Foto: Adrian Barbărasă, Poarta de la pod
13. XII. 1797 – s-a născut Heinrich Heine, în Düsseldorf (m. 17. II. 1856, Paris);
13. XII. 1907 – s-a născut Grigore Băjenaru, în Periș (m. 5. II. 1986, București).
Imagini de vis
de Heinrich Heine
Un vis tulburător, cumplit,
M-a fermecat și m-a-ngrozit.
Mai văd frânturi din visul meu
Iar inima-mi se zbate greu.
Parca-o gradina se facea…
Voios, dam sa ma plimb prin ea.
Privit de flori, simteam în zi
Nestavilite bucurii.
Si pasari ciripeau în cor
Senine cîntece de dor –
Si-un soare rosu, auriu
Smaltase flori în licar viu.
Mireasma ierbii sui-n vânt,
Vazduhu-adie lin si blând.
E totul zâmbitor si pur
În frumusetea dimprejur.
In câmp de flori, în fata mea
Un put de marmura albea
Clatind un alb vesmânt, aici
O mândra fata se ivi.
Un dulce chip, un chip de rai,
Cu ochii blânzi, cu par balai;
Iar chipul ei mi s-a parut
Strain – si totusi cunoscut.
Spala copila mea de zor
Si-un cântec îngâna usor:
„Curgi, tu apa, curgi din plin,
Spala-mi pânza cea de in!”
Ma îndreptai încet spre ea
Soptind: „Ia spune-mi, fata mea,
Tu, mândra cum o alta nu-i:
Acest vesmânt o fi al cui?”
„Fii gata! Ast vesmânt de tort
Va fi camasa ta de mort!”
Abia vorbise fata – si
Ca spuma totul se topi.
De vraja visului rapit,
În codru des m-am pomenit.
Copacii sa-naltau spre cer;
Stateam îngândurat, stingher…
Auzi! Din funduri de paduri,
Ce sunet surd, ca de securi!
Zoresc prin crâng, razbat piezis,
Si iata-ma-ntr-un luminis.
În verde crâng, în fata mea,
Un vechi stejar se înalta –
Si iata! Mândra, iar si iar,
Cioplea în trunchiul de stejar.
Cu barda-n trunchi tot dând si dând
Îngâna fata mea un cânt:
„Toporasule-topor,
F~a un scrin încapator!”
Si iar ma-apropiai de ea
Soptind: „Ia spune-mi, fata mea,
Copila mândra ca-n povesti:
Tu scrinul cui îl mesteresti?”
Rosti grabita: „E târziu!
Fac pentru tine un siciu!”
Abia vorbise fata – si
Ca spuma toiul se topi…
Si se facea apoi ca sunt
Pe un pustiu, pustiu pamânt
Si nu stiu cum s-a întâmplat
Ca stam acolo-nfiorat…
Când tocmai dam sa ma desprind,
Vad parca-o dunga-n zari albind.
Ma-ndrept spre ea, ma-ndrept gragit –
Si iata! Chipul ei vrajit.
Cât poti vedea, sta dalba ea,
Sapând adânc cu o cazma.
Nu cutezam spre ea sa cat:
Frumoasa – dar m-nfiorat.
Sapând adânc, sapând de zor,
Un cânt ciudat îngâna-usor:
„Sapa, sapa cu tais,
Groapa-n lat si în lungis!”
Ma îndreptai încet sprea ea
Soptindu-i: „Spune-mi, fata mea,
Copila minunata, zi:
Cu-aceasta groapa ce-o fi?”
Rosti grabita: „Fii barbat!
O groapa rece ti-am sapat!”
Abia vorbise fata – si
Deodata groapa se largi,
Si când zaresc al gropii fund,
Simt reci fiori cum ma cuprind,
În bezna de mormânt deschis
Ma prabusesc – si sar din vis.