulţumită de rezolvare. Şi lucrurile s-au complicat: cei de la Asigurări se constituiseră parte civilă şi aveau aici un avocat care a protestat. Procesul s-a amânat, aşteptându-se expertiza tehnică.

Edela s-a dus iar la Avocat şi i-a cerut detalii privind acea ţeavă: dacă pe acolo curgea apă, cine a reparat-o şi alte amănunte. El, deşi era supărat pe ea, i-a dat toate detaliile cerute. Aşa că, pentru următoarea înfăţişare, ea a cerut doi martori. Primul martor a fost menajera lui Avocat. Ea a spus că venea de trei ori pe săptămână şi făcea mâncare şi curăţenie, însă numai dimineaţa, prin urmare în acea seară nu ştia nimic din ce se întâmplase acolo. Edela a întrebat-o însă dacă tavanul camerei de sub ţeava care intra în pod avea pete de apă. Femeia a răspuns că da, cu câţiva ani înainte aşa era, pentru că ţeava se îmbina cu şiţa casei cu ceva smoală, care însă crăpa şi apa se scurgea în pod şi apoi pe tavanul camerei. Fiind întrebată cum s-a rezolvat problema, ea a spus că a venit un meşter şi a pus o tablă acolo şi de atunci nu mai curgea apa pe tavan, iar la zugrăvirea camerei pata s-a dus.

Edela îl chemase ca martor şi pe acest meşter. El, cam speriat, nu ştia de ce este acuzat, însă ea l-a liniştit şi i-a cerut doar să explice cum făcuse ca apa să nu se mai strecoare în tavanul camerei. Atunci omul a explicat clar, folosind o foaie de hârtie pe care a tot îndoit-o ca să fie înţeles.

Nu mai curge apa în pod…

– Mulţi au necazuri cu apa ce curge pe lângă ţeavă, şi-a început meşterul mărturia. Eu am încercat în fel şi chip, cu smoală, cu ghips, cu cauciuc, însă n-am reuşit. Am văzut însă cum a rezolvat problema un ţăran dintr-un sat. A luat o bucată de tablă cam cât o coala ministerială, a îndoit-o pe lungime, făcându-i o margine de trei degete, apoi a rezemat-o de ţeavă la capătul dinspre coamă şi a aşezat-o înclinat, introducând sub şiţe restul tablei. În felul acesta, apa ce se scurge de pe acoperiş se loveşte de marginea îndoită a tablei şi curge lateral, apoi se duce pe acoperiş în jos.

– Ingenioasă soluţie, zice judecătorul. Să veniţi şi la mine să-mi reparaţi, că şi eu am acest necaz.

Spre stupefacţia tuturor, mai ales a lui Avocat care se şi vedea eliberat, Edela conchide:

– Iată, onorată instanţă, că focul nu s-a datorat unui scurt circuit, ci a fost pus! După reparaţie apa nu se mai scurgea, deci îmbrăcătura firelor nu se deteriorase, prin urmare n-a fost scurtcircuit.

Avocatul celor de la Asigurări a aplaudat. Toţi ceilalţi s-au posomorât şi se uitau chiorâş la Edela. Ea însă era pregătită să înfrunte această atmosferă, aşa că a pus capul în pământ.

Şi iată că a venit şi raportul expertului tehnic. I se ceruse să facă toate scenariile posibile şi omul le-a făcut. Primul era tot un scurtcircuit, însă nu se putea preciza unde s-a făcut, deoarece casa arsese în întregime şi reconstituirea era imposibilă. Al doilea scenariu era că Avocat a pus el însuşi focul, folosind nişte lumânări lungi, puse în diferite locuri din casă, inclusiv în pod, astfel ca, după ce flacăra acestora se apropie de capătul lor de jos, să ia foc diferite materiale inflamabile din pod cum ar fi hârtii, fuioare de cânepă, scânduri. Al treilea scenariu era ca cineva din afară să fi venit cu o scară şi să urce pe acoperiş, unde să dea foc la şiţe, mai ales că acestea nu erau umede, fiind perioadă de căldură.

Avocatul Asigurărilor a luat ca bună varianta a doua, adică Avocat pusese foc cu lumânări. Şi adusese argumentul suprem: cu câteva zile înainte Avocat cumpărase de la o prăvălie o cutie cu lumânări lungi de o jumătate de metru, aducându-l ca martor pe patronul prăvăliei. Acesta a confirmat. Atunci a intervenit Edela, întrebând martorul, spre supărarea multora:

– Îl cunoşteaţi pe domnul Avocat?

– Desigur, doar e client vechi.

– A mai cumpărat şi altă dată lumânări?

– Da, cam la două săptămâni cumpără câte o cutie.

– Să ne spună acuzatul ce făcea cu lumânările.

– Simplu. Eu lucrez mult seara şi mai şi citesc, iar în cartierul meu lumina electrică este foarte slabă şi se întrerupe foarte des. M-am interesat la centrala electrică din zonă şi mi s-a spus că au un motor foarte vechi şi un generator la fel, iar bani ca să cumpere altele noi, deocamdată nu au.

Edela a chemat-o iar ca martoră pe menajera lui Avocat, întrebând-o dacă găsea urme de lumânări arse, iar ea a confirmat că Avocat avea trei sfeşnice scurte, câte unul în fiecare cameră, şi unul înalt în bucătărie, pe care ea le curăţa mereu.

– Nu înţeleg, intervine judecătorul, domnişoara este acuzator sau apărător?

– Onorată instanţă, eu vreau să se afle adevărul şi apoi să condamnaţi vinovatul.

– Goangele tinereţii, onorată instanţă, zice zâmbind larg avocatul Asigurărilor.

Apoi acesta solicită audierea altui martor. Este introdus martorul care confirmă că Avocat s-a arătat interesat de casa lui, a martorului, pe care ar vrea s-o cumpere, prin urmare, conchide acel avocat, iată dovada premeditării incendiului.

Acum Edela a rămas descumpănită.

Ea a intervenit întrebându-l pe martor ce i-a spus Avocat: cu ce bani va cumpăra casa? El a zis că Avocat îi spusese că îşi va vinde casa pe care o avea, pentru că ar fi vrut să se mute în altă zonă. Casa actuală, deşi veche, era valoroasă mai ales prin curtea mare. Avocat îi mai spusese că discutase deja la bancă pentru un împrumut.

A intervenit avocatul inculpatului, care a promis că va aduce o adresă de confirmare de la bancă. Apoi a început să acuze Societatea de Asigurări, care ar fi pus focul prin agenţii săi, fiind în conflict cu Avocat, deoarece acesta apărase un client într-un proces, acela câştigase, iar Societatea pierduse. Iar acum era vorba de răzbunare. Avocatul Societăţii a protestat, acuzându-l pe acest avocat de calomnie şi cerându-i dovezi că agenţii lor au pus focul.

Şi procesul a rămas în impas, aşa că s-a amânat.

Între timp Edela nu stătea. Voia neapărat să descopere dedesubtul afacerii. S-a dus la casa arsă, s-a uitat cu mare atenţie peste tot, a intrat în magazia sigilată unde erau bunurile salvate, a dat târcol casei şi a făcut nişte acte cu poliţistul care o însoţea. Apoi s-a dus iar la Avocat, la puşcărie. Acesta era tare surprins de modul cum se comporta ea: ba îl ridica, ba îl cobora, însă ea nu-i spunea nimic decât să aibă încredere în ea. Aşa că acum l-a luat iar la bani mărunţi. L-a întrebat unde ţine scrisorile de dragoste, sperând că nu erau în casa ce a ars. El a evitat să răspundă, fiindcă nu voia să intre ea în intimităţile lui, însă Edela i-a precizat că e foarte important s-o ajute, aşa că Avocat i-a spus că toate sunt în pod la părinţii lui, într-un sat, în nişte saci, unde are şi dosarele proceselor mai vechi.

S-a dus Edela acolo, la părinţii lui, ei au primit-o bine, doar fuseseră la câteva termene ale procesului şi observaseră că ea voia să-l ajute. Şi a ajuns Edela în pod, unde era o mică ferestruică ce-i asigura cât de cât lumina ca să caute prin saci. I-a luat pe rând, găsindu-l şi pe cel cu corespondenţa respectivă. A reţinut câteva documente, apoi a trecut la dosare. Aici a mers mai repede, ea căutând anumite nume de împricinaţi şi anumite cazuri de procese. S-a întors de acolo cu o geantă plină de hârtii.

Procesul a continuat cu acuzarea agenţilor de la Asigurări. Deşi s-au chinuit mult, avocaţii inculpatului n-au reuşit să aducă argumente şi dovezi că aceştia erau vinovaţi. Iar Edela s-a dus… la şcoală. Nu ca să mai înveţe carte, ci tot legat de ancheta ei. I-a arătat directorului legitimaţia de procuror şi i-a spus clar să nu spună nimănui de prezenţa ei aici. Şi l-a întrebat câte ceva despre cei trei învăţători de acolo. Nu i-a spus ce caută, nici la ce caz e nevoie de detalii de la şcoală, şi în final i-a cerut nişte documente: situaţiile şcolare raportate de învăţători pe ultimul trimestru. Pe acestea le-a luat cu ea, promiţându-i directorului că le va restitui.

Şi iată că procesul se apropia de sfârşit. Avocatul de la Asigurări îşi pregătise argumentele: inculpatul a pus lumânări în pod şi în camera opusă străzii, ca să nu se vadă prea repede focul, a pus în jurul lor hârtii, haine, scândurele, mă rog, materiale uşor inflamabile, a aprins lumânările, apoi a plecat la berărie la prieteni. Când lumânările s-au apropiat de materialele inflamabile, ehe, trecuse ceva vreme de când el era cu amicii, aşa că alibiul lui era perfect. Mai insista omul că lumânările puteau fi folosite şi la iluminat când se oprea curentul, însă asta nu însemna că nu puteau fi folosite şi la pus foc. Poate chiar de la ele îi venise ideea…

Avocaţii inculpatului dădeau din colţ în colţ: nu aveau dovezi că el este nevinovat. Erau îngrijoraţi că omul va face câţiva ani de puşcărie şi cam începuseră să se îndoiască de nevinovăţia lui.

Da, dar nici Edela nu stătea degeaba. Acum ştia sigur că intuiţia ei nu o înşelase, aşa că s-a dus discret la procurorul-şef, cerându-i sprijin pentru nişte expertize, fără a se afla şi de către alţii, şi pentru a aduce un alt martor la proces.

Şi a venit ziua cea mare: finalizarea procesului. În loc să prezinte rechizitoriul, Edela a precizat că are un nou martor-cheie. Avocatul Asigurărilor s-a opus, dar avocaţii inculpatului au acceptat, iar în final a acceptat şi judecătorul.