https://blog.revistaderecenzii.com
* Festivalul Internațional de Muzică Interbelică (5-7 iul.), inițiat de actrița Miruna Ionescu (Preşedinte Asociaţia ProCultArt) și violonistul Valentin Albeșteanu, este dedicat gloriei muzicii anilor 1920 – 1940 – ora 19:00, la Sala Radio. Tango, vals, swing, foxtrot, charleston, café-concert, celebrele musette pariziene, muzica de cabaret și alte stiluri derivate sunt genurile muzicale ascultate cu precădere în perioada anilor interbelici, atunci când Europa traversată de fiorii reci ai războiului a cunoscut epoca renașterii și a marilor provocări. Festivalul Internațional de Muzică Interbelică stă sub deviza „A music to remember” și propune o incursiune în epoca unei muzici peste care timpul și-a așezat praful uitării. Evenimentul începe cu ‘La Belle Epoque, de belle music – De la clasic la café-concert’ susţinut de Galaţi Kronstadt Quintet din România. Seara continuă cu Isabel Dorfler din Germania şi Big Band-ul Radio care vor prezenta o incursiune în Berlinul muzical interbelic – ‘Cântece între faimă şi exil’. Evenimentul va avea loc cu participarea extraordinară a actorului Marius Bodochi. Festivalul cuprinde, de asemenea, şi două colocvii de specialitate la Sala Mare a ARCUB – Hanul Gabroveni. Tot în perioada 5 – 7 iulie, în Foaierul Sălii Radio va putea fi vizitată expoziţia ‘Poveste din Bucureştiul de odinioară’. Expozanţii sunt Teatrul de Revistă ‘Constantin Tănase’ şi colecţionarii colaboratori Mihnea Badea, Alex Afzali şi Roberto Dragomir
* Cea de-a patra ediție SAGA Festival va avea loc în perioada 5-7 iulie, la Romaero – ora 16:00. Printre artiștii confirmați sunt Rita Ora, Hardwell, Armin Van Buuren, ARTBAT, Dennis Lloyd, James HYPE, Loreen, Nico Moreno şi RAYE. Mai mult, Nicki Minaj și Tyla vin în premieră în România la SAGA Festival 2024
Sursa: https://www.rador.ro/2024/07/05/calendarul-evenimentelor-5-iulie-selectiuni-8/