George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950) a fost un scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanți dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât și în calitate de critic de artă și publicist politic.

Motivația Juriului Nobel

„pentru opera sa care este marcată de idealism și umanitate, pentru satira sa stimulatoare plină de multe ori de o singulară frumusețe poetică „.

Mitologie

Poetul roman Ovidiu, în a zecea carte a Metamorfozelor spune povestea unui sculptor cipriot care s-a îndrăgostit de propria operă. Pygmalion, fiul lui Belus era un sculptor singuratic care a făcut din fildeş sculptura unei femei. El s-a rugat lui Venus (Afrodita), zeiţa frumuseţii şi a dragostei, care din mila, a dat viaţă sculpturii. Din uniunea lui Pygmalion cu femeia sculptată în fildeş Galateea, a rezultat Pafos .

George Bernard Shaw reia mitul și ideea lui de bază într-o piesă de teatru cu același nume: Pygmalion. În piesă, profesorul Henry Higgins, un lingvist snob, pariază că va transforma o florăreasă simplă, Eliza Doolittle, într-o atracție a lumii mondene londoneze numai învățând-o să vorbească cu un accent specific înaltei clase. Ca și Pygmalion, el se îndrăgostește de propria creație, dar aceasta îl respinge căsătorindu-se cu un tânar aristocrat.

Acest titlu nu a fost pus întâmplător, deoarece între mitul lui Pygmalion și piesa de teatru Pygmalion exista asemănări, dar și deosebiri. Cuplul Higgins-Eliza este gata construit după modelul Pygmalion-Galateea.

Pygmalion este într-un fel supărat pentru că nu își găsește o fată  specială pe care să o iubeasca și să îl iubeasca, pe când Higgins vrea să câștige pariul pus cu Pickering. Higgins s-a obișnuit cu Eliza și îi place că are de cine să se amuze. În mit, Pygmalion își creează femeia perfectă, de altfel e singura de care s-a putut îndrăgosti, la fel se întâmplă și în piesa de teatru.

Eliza reprezintă tipul feminității, e unul dintre cele mai reprezentative personaje feminine în dramaturgia lui G.B.Shaw. Eliza dorește să-și depășească propria condiție, își dorește să devină dintr-o florăreasă o domnișoară educată, "o ducesă". Ea se remarcă prin naivitatea și naturalețea ei. Eliza este un personaj ambițios, sensibil, dar totodată și vulcanic.

Iar miezul parabolei e cuprins în concluzia pe care Eliza i-o împărtăşeşte prietenului lui Higgins, colonelul Pickering: "Diferenta dintre o florăreasă şi o doamnă nu stă în felul în care se comporta, ci în felul în care e tratată. Voi rămâne o florăreasă pentru profesorul Higgins, fiindcă întotdeauna m-a tratat aşa şi întotdeauna mă va trata ca pe o florăreasă; dar ştiu că pentru dumneavoastră voi fi o doamnă, fiindcă întotdeauna m-aţi tratat aşa şi întotdeauna mă veţi trata ca pe o doamnă". 
Piesa lui George Bernard Shaw stă la baza filmului muzical My Fair Lady.

Efectul Pygmalion

În anul 1968, Robert Rosenthal şi Lenore Jacobson îşi publicau lucrarea „Pygmalion in the classroom”, inspiraţi fiind de opera dramatică a lui George Bernard Shaw, „Pygmalion”. Din piesa lui Shaw se desprinde ideea că locul unei persoane în societate este strâns legat de modul în care este ea tratată de ceilalţi. Rosenthal şi Jacobson concluzionează că dezvoltarea intelectuală a elevilor este, în mare parte, un răspuns la aşteptările profesorilor şi la modul în care aceste asteptări le sunt transmise.

Cei doi au formulat următoarele ipoteze:

• profesorii au unele aşteptări în ceea ce priveşte performanţa elevilor;
• elevii răspund la aşteptările de comportament ale profesorilor;
•  performanţele şcolare sunt determinate şi influenţate de aceste aşteptări.

Într-un experiment devenit clasic, realizat într-o şcoală, au fost aleşi câţiva elevi, la întâmplare, din fiecare clasă, dar profesorilor li s-a spus că au potenţialul cel mai ridicat. La sfârşitul perioadei în care s-a făcut experimentul, elevii au înregistrat o creştere a coeficientului de inteligenţă.

În total, Rosenthal a făcut peste 100 de experimente. Studiind rezultatele lor, el a conchis că efectul asupra elevilor de la care se aşteaptă performanţe ridicate este mediat de patru factori: climatul plăcut (creat fiindcă profesorul zâmbeşte, dă din cap aprobator şi păstrează contactul vizual cu ei), feed-back (asupra performanţelor, oferit mai des decât celorlalţi elevi), input (li s-a predat mai mult sau li s-a acordat mai multă atenţie) şi output (li s-au oferit mai multe oportunităţi de a se manifesta, fiind scoşi la tablă mai des şi punându-li-se întrebări mai grele).