Foto: Mihaela Delamare, Pauză duminicală
18. XI. 1922 – a murit Marcel Proust, în Paris (n. 10. VII. 1871, Paris);
18. XI. 1952 – a murit Paul Eluard, în Charenton-le-Pont (n. 14 decembrie 1895, Saint-Denis).
Nimeni nu mă poate cunoaște
Nimeni nu mă poate cunoaşte
mai bine ca tine.
Ochii tăi în care dormim
Amândoi
Au făurit luminilor mele-omeneşti
O soartă mai bună decât nopţilor lunii.
Ochii tăi în care călătoresc
Au dat gesturilor făcute de drumuri
Un sens desprins de pământ.
În ochii tăi – cei ce ne-arată
Nesfârşita noastră singurătate
Nu mai sunt ce credeam că sunt.
Nimeni nu te poate cunoaşte
Mai bine ca mine.
Nu sunt singur
Împovărată
de fructe uşoare pe buze
încununată
de mii de flori felurite
mândră
în braţele soarelui
fericită
de-o pasăre cunoscută
fermecată
de-o picătură de ploaie
mai frumoasă
ca cerul de dimineaţă
credincioasă
De-o grădină vorbesc
visez
Dar tocmai iubesc.
(trad. Maria Banuș)
Ciclul de romane ,,În căutarea timpului pierdut”, monumentală operă!
7 volume care nu se pretează răsfoirilor grăbite (Proust are, în plus, un limbaj ornamentat și fraze foarte lungi).
Deosebit de interesantă rubrica aceasta ,,S-a întâmplat astăzi…”
Paul Eluard este un liric remarcabil al Franței secolului XX.
Unul din poemele mele preferate:
,,Un chip la ceas de asfinţit
un leagăn între veştedele frunze-ale zilei
o mireasmă de ploaie
fără pic de lumină
izvorul undei din adâncul apei
oglinda vie a oglinzii sparte
un chip în ale tăcerii balanţe…”
(,,Un chip” de Paul Eluard, în traducerea lui Virgil Teodorescu)
Iar romanele din seria ,,În căutarea timpului pierdut” le-aș reciti, oricând, cu plăcere.