https://blog.revistaderecenzii.com/
* Timișoara: Biblioteca Universității Politehnica Timișoara organizează marți, 3 octombrie, începând cu ora 14:00, vernisajul expoziției „Biblia în lumina istoriei. Expoziție de istorie și arheologie biblică”. Expoziția curatoriată de Claudiu Besserman va cuprinde 32 de planșe care propun „o adevărată lecție de cultură creștină și religioasă și totodată o promovare a cercetării științifice a Bibliei”. În cadrul aceluiași eveniment, va avea loc și prezentarea catalogului care însoțește această expoziție, volum redactat sub coordonarea Bibliotecii Județene Arad și de Complexul Muzeal Arad. Pe parcursul evenimentului vor fi susținute o serie de prelegeri și discuții la care vor lua parte conf. univ. dr. Sorin Bulboaca, directorul Complexului Muzeal Arad, conf. univ. dr. Sorin Ciutacu, profesor de limbi clasice la Universitatea de Vest din Timișoara, pastoral Vasile Duma, preotul romano-catolic Nicola Laus, preotul greco-catolic Valentin Danciu, și consilierul județean Bojin Mihai (CJT)
* Timișoara: Între 3 – 12 octombrie, va avea loc Lights On Bega, mai mult decât un eveniment cultural şi artistic şi mai degrabă o invitaţie la luarea de măsuri şi la schimbarea atitudinii noastre faţă de mediul înconjurător. În centrul acestei manifestări va fi instalaţia Floating Earth, creaţia artistului britanic Luke Jerram, ce reprezintă Pământul într-o mărime şi detaliu uimitoare şi invită privitorii să mediteze asupra fragilităţii planetei. Tot despre fragilitate, dar de data asta transpusă în teatru, între 8 şi 9 octombrie, Teatrul Basca prezintă Teatru incluziv pentru copii şi adulţi | Puf Buf (în cadrul Festivalului in: v z b l), un spectacol jucat de micii actori cu deficienţe de auz de la Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă ‘Constantin Pufan’
* Sofia: Artişti din Germania, România şi Madagascar vor prezenta spectacolul – documentar de dans Ramanenjana la data de 3 octombrie la Sofia. Gazda evenimentului – Scena Derida. Simona Deaconescu şi Gabi Saranoufi sunt coregrafii reprezentaţiei, iar Mathilde Monnier este mentor. Interpretele sunt Gaya Saranoufi, Maria-Luisa Dimulescu şi Simona Dabia. Muzica îi aparţine lui Olombelo Ricky. Costumele sunt realizate de Cristina Milea/Şarlatan
Sursa: https://www.rador.ro/2023/10/03/calendarul-evenimentelor-3-octombrie-selectiuni-10/