https://blog.revistaderecenzii.com/
* Ediția din acest an a proiectului Zilele Culturii Naționale la MNLR îi așteaptă pe bucureșteni cu un program atractiv de evenimente dedicate copiilor, tinerilor și familiilor, dar și publicului general. Evenimentele se desfășoară în perioada 15-18 ianuarie și au loc la sediul Muzeului Național al Literaturii Române (MNLR) din Str. Nicolae Crețulescu nr. 8, la cel din Calea Griviței nr. 64-66, precum și la Casele memoriale ale MNLR. MNLR își așteaptă vizitatorii cu patru expoziții (de carte contemporană pentru copii, de pictură, de ilustrații de carte și de fotografie); două sesiuni de lecturi interactive pentru copii (în parteneriat cu Asociația De Basm); o discuție-atelier cu ilustratorii de cărți pentru copii; lecturi în Braille și în limba semnelor; un concert susținut de Ansamblul de băieți al Corului de Copii Radio, ateliere de benzi desenate, ateliere de interpretare, de inventat cuvinte și activități de educație muzeală, concerte, demonstrații de aikido, de șah și scrimă. Pentru publicul larg, MNLR a pregătit lecturi publice de proză, concerte, dezbateri literare, conferințe despre improvizație și jazz, precum și spectacole de teatru.
* Teatrul Apropo prezintă, de la ora 19:30, spectacolul „Insecte” de Karel şi Josef Capek, Victor Pelevin. Regia: Radu Crăciun. Spectacolul „Insecte” aduce laolaltă elemente ale fabulei, satirei sociale şi a naturalismului grotesc pe care le prezintă, de altfel extrem de fidel cu textul dramaturgic al lui Capek, cu inserţii din „Viaţa insectelor” de Victor Pelevin, sub forma unui cabaret noir
* Botoșani: Tradiționalul concert simfonic de Anul Nou al Filarmonicii din Botoșani va avea loc în zilele de 18 și 19 ianuarie, de la ora 18:30. Evenimentul va purta titlul „Cu un Parfum de Regal Vienez”
* Sibiu: Filarmonica de Stat Sibiu organizează de la ora 19:00, la Sala Thalia, un concert simfonic sub bagheta maestrului Cristian Mandeal. Alături de orchestra Filarmonicii se va afla solistul Petru Pane – clarinet. Programul serii este integral românesc: Ştefan Stoianovici – Hydra pentru orchestră mare; Aurel Stroe – Concert pentru clarinet şi orchestră; George Enescu – Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, op. 13
* Lisabona: La sediul ICR Lisabona se va desfăşura cea de-a XIII-a ediţie a Ceremoniei de acordare a titlurilor onorifice „Amicus Romaniae”. Titlul onorific „Amicus Romaniae” a fost instituit în 2009, ca semn al recunoştinţei şi aprecierii ICR Lisabona faţă de personalităţi din mediul cultural şi instituţional portughez, susţinători ai activităţii Institutului de diseminare a valorilor culturii române în spaţiul lusitan. Ceremonia va fi însoţită de prezentarea unor lucrări de grafică realizate de studenţi ai Facultăţii de Arte de la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi, în coordonarea Prof. Liviu Adrian Sandu. În continuarea serii, va avea loc lansarea volumului „Adevărate, trăite, de povestit” de Elena Nentwig Dumitrescu (Editura Proilavia a Bibliotecii Judeţene Brăila, 2023), în prezenţa autoarei
Sursa: https://www.rador.ro/2024/01/18/calendarul-evenimentelor-18-ianuarie-selectiuni-9/