Frica de frică. Proză de Mariana Palaghia

https://blog.revistaderecenzii.com/

Ca orice copil, am pornit în viaţă acumulând tot felul de frici –  induse de cei din jur, de poveştile din cărţi sau chiar de imaginaţia mea debordantă. Pe măsură ce am crescut, am constatat că multe dintre acestea au dispărut, doar pentru a face loc altora noi, specifice fiecărei etape de viaţă.  

Cu toate acestea, nu am devenit o persoană temătoare – doar (uneori) prudentă – pentru că am fost educată să fac faţă fricilor de orice fel, să lupt cu ele, să le înving. Aşa cum în faţa unui câine agresiv nu ai voie să manifeşti teamă ci trebuie să îl domini, cam la fel am procedat şi cu fricile. Pe marea majoritate  le-am învins definitiv, iar pe cele care încă mai există, încerc să le ignor. Pentru că am constatat că fricile pot supravieţui în interiorul nostru, doar dacă le lăsăm să intre şi să locuiască acolo. Şi încet-încet, să ne ia complet în stăpânire.

Aşa se face că de cel puţin doi ani am încetat să mai urmăresc programele de ştiri care au devenit o cronică a celor mai recente crime, accidente, dezastre şi calamităţi, boli, războaie, atentate – de parcă în lumea asta nu mai există nimic bun de anunţat la tv… Am ajuns chiar să mă amuz de grotescul atins de unele posturi comerciale în goana lor după senzaţional, şoc, teroare… De la grafica hărţilor meteo care la temperaturi normale de 30-35 de grade pentru „luna lui cuptor” au culoarea flăcărilor, la burtierele panicarde şi inflexiunile cataclismice din vocea prezentatorilor …

E clar, frica este o marfă la mare căutare în aceste vremuri  – este livrată şi consumată cu atât de mult nesaţ încât am senzaţia că unii oameni nu mai pot trăi fără ea… probabil s-a creat deja un cerc vicios al cererii şi ofertei pentru astfel de ştiri…

Personal, aleg să ignor informaţiile care nu îmi folosesc, nu au valoare, nu sunt benefice, ci extrem de toxice. Pentru că mi-e frică de persoana care aş putea deveni – una dependentă de frică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *