https://blog.revistaderecenzii.com/
* Timișoara: Facultatea de Arte și Design a Universității de Vest din Timișoara invită la conferința „O infinită memorie. Brâncuși la Târgu Jiu” – ora 12:00, la Galeria Mansarda a Facultății de Arte și Design – UVT (str. Oituz, nr. 4). Din partea conducerii UVT, la eveniment va participa prof.univ.dr. Marilen Gabriel Pirtea, rectorul UVT, iar din partea Facultății de Arte și Design va fi prezent prof.univ.dr. Camil Mihăiescu, decanul FAD, alături de cadre didactice, studenți, cercetători și invitați. Această conferință este unică prin personalitățile de anvergură care vor lua cuvântul: Lucia Corrain (profesor la Universitatea din Bologna), Victor Ieronim Stoichiță, Doina Lemny, Giordano Conti și Cristian-Robert Velescu
* Roma: Ambasada României şi Ambasada Republicii Moldova în Italia organizează evenimentul intitulat ‘Toate-s vechi şi nouă toate’, care se va desfăşura vineri, începând cu ora 18:00, la sediul Ambasadei Republicii Moldova din Via Francesco Cherubini 27 din Roma. Programul evenimentului include prelegerea ‘Lirica eminesciană – chintesenţă a culturii române’ susţinută de Mirela Niţu, lector şi profesor asociat la Institutul Pontifical Oriental de la Roma, prezentarea volumului ‘Ad ascoltare le doine’ de Armando Santarelli, prezentarea unor fragmente din colecţia anuală de texte aparţinând membrilor Cenaclului literar de la Roma şi un recital de chitară susţinut de Dan Chebac
* Timișoara: Orchestra simfonică a Filarmonicii Banatul Timișoara, dirijată de maestrul Stefan Geiger, dirijor principal invitat, va interpreta, vineri, 12 ianuarie, de la ora 19:00, la Sala Capitol, Suita concertantă pentru pian, violoncel și orchestră de T. Dubois. Soliști vor fi Silvie Cheng – la pian și Bryan Cheng (solist în rezidență al Filarmonicii Banatul în Stagiunea 2023/2024) – la violoncel
* Stockholm: Ziua Culturii Naționale va fi sărbătorită pe 12 ianuarie, de la ora 18:00, printr-un recital de muzică clasică dedicat muzicianului Constantin Silvestri, o expoziție multimedia și o expoziție de panouri dedicate unor personalități din România, intitulată „Români în elita mondială‟. Evenimentele sunt organizate de ICR Stockholm la sediul institutului ( Skeppsbron 20).
Sursa: https://www.rador.ro/2024/01/12/calendarul-evenimentelor-12-ianuarie-selectiuni-10/