Întâlnirea cu mine însumi*
Carul e străbătut de umbra
voioasă a unei păsări în zbor.
Dau bice boilor pe drum.
În coarne, liliac mov le-a rămas.
Îl zăresc din fundul carului,
însă mi-e lene să mă ridic.
Privesc lateral, pe garduri.
Păsări tăifăsuiesc pe uluci.
Îmi arunc privirea pe spinarea boilor,
de la coadă, spre coarne.
O întindere mai mare în viața mea
n-am văzut. Thesalonikul, față de această spinare,
privit din zare, este destul de restrâns.
Îmi vine să merg pe spinarea
boilor, spre coarne și floarea de liliac
să mi-o asum cu maximă inspirare…
Iată-mă cu o vedere bovină, pe grumazul unuia,
ca alt jug. Lentila aduce la scara
pupilei de bou lucrurile.
Mi-e teamă de copilul în contrasens alergând.
Are, în ochelari, doi metri înălțime
și copilul sunt eu, din ținta vremii scăpând.
*Poem din volumul Pauză romantică într-un veac precipitat, apărut la Editura SITECH, 2016. Volumul, care se găsește în librăriile Novus și Mihai Eminescu, poate fi comandat la:
http://www.librarie.net/p/276251/Pauza-romantica-intr-veac-precipitat-Dan-Ionescu
Odă pentru …Cumințenia Pământului
Ciocârlii, soliști de vază,
Din solfegii prinse-n rouă,
De cu zori își orchestrează –
Tainic – Simfonia Nouă…
Petre Cazangiu
Breaking News – după …închiderea ediției, sine die
Aflu de la … culte dalii:
– Azi e ziua de Rusalii,
În deșert, pe zvon de-arcuș,
Aștepți cete de Căluș…
Petre Cazangiu