Hermina Ibarra este profesoară de comportament organizaţional la INSEAD, o şcoală de administrare a afacerilor din Fontainebleau, în Franţa, unde predă în cadrul programelor de master în Afaceri şi de specializare pentru manageri. A fost membră a corpului profesoral de la Harvard Business School timp de treisprezece ani. Herminia Ibarra a publicat numeroase articole în importante publicaţii ştiinţifice şi aplicative precum Harvard Business Review, Academy of Management Journal, Social Psycology Quarterly. Şi-a luat masteratul şi doctoratul la Universitatea Yale, a avut o  bursă National Science, licenţa a luat-o la Universitatea din Miami.

Volumul “Identitatea profesionala – Strategii neconventionale pentru redefinirea carierei” propus de Herminia Ibarra, reprezintă un ghid, un model, o provocare de redefinire a carierei. Dacă înţelepciunea populară susţine ideea că mai întâi trebuie să ştim ce vrem să facem şi apoi să acţionăm, Herminia Ibarra susţine că lucrurile sunt inversate, “cunoaşterea vine în urma acţiunii şi a experienţei”. Tranziţia în carieră nu este un drum drept spre o identitate prestabilită, ci o călătorie sinuoasă, pe parcursul căreia încercăm o serie de “euri posibile”.

Francois Petit şi Michel Dubois (1998) definesc organizaţia ca „o construcţie socială complexă, ne-naturală şi modulabilă. Ea regrupează un oarecare număr de persoane independente care muncesc împreuna pentru atingerea unui scop comun”.

Organizaţiile sunt grupuri mari de oameni în care exista relatii sociale şi psihologice. Interacţiunile şi interdependenţele dintre oameni, dintre grupuri şi chiar dintre organizaţii  sunt centrate pe realizarea unor scopuri comune. Chiar dacă în cadrul organizaţiilor există sisteme şi subsisteme diferite ca natură, compoziţie, structură şi finalitate (sistemul tehnologic/ de producţie, sistemul psihologic, sistemul sociocultural etc.), acestea nu pot fi private în sine, indiferent de oamenii care le populeaza şi le susţin, şi mai ales în afara comportamentelor umane şi interumane.

În zilele noastre organizaţiile sociale ocupa un loc deosebit de important, si asistam la un proces amplu şi continuu de multiplicare şi diversificare a formelor de organizare a vieţii sociale, la apariţia unor modalităţi de acţiune cât mai adecvate pentru rezolvarea optimă a problemelor ce se pun. Organizaţiile economice, cele politice, juridice, militare, artistice, administrative, scolare etc. sunt tot atâtea mecanisme care pun în mişcare oamenii în vederea obţinerii unei eficienţe sociale şi individuale maxime. Dacă secolul al XIX-lea a fost secolul individualităţilor, secolul XX este unul al colectivităţilor organizate, al marilor organizaţii, al societăţii organizaţionale sau organizate, în care organizaţiile ce cuprind tot mai multe domenii ale vieţii oamenilor imprimă un caracter cu totul aparte vieţii sociale, de eficienţa lor depinzând eficienţa întregii societăţi cu trendul ascendent sau descendent al business-ului, cu paleta bogată de formare în cât mai multe domenii dar şi cu duritatea migraţiei pozitive sau negative a resurselor umane.

 “Cartea de față se bazează pe două idei dezarmant de simple. Prima: identitatea profesională nu este o comoară ascunsă ce așteaptă să fie descoperită în însăși esența ființei noastre interioare. Este alcătuită mai degrabă din mai multe posibilități: unele palpabile, concrete, definite de ceea ce suntem, de anturaj și de poveștile pe care le spunem despre munca și viața noastră; altele există numai pe tărâmul potențialului viitor și al viselor personale. A doua: schimbarea carierei înseamnă schimbare interioară. Deoarece avem multe euri, schimbarea nu este un proces de înlocuire a unei identități cu alta, ci mai degrabă un proces de tranziție, în cadrul căruia reconfigurăm întregul set de posibilități. Aceste idei simple modifică tot ceea ce știm despre o nouă carieră.“ (pag.9)

Volumul este structurat în doua părţi. Partea I, “Identitatea în tranziţie”, descrie procesul de examinare şi testare a identităţilor profesionale, producând mai multe schimbări profunde decât ne-am închipuit iniţial. Oricat de banal ar fi, nimeni nu a găsit modalitatea de a evita zbuciumul unei schimbări de cariera. Majoritatea percepe tranziţia la o noua viaţă profesională ca pe o perioadă de confuzie, declin, nesiguranţă şi incertitudine. Această perioadă incertă durează mai mult decât ne închipuim. O schimbare reală a direcţiei e întotdeauna înspăimântătoare, mai mult decât transferul într-un post similar într-o altă companie sau industrie, ori acceptarea unei funcţii diferite într-un domeniu pe care deja îl cunoaştem.

Capitolul 2, “Euri posibile” explică faptul că, deşi cei mai mulţi dintre noi ar prefera să înceapă cu un răspuns ferm la întrebarea “Ce vreau să devin?”, cel mai bun mod de a începe este acela de a pune întrebări de tatonare, cum ar fi: “Ce euri posibile ar trebui să explorez acum?, Cum pot face asta?”

“Intelepciunea conventionala” ne spune că o schimbare reuşită presupune mai întâi să ştim – cu cât mai multă claritate şi certitudine – ce vrem cu adevărat şi apoi să folosim acea cunoaştere pentru a pune în aplicare o strategie solidă. Cunoaşterea, teoretic vorbind, provine din reflecţie asupra sinelui, fie printr-o introspecţie solitară, fie cu ajutorul chestionarelor standardizate şi al profesionistilor autorizaţi, dupa cum afirma H. Ibarra.  Planificarea este esenţiala. Abordarea convenţională ne previne: să nu facem nicio mişcare inainte de a fi pregătiţi, înainte de a şti exact încotro ne îndreptăm.

Capitolul 3, “Între identităţi”, descrie perioada de tranziţie lungă şi haotică pe care o parcurgem atunci când începem să testăm; în acest timp, identitatea rămâne nedefinită, pentru că nu suntem încă pregătiţi să renunţăm la vechile roluri, iar posibilităţile alternative sunt încă ambigue. Ne aflăm prinşi la mijloc.

Schimbarea carierei nu urmează metoda convenţională. Aflăm cine suntem – în practică, nu în teorie – testând realitatea, nu privind în interiorul nostru. Descoperim adevăratele posibilităţi făcând, încercând activităţi noi, ajungând la grupuri noi, găsind noi modele de urmat şi reformulând povestea pe care o spunem celor din jur. Ceea ce vrem se clarifică pe parcurs, odată cu experienţa şi din validarea provenită din partea celorlalţi. Interpretăm şi integrăm informaţiile noi, adăugând culori şi contururi, nuanţând şi modelând, în timp ce alegerile noastre ne ajută să creionăm portretul persoanei în care ne transformam. Pentru a ne lansa din nou, trebuie să ieşim din noi înşine, trebuie să acţionăm, afirmă H. Ibarra.

Capitolul 4, “Schimbarea profundă”, demonstrează cât de necesară este această perioadă neplăcută, când simţul identităţii ni se năruie, înainte de a se reconfigura. Identitatea profesională este mai presus de orice tip de practică: un proces nesfârşit de trecere printr-o serie de paşi care ne creează şi ne dezvăluie eurile posibile. Schimbarea carierei înseamnă redefinirea identităţii noastre profesionale – ce credem despre rolul nostru profesional, ce le transmitem celorlalţi despre noi înşine şi în cele din urmă cum ne trăim viaţa profesională.

Sunt situaţii când dorinţa de schimbare se impune. Încercăm să reflectăm la dilema noastră, încercăm să schimbăm dintr-o dată un rol vechi, depăşit, cu o personalitate nouă, mai atrăgătoare, după cum spune H. Ibarra. Richard Pascale afirma in “Surfing the edge of Caos” că: “E mult mai probabil ca adulţii să actţoneze în căutarea unui nou mod de a gândi decât să gândească un nou mod de a acţiona”.

Partea a II-a, “Identitatea pusă in practică”, descrie acţiunile din perioada de tranziţie, care sporesc probabilitatea de a face o schimbare reuşită.

Capitolul 5, “Elaborarea experimentelor”, descrie modul în care sondăm viitorul, transformând posibilităţile abstracte în proiecte palpabile, pe care le putem evalua. Elaborarea experimentelor se referă la practica implementării verificărilor şi a proiectelor care ne permit să încercăm noi roluri profesionale, la o scară limitata, dar reală, fără să ne angajăm într-o anumită direcţie.

Capitolul 6, “Modificarea relaţiilor”, prezintă modul în care găsirea unor mentori, a unor modele de urmat şi a unor grupuri profesionale ne faciliteaza apartenenţa la noi comunităţi. O  nouă carieră nu este doar o chestiune de schimbare a muncii pe care o facem. Este vorba şi de  schimbarea relaţiilor care contează în viaţa noastră profesională. Modificarea reaţiilor se referă la procedeul de a găsi oamenii care ne pot ajuta să ne transformam. Toate descoperirile de sine necesită sprijin social, ajutor care nu vine în sensul dorit şi aşteptat de la consultanţii în probleme legate de cariera (pag.121)

Capitolul 7, “Găsirea unui înteles”, vorbeşte despre modul în care ne putem rescrie povestea vieţii, procedeul de a încadra experienţa, interpretarea a ceea ce se întâmplă azi, reinterpretarea evenimentelor din trecut şi din crearea unor situaţii convingătoare (pag.142).

Capitolul 8, încheie cartea, “Cum devii tu însuţi”, sunt rezumate strategiile neconvenţionale schitate în aceasta carte. Se sugerează metode de a scapă de examinarea şi confirmarea relaţiei dintre cine suntem şi ce facem. Mişcările importante din carieră şi, până la urmă, schimbările din viaţă impun perioade lungi de incertitudine  şi îndoială. Putem învăţa mult din experienţa altora, pentru ca aceste treceri să fie mai uşor de parcurs.

Schimbarea are nevoie de timp, pentru că, de obicei, trebuie să identificăm şi să testăm de câteva ori posibilităţile, punând întrebări tot mai exacte, concepând experimente mai bune şi construind pe baza a ceea ce am invatat (pag.171). Două ritmuri diferite reglează acest ciclu, viteza, esentială în trecerea de la o lista de identităţi posibile – în minte sau pe hârtie- la testarea acestora şi timpul pentru a asimila cunoaşterea de sine ce derivă din fiecare experienţă. Procesul de descoperire de sine ne provoacă să ne redefinim. Contrar convingerii generale, formularea identităţilor nu este un exerciţiu abstract sau de introspecţie; este un proces complicat de invăţare din greşeli, învăţăm acţionând, în care experienţa actuală şi nu cea din trecut, ne ajută să aflăm ce anume  e plauzibil şi de dorit.

            “Cea mai obișnuită problemă care apare pe la mijlocul carierei nu este definirea tipului de muncă pe care o considerăm plăcută și importantă. Este mai degrabă găsirea modului de a transfera vechile preferințe și valori în contexte noi și de a le integra în prioritățile aflate în schimbare și în potențialul care tocmai se dezvoltă. Este o problemă de recombinare și de reancorare. Autocrearea e o călătorie care durează toată viața.” (p.171)

Abordarea temei se bazează pe exemple practice care au reuşit să schimbe identitatea profesională, pe tehnici de analiză şi evaluare, pe aspecte ale identităţii profesionale, pe strategii pentru remodelarea identităţii, pe modele de schimbare precum “planifică şi implementează” şi “testează şi invaţă”. Cartea se adresează tuturor celor care vor să-şi schimbe identitatea profesională din varii motive obiective sau subiective, celor care se află la mijlocul carierei profesionale.