IARNĂ GREA, NECAZURI MARI

(Fragment din volumul „În umbra oţetarului” de Ion R. Popa)

Deşi Crăciunul fusese petrecut pe uscat în mare parte a ţării, ba chiar lumea rurală ducea dorul zăpezii pentru a feri semănăturile toamnei de gerul ce era aşteptat, îndată după Bobotează a nins abundent. Stratul de zăpadă anunţat de serviciile meteo nu era deosebit de mare, în sud-vestul ţării abia depăşind şaizeci de centimetri, iar în partea de est vreo patruzeci.

Numai că, în această parte, vânturile venite dinspre marea câmpie rusă au troienit zăpada, în special în zona exterioară Carpaţilor, unde troienele adesea ajungeau cât casele localnicilor, a căror existenţă era trădată doar de firişoarele de fum care apăreau ici-colo.

Autorităţile, deşi prinse cu rezolvarea unor treburi politice, au fost alertate de presă, de vocea opoziţiei, uneori de cetăţenii care se vedeau sufocaţi de nămeţi.

Firmele, care încheiaseră contracte grase cu autorităţile pentru întreţinerea şi menţinerea în stare de practicabilitate a drumurilor, au fost îndată puse în mişcare, dar tot aşa de repede au capotat, neavând utilajele necesare pentru a disloca uriaşa cantitate de zăpadă. Atunci au fost mobilizate forţe ale jandarmeriei şi armatei.

            Presa de toate felurile, folosindu-se şi de opoziţie, prezenta mereu dezastrele produse de viscol în sudul Moldovei şi în zonele de câmpie din răsăritul Munteniei, strigând că „mor oamenii în casă din lipsă de apă, de alimente şi de căldură”. Unii membri neinspiraţi ai Puterii au găsit explicaţia în lenea care a pus stăpânire pe săteni, care nu au curăţat zăpada, fără să ştie că acei săteni, practic, nu puteau ieşi din casă, uşile fiindu-le blocate de troienele de zăpadă care depăşeau streaşina sau, uneori, coama casei.

Ziariştii aveau material din plin de prezentat atât în presa scrisă, cât şi în cea video şi vorbită. Într-unul din judeţele calamitate, ziariştii au ţinut neapărat să vorbească cu prefectul, pentru a afla cum are de gând să acţioneze, fiindcă situaţia era tragică, iar el îşi irosea timpul şi forţele în dispute mediatice cu preşedintele consiliului, ajuns acolo din partea opoziţiei.

L-au găsit în prefectură, unde cu greu au obţinut liberă trecere, pentru că era… ocupat. Aşezat pe un fotoliu-stil luat de la o mănăstire, în cămaşă cu mânecă scurtă şi cu cravată lată care se ondula pe pântecu-i generos ce-l ţinea la distanţă de birou, cu început de chelie, nici nu s-a sinchisit de la locul său, dar a schiţat un zâmbet larg şi i-a invitat să ia loc, după care secretara a venit cu cafele fierbinţi.

-Domnule prefect, vă mulţumim că ne-aţi primit! O parte suntem de la presa locală, alţii de la cea centrală, de la două studiouri de televiziune şi două cotidiene.

-Cum să nu vă primesc? Chiar mă bucur că aţi venit, ca, prin dumneavoastră, să facem cunoscută situaţia din judeţ, ca să nu se mai alarmeze lumea în zadar, incitată de preşedintele consiliului.

-Tocmai asta vrem să ştim şi noi, anume care e starea de fapte în judeţ acum şi cum credeţi că va evolua în perioada următoare, ca apoi să informăm publicul larg.

-Pot să vă spun că la această oră se prezintă destul de bine, fiindcă firmele contractante şi primăriile noastre şi-au făcut… treaba.

-Domnul preşedinte de la consiliu spunea că mai aveţi multe sate, parcă douăsprezece, în care nu se poate ajunge, izolate total, cu drumuri înzăpezite, fără telefon, fără electricitate…

-Poate în comunele dânsului, unde au primarii leneşi, iar cetăţenii – aţi auzit cum au spus cei de sus – nu au deschis drumul decât până la cârciumă.

-Domnule prefect, haideţi să lăsăm politica, vă rugăm să ne spuneţi ce facem cu bătrânii care nu pot nici să iasă din casă şi, ca peste tot, reprezintă majoritatea populaţiei. Mor în casă fără să ştie cineva de ei…

-Dumneata ai venit aici să-mi dai mie lecţii sau să mă tragi la răspundere? Nu ţi-e ruşine?

-Domnule prefect, am auzit că sunt familii care stau cu mortul în casă de mai multe zile, fiindcă nu pot să ajungă cu el la cimitir…

-Nu zău? Unde ai auzit? Ai verificat cele spuse?

-Nu, pentru că e imposibil să ajungem acolo, dar am crezut că ne lămuriţi dumneavoastră.

-Aveţi grijă că se exagerează! Să vă spun ce-am păţit eu. Am primit telefon de la un primar dintr-o comună, aflată cam la cincisprezece kilometri de aici, că are trei morţi şi nu pot să ajungă familiile cu ei la cimitir. M-am dus personal cu jandarmii şi utilajele de la judeţ. Când am ajuns, ce credeţi? Nu erau decât doi morţi. Vedeţi cum minte ţăranul nostru? Merită el să te uiţi în gura lui?

-Aveţi dreptate, domnule prefect! Ei nici nu contează. Puteau să-i scoată pe cei doi morţi pe gura podului şi prin acoperiş, apoi să-i ducă  trăgând sicriul peste nămeţi, cum au făcut cu cel de-al treilea, şi să nu vă fi deranjat, că uite ce ocupat sunteţi. Doar încurcă lucrurile. Numai la vot sunt buni…

-Dar ce mare lucru e ăla că bagă o hârtie în urnă!? Şi doar n-o fac degeaba nici pe-aia, că au primit destule. Aşa că tot ei sunt câştigaţi.

S-au ridicat cu toţii miraţi şi au plecat. În faţa prefecturii, unul dintre  ziariştii localnici, mai învârstă şi bine încotoşmănat într-un cojoc de oaie, a ţinut să le mai relateze ceva din activitatea prefectului.

În tinereţe, fusese şeful unei ferme legumicole a unui ceapeu din apropiere, al cărui preşedinte era tatăl său. În timpul recoltării cartofilor, s-a dus în control şi a făcut caz la recoltarea manuală, bănuind că unii… ţărani – că el are un dinte împotriva acestora – nu recoltează tot, lăsând în urma lor cuiburi întregi. În adunarea generală de bilanţ, la analiza cauzelor care au dus la neîndeplinirea planului la producţia de cartofi, dânsul a găsit: „O cauză majoră a producţiei scăzute la cartofi o reprezintă şi modul defectuos cum înţeleg unii să recolteze. Am mers în urma lor şi am zis: Aici de ce nu ai dezgropat cartofii? Păi nu sunt, mi-a răspuns tovarăşul… Atunci m-am necăjit, am pus mâna pe sapă şi am spart acel cuib. Ce credeţi? Am găsit un pumn de cartofi, aproape vreo şapte-opt! ”

Toţi cei de faţă au făcut haz.

-Asta înseamnă că omul nu are simţul ridicolului, a apreciat altul.

-Eu cred că înseamnă mai mult. Ca să-l înţelegeţi în întregime, ar trebui să vă spun cum a făcut liceul agricol, apoi facultatea, dar îngheţăm de frig, că uite se înteţi viscolul.