Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com/

* Din manifestările vizuale propuse de Uniunea Artiștilor Plastici din România pentru această săptămână, astăzi are loc vernisajul expoziției „Lucid dreams”, a artistului Sergiu Grapă, la Galeria Căminul Artei – ora 17:00, str. Biserica Enei. Prezintă criticul de artă Marius Tița. Expoziția cuprinde lucrări de grafică, pictură și tehnici digitale printate pe hârtie. Compozițiile se încadrează in curentul artistic suprarealist, majoritatea sunt compoziții verticale, dinamice și statice, pe construcții închise, cu unul sau mai multe centre de interes, sunt compoziții monocrome si cromatice. Printre temele abordate frecvent sunt: ciclul vieții, relația omului cu tehnologia, viitorul omenirii, dimensiunea etică a acțiunilor omului contemporan, oniricul, dualitatea, transformarea identității și hibridizarea. Aceste lucrări reprezintă metafore ale existenței și condiției umane, utopii tratate intr-o dinamică absurdă în care elementele compoziționale relaționează și se valorizează într-o nouă simbolistică, plasate într-un spațiu atemporal. Printre partenerii media ai Uniunii Artiștilor Plastici din România se numără Radio România Cultural

* Expoziţia ‘Istoria comerţului românesc – pictura murală a Ceciliei Cuţescu Storck. Etape de creaţie şi de restaurare’ va fi vernisată miercuri, de la ora 18:00, la Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu Storck din Str. Vasile Alecsandri. Expoziţia, realizată prin contribuţia Institutului Naţional al Patrimoniului şi Faber Studio, va putea fi vizitată până pe 8 octombrie

* În cadrul celei de-a III-a ediţii a Festivalului Internaţional de Carte ce are loc exclusiv pe Litera.ro și pe toate platformele editurii Litera, în perioada 21-27 august, astăzi are loc dezbaterea „Fenomenul BookTok. Despre pagini, pixeli şi postări”, cu cinci fani ai cărţilor de pe BookTok România – ora 18:00, pe toate platformele editurii Litera: site Litera.ro, Facebook Editura Litera, Instagram Editura Litera, TikTok Editura Litera, Youtube Editura Litera, Newsletter Litera

* Festivalul Internațional „Vara Magică” invită pentru a 12-a vară consecutiv iubitorii de muzică clasică aflați în București în sezonul cald să participe la seria de opt concerte camerale și simfonice ce se desfășoară între 5 iulie și 23 august, în serile de miercuri, de la ora 19:30, la Ateneul Român. Printre partenerii media: Radio România Muzical, Radio România Cultural. Din programul zilei:

  • Concertul de închidere a Festivalului, ce poartă numele „Romantic e Fantastic”, va avea loc de la ora 19:30 și va fi susținut de Orchestra de Cameră a Filarmonicii ”George Enescu” dirijată de Christopher Petrie. Solistul serii va fi îndrăgitul violonist Alexandru Tomescu, în program fiind cuprinse lucrări de Călin Humă, Mozart, Massenet şi Saint-Saëns

Sursa: https://www.rador.ro/2023/08/23/calendarul-evenimentelor-23-august-selectiuni-8/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *