Răsună din margini de târg,
Un bangăt puternic de armă;
E toamnă… metalic s-aud
Gorniștii, în fund, la cazarmă.
S-aude si-un clopot de scoala,
E vânt, si-i pustiu, dimineata;
Hârtii si cu frunze, de-a valma,
Fac roata-n vârteje, pe-o piata.
Se uita în zari catedrala,
Cu turnu-i sever si trufas;
Gradina orasului plânge,
Si-arunca frunzisu-n oras.
Si vine, ca-n vremi de demult,
Din margini, un bucium de-alarma,
E toamna… metalic s-aud
Gornistii, în fund, la cazarma.
ce miza pe aceasta casa dintre vai!
pe marile-i comori – ca vin armate
sa-i salte-n carca – fanul tot – din clai –
si sa-i ocupe subele – curate –
si ruginiul frunzelor – din bai
de sange – tot pe saturate –
sa-l duca pentru fete, si flacai –
sa joace – si sa cante – ca bucate…
ce de metal, ce pianisti – de fier,
vor ataca – aici – la bombardiere –
cum va ploua – cu plumb – intregul cer,
sa faca – din razboaie – santiere –
si ce rapide ceasuri – vor veni –
s-amestece – pe banda – de pasune –
atata desfrunzire – dintre vii –
ca doar ce-a fost – va fi – din nou – minune…
Ramul gol frunzele-şi alungă
Nu ştiu cum – când vine iarna –
În copil m-aş reîncarna,
Pe bunici i-aş condamna
Să le fie lungă TOAMNA!
Petre Cazangiu