https://blog.revistaderecenzii.com/
* Un târg de carte de teatru – adevărat maraton al lansărilor şi prezentărilor unor noi produse editoriale din domeniul artei scenice, cu întâlniri, discuţii, întrebări, răspunsuri – constituie o componentă importantă a Festivalului Naţional de Teatru ajuns la a XXXIII-a ediţie. Vor fi în atenţia publicului, în cele trei zile programate maratonului (21, 28 şi 29 octombrie, între orele 11:00-16:00, la Cărtureşti Verona – partener al FNT33), circa 30 de titluri dintre cele mai variate, cu subiect comun – teatrul, semnate de importanţi autori şi apărute la diverse edituri din România şi chiar din străinătate. Detalii pe site-ul www.fnt.ro
* Asociaţia Victory of Art, cu sprijinul Primăriei Sectorului 2 şi în parteneriat cu Teatrul 7, invită publicul tânăr la ediţia a doua a festivalului Teen Art Performance ce va avea loc pe 21 şi 22 octombrie, între orele 12:00 -22:00, la Teatrul Metropolis din Bucureşti. Festivalul face parte din proiectul ‘Performance şi performanţă – Şcoală de vară de arte performative destinată elevilor din Sectorul 2, ediţia a 2-a’ cofinanţat de Primăria Sectorului 2
* Spectacolul ‘Bodies on the Line’ va fi prezentat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, în premieră, pe 21 octombrie, la Sala CNDB ‘Stere Popescu’, de la ora 19:30
Sursa: https://www.rador.ro/2023/10/21/calendarul-evenimentelor-21-octombrie-selectiuni-9/