https://blog.revistaderecenzii.com/

  Se naşte dintr-un bulb. Creşte, se lăţeşte, îi apar nervurile, limbul, peţiolul şi teaca. Are rolul ei în tot arborele, în biotopul şi biocenoza din care face parte. Ziua absoarbe bioxidul de carbon apoi prin fotosinteză îl transformă în oxigen. Şi face asta împreună cu suratele ei. E o alveolă pulmonară a copacului. Din când în când o bate vântul. În funcţie de rezistenţa fiecăreia unele surate pot fi învinse şi gata, se pierd. De fapt se întorc mai devreme acolo unde se vor întoarce toate. Dacă e mai bine prinsă pe ram doar toamna o poate învinge şi-i va urgenta întâlnirea cu suratele ei de pe pământ.

  Aflată în vârful copacului vede zi şi noapte cerul, vede soarele, luna şi stelele. O mângâie picăturile de ploaie, apoi roua iar unlele mai norocoase prind şi primii stropi de brumă.

   Finalul e inevitabil. În covorul de frunze de la baza copacului îşi dă obştescul sfârşit. A fost vie odată, a avut o picătură de viaţă în ea, acum e doar entitate fizică pe cale de a deveni pământ roditor. Da, pământ roditor unde se întâlneşte cu rădăcina copacului ce a însufleţit-o. Hrăneşte această rădăcină pentru iarna ce va să vină iar apoi la primăvară apare din nou din ram în ram.                 Aşa şi viaţa omului.