Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

*Galați: Uniunea Artiștilor Plastici din România organizează de la ora 18:00, în cadrul Galeriei de Artă “Nicolae Mantu” din Galați (str. Domnească, nr.22), vernisajul evenimentului expozițional „EXISTERE”, realizată de Ana-Maria Costiuc. Expoziția își propune teme care explorează feminitatea, spiritualitatea și pictura abstract-figurativă cu accente pe construcția culorilor și a diferitelor tehnici de pictură și grafică: acuarelă, pictură în ulei, acrilice și gravură.

* Tulcea: Biblioteca judeţeană ‘Panait Cerna’ din oraşul Tulcea găzduieşte, luna aceasta, mai multe activităţi pentru elevii aflaţi în vacanţă, unele dintre ele continuându-le pe cele începute în timpul anului şcolar. Potrivit unui anunţ postat pe pagina bibliotecii de Centrul pentru copii şi tineret, în fiecare zi a săptămânii, copiii au ateliere de lectură, de programare software, dezvoltare personală şi caligrafie, la acestea putând participa copii cu vârste între 7 ani şi 15 ani. Atelierele Steme în desene şi Monumente şi tradiţii vor avea loc lunea şi miercurea, de la 11:00, începând cu săptămâna 8-15 iulie. Pe 8 iulie, ora 11:00, va avea loc prima întâlnire din cadrul atelierului Steme în desene, iar pe 10 iulie, ora 11:00, prima întâlnire din cadrul activităţii Monumente şi tradiţii

Sursa: https://www.rador.ro/2024/07/08/calendarul-evenimentelor-8-iulie-selectiuni-9/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *