In vino veritas. Proză de Tania Jilavu

https://blog.revistaderecenzii.com/

           Cunoaștem  zicala, am auzit de Bachus, dar puțini știm că cea mai mare cantitate de vin nu se bea în Franța și nici în Moldova, ci la… Vatican. Am zâmbit aflând acest lucru, gândind și la mânăstirile vestite pentru vinul lor călugăresc sau propria bere. În cetatea Vaticanului numărul vârstnicilor cu situație economică bună e mare,  iar slujbele religioase catolice sunt frecvente, deci, se tot bea… Vinul dezgheață limbile, e considerat medicament, afrodiziac sau drog ușor, e băutura sfântă ce a traversat mileniile. De ce s-a îndrăgostit omul de vin acum 8000 de ani? Cum a reușit să seducă o serie întreagă de civilizații, ce l-a făcut atât de atractiv? Ce conținea oare vinul, de ce era un element de inspirație pentru egipteni, greci, romani și daci? Vinul/o întreagă istorie. Dezinhibiția prin alcool e dovedită; vinul a aparținut trecutului, aparține prezentului și va aparține cu siguranță viitorului.

         Rafael Vivanco, spaniol din regiunea viticolă Rioja face parte dintr-o familie pasionată de cultura vinului. Muncește și creează vinul cu maxim respect, prin prisma unei viziuni exigente, dinamice și actuale. Familia Vivanco deține 9000 m2 de podgorii dar nu s-a limitat la atât; în 2004 a înființat Muzeul Vivanco, un muzeu dedicat vinului.  4000 m2, 6 săli, din care una exterioară ce pune-n valoare relația om-vin, prin obiectele colecționate de familie timp de patru decenii. Vinul/experiență senzorială în care-și dau mâna trecutul și prezentul, tradiția și inovația în uniunea natură și munca omului. OMT-Unesco a declarat în anul 2007 acest muzeu drept cel mai bun muzeu al vinului.  A educa gustul pentru vin și a interacționa cu acesta, este intenția gazdelor atunci când îți prezintă 5 săli de expoziții permanente, o alta temporară și în exterior o grădină a lui Bachus ce cuprinde 220 varietăți de vie din toată lumea. Iubitorii de artă recunosc încântați lucrări de Picasso, Miro, Joaquin Sorolla etc. Restaurantul propune o bucătărie tip Wine Cooking realizată cu produse tradiționale de la Sierra Cantabria iar Wine Corner e spațiul unde se pot degusta soiurile de vin în prezența ghizilor profesioniști. Magazinul Wine shop, mare cât un supermarket, nu oferă doar vinuri, ci  și produse relaționate, cadouri, suveniruri și cărți de specialitate. Cei interesați au posibilitatea de a face un curs de somelier/degustător de vin, cu durata de două ore, timp în care se degustă șapte tipuri de vin, descoperindu-se aromele și caracteristicile fiecăruia.Tot ce vezi în acest spațiu dedicat vinului  e realizat datorită experienței, sensibilității, respectului față de viticultură, dar și inovației. Să înveți a te bucura de ceea ce merită cu adevărat efortul, e o chestiune ce ține de timp și abnegație.                                                                                                        –Când te-a surprins ultima dată un vin? te chestionează Rafael, cel care privește natura ascultând pământul cu umilință, respect și pasiune. Înțelegi ușor că omul acesta a muncit mult pentru ca vinul său să fie autentic, singular, impresionându-te atât cu personalitatea lui, cu deosebita calitate a vinului, cât și cu soiurile din podgorie. Pentru cei îndrăgostiți de crama familiei Vivanco există posibilitatea de a deține propriul butoi cu vin, urmărind astfel etapele de producție și putând personaliza eticheta sticlelor, devenind astfel asociați.

     A vino nuevo, odres nuevos, e discursul vehiculat azi de catolicii spanioli ce pledează pentru adaptarea bisericii conservatoare la vremurile actuale și a noii mentalități. Pentru vin nou, butelcă nouă, cum ar veni. Vinul cel de toate zilele… dă-ne nouă, Doamne! Mai în glumă, mai în serios, vinul fascinează la propriu investitorii, viticultorii, însă mai ales… chinezii. În Franța investițiile acestora au crescut cu 86%. Cumpără podgorii, Club Med, castele, ș.a.m.d. Poate fi oprit apetitul chinezilor pentru Europa? În condițiile în care europenii sunt divizați și slăbiți de criza economică, de valul de imigranți și de politica partidelor extremiste, Europa va rezista cu greu puterii absorbante a Chinei.     Poarta către vechiul continent e deschisă, chinezii cumpărând porturi în Turcia, Grecia, Italia. Aceștia inundă planeta cu produsele lor, însă secretele vinului le caută cu precădere în renumita țară a vinului, a gastronomiei și a șicului parizian. Chinezii au descoperit gustul vinului. În China vinul nu e doar apanajul miliardarilor, azi e reputat ca fiind o băutură foarte apreciată de femei, nu doar de bogați și de clasa mijlocie. Vinul e considerat fraternal, e ca fotbalul, fiind al doilea subiect de conversație când se reunesc și ies în grup la karaoke cu familia sau prietenii.  Ema e fiica unor chinezi care au venit prima dată în Franța  într-o excursie de grup în anul 1998. Această excursie le-a deschis ochii asupra oportunității de a cultiva viță de vie și a face propriul vin în țara lor. Și-au trimis apoi fiica în Bordeaux unde a rămas 15 ani, timp în care a învățat secretele vinului. După 20 de ani visul lor s-a realizat în China: 70 hectare cu vie în apropierea Mongoliei. Gazda te invită cu mândrie să faci turul proprietății. Toți prietenii din Bordeaux sunt imortalizați într-o  poză de familie, după care urmează o degustare de vinuri, plină de generozitate. Crama impresionează, pare un soi de catedrală  unde voiajezi prin spațiu. Ema face oficiul de gazdă, mândră să amintească în timpul ceremoniei ceaiului despre romantismul francezilor și libertate- egalitate- fraternitate, amintindu-și de câmpurile întregi de viță de vie din Franța. Apoi oferă o agapă french, pregătită de un Chef francez, acest amănunt fiind în viziunea gazdelor legătura dintre cele două țări. Degustarea de vinuri albe se face cu moderație, căci trezirea se anunță dificilă a doua zi. Dacă  deschizi geamul camerei nu știi bine unde te afli, căci zărești… un castel. Ieșind în stradă regăsești un aer familiar: case, chiar și o biserică; e o senzație halucinantă, un decor de operetă, te crezi la Disneyland. Totul e reproducerea unui mic village de lângă Versailles. Poți voiaja prin Franța doar vizitând domeniul acesta viticol din apropierea Mongoliei, în China. Ce-i face oare pe acești chinezi comuniști lideri mondiali în expansiunea economică și ce le-o fi lipsit românilor de nu au făcut un rai turistic în țara lor binecuvântată cu o natură generoasă? În materie de justiție, important nu e că ești vinovat sau că ai dreptate, important e să câștigi. Așa gândesc cu siguranță și cei care au câștigat pariul legat de vin. Ambasadorul Franței i-a decernat Emei Legiunea de Onoare, cea mai înaltă distincție civilă și militară, pentru afecțiunea, gustul și efortul acesteia pentru dezvoltarea relațiilor economice între China și Franța.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *