Foto: Mihaela Delamare, Neliniște 

31. XII. 1842 – s-a născut Iacob Negruzzi, în Iași (m. la 6. I. 1932, în București);

31. XII. 1903 – s-a născut Ilarie Voronca, în Brăila (m. la 8. IV. 1946, în Paris);

31. XII. 1889 – a murit Ion Creangă, în Iași (n. 1. III. 1837, în Humulești);

31. XII. 1936 – a murit Miguel de Unamuno, în Salamanca (n. 29. IX. 1864, în Bilbao).

Capul legat de soare

de Ilarie Voronca

Dar am râs atât de luminos între hamurile iernei,
Cuvintele trezite pe gingiile zăpezii,
Și umbra între cristale ca o rufă înghețată,
Până ce capul în aerul greu îl legi puternic de soare.

O! Flacara rece în mâini ca un bulgare de zapada,
Si-un viitor varatec în stralucirea surprinsa,
Asa focul se dezbraca de flacara ca de-o pastaie
Si ramâne numai, mazare, cenusa tulbure dintr-o dupa-amiaza.

Si când te desfaci din strazile atârnând pe umerii tai
Ca niste serpentine dupa ce parasesti orasul ca o sala de bal,
Si-ajungi între patlagini prin febra aeriana,
O aurora încearca râsul din clapele fântânii.

Nu-ti mai întorci fata ca un crepuscul prin coline,
Cu ziua sparta lacat la portile gradinii,
Atâtia ochi smulsi din tarâna o data cu tulpinile,
Si dimineata – cleste scoate cuiele stelelor.

Tot timpul capul e legat, cu panglici, de soare,
Fructul taiat în doua de o caldura libera,
Si dupa aceea capul ramâne îmbibat de lumina
Cum si apele si aerul pastreaza ceva din lumina apusa.

Singuratati, voi, mânati mai departe cirezile de flacari,
Si focul poposeste în orisice coliba,
Cuvântul pe care-l duci la ureche atent ca pe-un ceasornic,
Cuvântul de iubire scoborând de pe culmi ca un cioban.

Duceti-ma si pe mine la vale turme miraculoase,
Prin evocari si sete litera presimtita,
Vedeti, departe e umbra care râcâie pamântul,
Voind sa traga dupa dânsa trupul însusi ca pe-o umbra.

Lânga iarna care s-a oprit limpede în mine,
Cum îngheata în tevi pumnalele de apa,
Si capul va ramâne înca înclestat în soare
Ca o radacina pe care furtuna n-a putut-o smulge.

Sau lânga tacerea, creanga sfarâmata sub talpa,
Când iarna capata tonuri din alte anotimpuri,
Ca un flaut în care distingi un glas de femeie,
Si ochiul e plin de un reflex al noptii,

Dar capul va ramâne înca legat de soare,
Pâna ce craniul va fi în roca zacamântul de radium,
Pâna ce poemele ca niste vase comunicante,
Se vor goli de toata lumina hohotind în iarna.