Informații culturale

https://blog.revistaderecenzii.com

  • Duminică, 8 decembrie, de la ora 17:00, publicul poate păşi în lumea obiceiurilor de sărbătoare, aşa cum sunt ele păstrate în vatra satului. De 34 de ani, concertul tradiţional de Crăciun ‘Începem a colinda…’ aduce pe scena Sălii Radio datinile de iarnă. Cete de urători din diverse regiuni ale ţării – Bacău, Bihor, Cluj, Gorj, Olt, Maramureş, Suceava, Teleorman, Vrancea – sosesc pe la Bucureşti aducând cele mai frumoase şi mai vechi colinde şi tradiţii populare asociate Crăciunului şi Anului Nou. Invitaţii serii sunt Cornel Borza, Ion Drăgan, Radu Lazăr, Alexandru Turturică, Ceata Urşilor lui Gavrilă – Asău-Bacău, Grupul de colindători ‘Datina-Dubaşii din Hotar’ – Bihor, Ansamblul Folcloric ‘Coconii Deseştiului’ – Maramureş, Grupul de colindători ‘Gorjeanca’ – Gorj, Grupul de colindători ‘Bujorelul’ – Drăgăneşti – Olt, Ansamblul ‘Poieniţa’ – Poiana Stampei – Suceava, Ansamblul ‘Colinda’ al Centrului Cultural Teleorman, Ansamblul Folcloric ‘Chipăruşul’ – Nereju – Vrancea. Concertul este prezentat de Claudia Colniceanu şi Georgel Nucă. Evenimentul va fi transmis în direct pe pagina de Facebook a postului Radio România – Antena Satelor

* ‘Revolta poveştilor’, primul spectacol de teatru imersiv pentru copii din România, adaptare după un text de Sînziana Popescu, va fi prezentat, pe 8 decembrie, de la ora 10:00, de Teatrul Stela Popescu în parteneriat cu Museum o Immersive New Art – MINA, la sediul MINA. ‘Revolta poveştilor’ este o experienţă unică de New Media Art, care îmbină teatrul, tehnologia şi interacţiunea pentru a aduce la viaţă lumea magică a poveştilor. Montat iniţial în anul 2019 pe scena Teatrului Stela Popescu în regia lui Tony Adam, cu scenografia clasică a lui Cristian Marin şi coregrafia Ioanei Macarie, spectacolul ‘Revolta poveştilor’ aduce în prim-plan importanţa lecturii şi a imaginaţiei.

Sursa: https://www.rador.ro/2024/12/08/calendarul-evenimentelor-8-decembrie-selectiuni-10/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *