Partea întâi. Cuvântul 1[modifică]
Iubitu mieu fiiu, mai nainte de toate sa cade să cinstești și să lauzi neîncetat pre Dumnezeu cel mare și bun și milostiv și ziditorul nostru cel înțelept, și zioa și noaptea și în tot ceasul și în tot locul. Și să foarte cuvine să-l slăvești și să-l mărești neîncetat, cu glas necurmat și cu cântări nepărăsite, ca pre cela ce ne-au facut si ne-au scos din-tunérec la lumină și den neființă în ființă. O, câta iaste de multă mila ta, Doamne, și gândul și cugetul tău, care ai spre noi oamenii! O, mare taină și minunată! O, cine va putea spune toate puterile tale și lauda slavei tale! Dumnezeu, pentru mila sa cea multa, lăcui întru noi oamenii și să arătă noao. Dumnezeu fu în ceriu și om pre pamântu și într-amândoao desăvârșit. Și pre om și-l făcu fiiu iubit și moștean împărățiii sale. O, mare iaste taina înțelepciunii tale Doamne, care fu spre noi oamenii! Ni dar să mărim pre Dumnezeul nostru și să strigăm dinpreună cu David, zicând: „Chiuiți lui Dumnezeu, tot pamântul, slujiți lui Dumnezeu în veselie, intrați înaintea lui cu bucurie si cu veselie si cu curăție. Să știți că acela ne-au făcut, iar nu noi, și acela iaste Dumnezeul nostru și noi suntem oamenii lui și oile pășunii lui. Intrați prin poarta lui în ispovedanie, în curțile lui, în cântări, mărturisiți-vă lui și lăudați numele lui, că iaste bun și milostiv Domnul și sfânt Dumnezeul nostru. Că iaste mila lui cea mare cu noi în véci, și bunătatea lui cea multă“. Și den nimic ne-au făcut de suntem și făcu toate puterile céle far’ de trupuri.
Dar pentru ce? Numai ca să lăudăm numele lui, cel ce ne-au făcut, Domnul domnilor și Dumnezeul dumnezeilor. Adusu-ne-au în arătarea și în slava numelui său cel sfânt, ca să-l proslăvească îngerii în ceriurile céle de sus cu numele sfintei și a începătoarei de viață troiță. Așijderea au tocmit și firea ființii noastre ceii omenești și ne-au dat minte și cuvântu și suflet îmbrăcate în trup, și ne-au înfrumusețat cu chip și cu podoabă și ne-au tocmit cu toate dichisile céle bune și ne-au alcătuit trupul cu toate mădularile: cu gură, cu urechi, cu picioare, cu ochi și cu mâini, ca acéstea toate să le întindem și să le lărgim în lauda lui Dumnezeu, iar nu spre lucruri spurcate și scârnave și făr’ de lége, carile nu să cad.
Drept acéia, să cinstim și să slăvim pre ziditorul nostru și să-i mulțămim ca celuia ce ne-au făcut și ne-au cinstit. Trup ne-au dat, ca cu dânsul să slujim Dumnezeului celui putérnic și bun și întru nimica să nu lăsăm soarta diavolului, vrăjmașului lui Dumnezeu și pierzătoriul sufletelor noastre, să nu-l lăsăm să ne stăpânească el, ci totdeauna să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, pentru că a lui făptură și zidire suntem. Gură ne-au dat ca să o desfacem și să o deschidem și cu mare glas să lăudăm mărirea și putérea lui, iar nu în cuvinte spurcate și în vorbe scârnave, care nu să cad, nici să cuvin, de care apoi vom da și seamă la zioa cea mare și înfricoșată a judecății, la a doao venire a lui Dumnezeu. Ochi ne-au dat ca să-i rădicăm în sus și să vedem slava lui Dumnezeu, cu a căruia poruncă să făcură toate, că „acela zise și fură, acela porunci și să zidiră“ ceriul, văzduhul, soarile, luna, stélile și altile toate câte suntu văzute și nevăzute și să mulțămim lui Dumnezeu, făcătoriul si dătătoriul tuturor. Limbă ne-au dat ca să slăvim și să trimitem laudă în sus neîncetat numelui său celui sfânt, iar nu să o întoarcem spre bârféle și spre cuvinte deșarte, nici spre patimile céle drăcești, care sunt trupului cu dulceață, iar sufletului cu nevoie și cu muncă, nici să grăiești céle ce sunt spre ațițarea pohtelor trupești. Că și apostolul zice: „Vorbele céle réle strică și putrezescu năravurile céle bune”. Urechile ni le-au făcut în cap ca cu dânsele să ascultăm și să auzim cuvintele lui Dumnezeu și să păzim toată légea și să facem voia lui. Mâini ne-au dat ca să le lărgim și să le întindem spre înălțimea ceriului și să dăm slavă lui Dumnezeu pentru toate făpturile sale și să le lungim spre mila lui. Picioarile ne-au dat, iar nu ca altor dihănii, care sântu mute și necuvântătoare și umblă pre pământu după cum le iaste firea și voia lor și orîncătro vor să să întoarcă, într-acolo să pornescu și mergu. Ci noao să cade să pășim și să călcăm dreptu spre céle cerești și cu trupul, și cu capul, ca nu cumva să ne lunecăm în lucrurile céle trupești și lumești și putrede și trecătoare, ci să umblăm pre căile céle nevinovate, cum zice fericitul David: „Fericiți cei nevinovați, carei umblă în légea Domnului!“ Și să pășim și să stăm spre priveghiarea cea de toată noaptea și mai ales la zilile céle mari și la praznicile céle dumnezeești și în toate zilile vieții noastre. Să păziți precum iaste légea și obicéiul și să vă feriți de toate răotățile și scârnăviile și spurcăciunile și să vă rugați lui Dumnezeu cu frică și cu cutremur, ca să să milostivească spre voi. Și lui Hristos să faceți rugăciuni de mulțămire, cu cântări pentru toate céle ce ne-au dat, cu rugă curată și cu trup și cu suflet neschimbat și neclătit. În sfintile și dumnezeieștile bisérici, așijderea sa aduceți lui Dumnezeu jirtvă făr’ de sângile și să vă priceștuiți sfintelor și celor făr’ de moarte dumnezeieștilor taini ale lui Hristos, care cu adevărat suntu trupul și sânge fiiului lui Dumnezeu, ca deaca vă veți priceștui cu sfântul lui trup și sângele, să împărățiți cu dânsul întru împărățiia lui cea netrecătoare și viața de veci, precum sângur Domnul Hristos au zis: „Cela ce va mânca trupul mieu și va bea sângele mieu, fiind vrédnic, aceluia eu îi voiu dărui viața de véci”.
Vezi mila lui Dumnezeu, vezi dragostea lui cu carea au iubit pre noi! Vezi darul lui cu care ne-au dăruit! Cât iaste de multă mulțimea milelor tale, Doamne! Că au urcat firea noastră cea omenească mai deasupra decât toate puterile céle cerești. Dumnezeu s-au înălțat și au șezut pre scaunul mărirei puterilor sale. Iar alte făpturi câte suntu supt ceriu și lucrurile ale lui Dumnezeu, toate suntu tocmite și rânduite în treaba și în slujba neamului omenescu: soarile, luna, stélile, vâzduhul, vântul, ploile, pământul și marea și toate câte-s într-însa. Iar pre omul făcu-l viețuitoriu și împărat și biruitor tuturor faptelor sale câte sunt supt cer, și încă nu numai atâta; ci-l făcu soț și moștean și iubit fiiu și-l dărui de fu Dumnezeu și biruitor împărățiii sale cei cerești, cum iaste scris și zice: „Fiți sfinți, cum suntu și eu sfânt, fiți dumnezei, cum suntu și eu Dumnezeu!“ Și iară mai zice: „Eu ziș: toți sunteți Dumnezeu și fiți fiii Celui de Sus, iară voi muriți ca oamenii și ca unul din domni cădeți”.
Iar domnii în ce chip cad de la Domnul și Dumnezeul lor? Cad unii din credință, iară alții din fapte. Deacii ei mor. Ca oamenii carii suntu suptu stăpâni, cu trupurile mor domnilor și împăraților pământești, iară cu sufletele ei mor lui Dumnezeu, dacă îi ajunge amarnica moarte și suntu nepocăiți de păcatile lor. Că măcar deși zice că „nu iaste după moarte plângere, nici în iad tânguială și vaete” iar cu adevărat iaste, și acolo suntu țipétile céle cu nevoe și suspinile și gémetile céle gréle și oftările céle amară. Că acolo lăcuescu în muncile céle groaznice și fără sfârșit și în focul nestinsu totdeauna să află, avându plângere necurmată și nemângâiată, și nici de un folos le iaste.
Dreptu acéia, iubitul mieu fiiu, să fii milostiv tuturor oamenilor și tuturor gloatelor, care ți le va da Dumnezeu pre mâna ta, pentru care însuși Domnul Dumnezeul nostru și mântuitorul Iisus Hristos ș-au vărsat sfântul sânge al său. Și să nu omori pre niminea făr’ de judecată dreaptă și făr’ de ispovedanie, ca să nu fii și tu junghiat fără de milă, ca noatenii și ca mieii; că sângile omului nu iaste ca sângile vitelor sau ca altor fieri sau ca al păsărilor, ci iaste într-alt chip, sânge ales și curățit cu sfântul sânge al Domnului nostru Iisus Hristos, care l-au vărsat pre cruce în cetatea Ierusalimului, în zilile lui Pilat de la Pont. Ca nu cumva, pentru pripa, să moară ție cu trupul, iar lui Dumnezeu cu sufletul. Că și noi însine carii suntem, măcară domni, măcară bogați, măcară săraci, tot greșim lui Dumnezeu și suntem vinovați și vom să stăm toți dinpreună la înfricoșata judecată a lui Hristos. Că însuși Hristos pentru sufletile noastre de bună voie a sa s-au dat spre moarte, ca pre noi pre toți să ne facă fiii lui Dumnezeu.
Pilda: Eu ziș: „Toți suntem dumnezei și fiii celui de sus”. Tâlcul: Zise Domnul: „Ca un bun, pre toți i-am făcut împărați și domni și putérnici, iară ei se-au întorsu în lucruri réle și deșarte”. Pilda: „Iar voi muriți ca oamenii”. Tâlcul: „Iar voi cugetându céle pământești, periți”. Pilda: „Și ca unul din domni cădeți”. Tâlcul: „Și satana era domnul îngerilor, iară pentru trufia lui căzu”. Așijderea și fieștece domnu semeț și nemilostiv va cădea și nu să va scula. Iar de să va tâmpla domnului să cază, iară apoi el să va întoarce și ca plânge de căderea sa cu toată inima, are Dumnezeu putére să-l rădice; că Dumnezeu iaste judecătorul, și a lui iaste judecata. Cum iaste zis: „Domnul va judeca marginile pământului, ca un drept ce iaste, și va da putére împăraților noștri, și va înălța cornul unsului său”. Dreptu acéia, „să nu să laude înțeleptul cu înțelepciunea sa, nici putérnicul cu putérea sa, nici bogatul cu bogăția sa. Ci de acéstea să să laude cel ce să lăuda”, măcară de ar fi împărat, măcară domnu, măcar biruitor, „tot să cunoască pre Dumnezeu, care l-au făcut, și cu frica și cu cutremur să facă judecată pre pământu”. „Faceți pace și rugă cu toți, că fără de acéstea niminea nu va putea vedea pre Dumnezeu”. Vezi iubitul mieu, pre împăratul cel mare, care ne-au iubit și ne-au făcut și pre noi împărați pre pământu, ca și pre sine, și-i iaste voia să fim și în cer; și daca vom vrea noi, vom fi, numai să facem bine și vom fi împărați și vom împărăți în véci. Însă împărățiile și domniile céste după pământu suntu în mâna și voia lui Dumnezeu, și în nevoințile noastre céle bune se-au dat. Iară împărățiia cea cerească încă iaste în voia noastră și ne-o va da Dumnezeu, numai de vom vrea. Dară cunoști care iaste împăratul cel mare și putérnic? Acela iaste împăratu împăraților și domnu domnilor și Dumnezeul dumnezeilor, carele biruiaște vii și morții și au făcut toți vecii. Pentru acéia dă slavă celui ce te-au rădicat din pământu și te-au făcut lui fiiu și ceriurilor împărat, șii noroadelor și oamenilor biruitor mai mare și poruncitoriu, și te-au pus domnu pre pământu, să judeci oamenilor pe direptate și săracilor în judecată, cum zice și prorocul grăind: „Doamne, dă judecata ta împăratului și direptatea ta fiiului împăratului”. Dară de ce împărat grăiaște prorocul? Grăiaște de împăratul Hristos. Cunoști că „tot darul cel desăvârșit pogoară de sus, de la tatăl” și pre împărat, și pre domnu, și pre preot, și pre tot omul carele iaste al lui Dumnezeu.
Drept acéia să cade fiiului împăratului, carile iaste fiiu lui Dumnezeu, să judece dreptu, că și judecata a lui Dumnezeu iaste, iară alt a nimănui. Și vă plecați suptu putérnica mâna lui Dumnezeu, cum zice apostolul, ca făcătoriului și împăratului vieții și al veacului nostru, cu toată frica și cutremurul, ca într-o vréme să vă înalțe și să trăiți mult pre pământu bun. Acum pricepeți, împăraților, și vă învățați, toți cei ce judecați pământul, lucrați Domnului cu frică și vă bucurați cu cutremur, primiți învățături, ca să nu să mânie cândva Domnul spre voi și să pieriți din calea dreptului, când se va ațița de pripă urgiia lui. Mâniiați-vă și nu greșiți de céle ce gândiți întru inimile voastre, în paturile voastre vă umiliți. Și iară mai zice prorocul: „ție iaste lăsat săracul, și méserului tu îi fii ajutoriu”. Că și fiiul lui Dumnezeu săracu fu trimis în lume, cum iaste scris. Iar ție ți-au dat Dumnezeu împărăția într-această lume scurtă.
Dreptu acéia să cade împăratului și domnului să aibă judecată direaptă și nefățarnică, dinpreună și alte bunătăți toate, că „cinstea împărătească și domnească judecată iubéște”, cum iaste zis; că împărații cei adeveriți nimica nu fac făr’ de judecată, că cu judecata suntu îndreptători și putérnici. Tu, Doamne, ca un Dumnezeu ai gătit dreptatea ta și o ai dat-o împăraților și domnilor, iar adeverința o ai împărțitu tuturor oamenilor. Judecata și direptatea în Iacovu o ai făcut-o. Că Hristos iaste judecătoriu și dreptatea și adeverința. Și zice: „Iacovu iaste sluga mea cea aleasă“. Prorocul zice: „Înălțați neîncetatu pre Dumnezeul nostru și vă închinați razimului picioarelor lui”. Măcară de ești împăratu, măcar domnu, măcară bogat, măcară sărac, tot vă închinați razimului picioarelor lui, că iaste sfânt, și acela iaste domnul și judecătorioul cel înțeleptu și înfricoșat și vécinic. Deci, de vei judeca pre cineva cu judecată nedreaptă și fățarnică, Dumnezeu va fi ție și oamenilor tăi judecător cu plată, că zice: „ Eu suntu izbânditoriul și voi izândi”. Iară prorocul zice: „Jalea și suspinile săracilor le-ai auzit, Doamne, gătirea inimilor lor le-au socotit urechea ta. Judecă săracului și smeritului, ca să nu mai adaogă după acéia omul de a să mări pre pământu”. Dreptu acéia, ascultă, și ia aminte și socotește, să nu mai adaogă omul după acéia a să mai înălța. Că iaste zis: „În zadar va fi turburarea celor ce să mărescu”. Iar de vei face judecată fățarnică, tu cugetă cându să va lua judecata de la tine și să va da altuia, carile va judeca cu dreptate oamenilor lui Dumnezeu. Și va face izbândă Dumnezeu, precum au zis: „si suspinile săracilor nu vor peri până în sfârșit”. Că măcară de ești și împăratu sau domnu, iar judecata tot iaste a lui Dumnezeu și cu porunca lui ești pus păstor tu, și tocmitor faptelor lui. Pentru acéia scrie, de zice: „Fraților, judecați pe direptaté și priiatenilor și streinilor și celor mari și celor mici. De niminea să nu-ți fie rușiné, că judecata iaste a lui Dumnezeu”. Ci câtă vréme va fi dată pre mâna ta, fie-ți grijă și frică de slujba care ți-au dat-o Dumnezeu în seama ta, că nici ai adus nimic cu tine într-această lume, nici vei să iai nimic. Ci, cum zice dreptul Iov: „Gol te-ai născut din pântăcile mâne-ta, iar gol te vei duce”, deaca nu vei fi îmbrăcat cu lucrurile céle ce să cad ale bunătății. Că „nimic nu iaste al tău”, cum zice apostolul, ci toate-s ale lui Dumnezeu. Iar, desi ai tu, nu te lăuda, că de la Dumnezeu le-ai luat, ca să dai schiptrul și steagul împărăției și domniei tale cu multă mulțumire, cum și împărații cei mai denainte vréme ș-au dat împărățiile în mâna lui Dumnezeu tatăl, cu multă îndrăznire și cu multă cinste și cu mare îndreptare. Și cu împărățiile lumii aceștii trecătoare au dobândit împărățiia cea netrecătoare a ceriului și au luat cununa bunătăților din mâinile lui Dumnezeu. Și să nu ți să înalță inima, nici să te trufești de limbile și de năroadele céle multe, că de la Dumnezeu fu dată putére voao și biruință de la Cel de Sus. Că toată judecata iaste a lui Dumnezeu și Dumnezeu va să judece oamenii. Dumnezeu iaste judecătoriu dreptu și tare și îndălungu răbdătoriu și nu aduce mânie în toate zilele. Acela iaste milostiv și îndelung răbdătoriu și îndurătoriu și au gătit scaunul său spre judecată, și iaste gata în toată vrémea și în tot ceasul să judece lumea cu dreptate și oamenii așijderea. Și pre cei drepți să-i încorunéze, iar pre cei păcătoși să-i muncească.
Minunat iaste Dumnezeu în faptele sale, că cu mare cinste ne cinsti și ne déde minte slobodă și chibzuitoare, și firea omenească cea căzută o au înălțat mai pe deasupra îngerilor, cum ziș și mai sus, după cuvântul prorocului: „Ce iaste omul, că-ți aduseși aminte de dânsul, sau fiiul omului, că-l cercetași?” Vezi câtă dragoste are Dumnezeu cătră oameni și ce făcu pentru dânșii? Făcu toate văzutele și nevăzutele și pentru dânsul să făcu om. Acéstea toate pentru dragostea noastră le făcu, și noi fiind pieriți pentru greșala noastră, el iar ne înnoi. Acéstea toate le socotéște prorocul și ni le arată zicând: „Ce iaste omul?” Cum ai zice, omul iaste o nimica, numai ce iaste slăbiciune și urgie și neputință. Iar mila lui Dumnezeu vezi câtă iaste de mare, că de lucrurile céle ce făcu pentru dânsul să miră prorocul și zice: „Ce iaste omul, de ai făcut atâtea măriri pentru dânsul?” Cunoaște dar că câte suntu văzute și nevăzute, toate sunt făcute pentru dânsul. Pentru dânsul fu făcută vrémea de la Adam pân’ la venirea lui Hristos, pentru dânsul fu făcut raiul, pentru dânsul împărățiia ceriului, pentru dânsul judecățile și caznele și minunile, bunătățile și legile; pentru dânsul fiiul lui Dumnezeu fu om. Cine ar putea spune céle ce au făcut pentru dânsul și céle ce vor să fie! Acéstea toate le socotéște prorocul și zice: „Ce iaste omul de s-au învrédnicit a atâtea bunătăți, dar, și cinste?” Că de ar vrea cineva să știe adeverit și să cunoască câte au fost pentru dânsul și câte va să ia după acéstea, el s-ar umplea de frică și de mirare. Deci, ia aminte, să știi câtă grijă are Dumnezeu pentru oameni, că zice prorocul: „ Cu puținel oarece l-ai mai micșorat decât îngerii?” Aici zice prorocul și grăiaște această micșorare, pentru că cu puținel oarece au mai micșoratu Dumnezeu pre omu decât pre îngerii, pentru greșala și călcarea ce greși dentâi strămoșul nostru Adam în rai. Dar cu ce l-au micșorat puținel decât pre îngeri? Micșoratu-l-au cu moartea. „Cu slavă și cu cinste l-ai cununat”. Slava o socotéște prorocul măriia céia ce o au luat întâi, iar cinstea ce o au luat Dumnezeu, iar care va să o ia după a doao venire a lui Hristos. Că dintâi i-au zis Dumnezeu: „Toate fierile pământului și pasările ceriului și peștii mării să să înfricoșeze și să să teamă de voi, și voi să le stăpâniți”. Apoi iar au zis: „Să călcați șarpele și scorpiia”.
Însă acum să lăsăm céle vechi și de dă multu și să căutăm spre céste de acum, că slava și cinstea cea mare din légea cea noao iaste, când ai cap pre Hristos, cându din trupu lui te priceștuești, cându ești frate lui și moștnean și întocma cu dânsul, cându ai cinste mai mare decât Moisi, cum zice fericitul Pavel, nu ca cum își acoperea Moisi fața obrazului, că cel înălțat nu să înalță de această slavă în slava înălțătoare; pentru această slavă spune prorocul mai nainte de vréme. Dar ce iaste mai slăvit decât aceasta, cându suntem soții cu îngerii și ne-am făcut fiii lui Dumnezeu, și încă nici pre unul al său iubit fiiu ce au avut nu l-au cruțat, ci l-au trimis și l-au dat pentru noi. Dar ce slavă poate fi mai mare decât aceasta, când făcu Dumnezeu acéstea toate pentru călcarea și păcatul cel dentâi! Că Adam nar fi făcut nici bine, nici rău. Dar cum ar fi putut face bine sau rău, nefiind el? Că cum să zidi, îndată dobândi atâta cinste! Iată că și noi, câte răutăți facem, iar Dumnezeu tot ne învrédnicéște cu cinste mare și nespusă. Socotéște de vezi, că zice Hristos: „De acum nu vă voi mai zice slugi, că sunteți frații și priiatenii miei”. Și încă nu numai atâtea, ce și îngerii ne slujăscu pentru mântuirea sufletelor noastre și nu suntem moșténi numai pre pământu, ci suntem părtași și bunătăților lui Hristos celor cerești. Acéstea toate le cugetă prorocul și zice că „l-ai încununat cu slavă și cu cinste și l-ai pus mai mare peste faptele mâinilor tale, și toate ai supus suptu picioaréle lui. Oile și boii, încă și hierăle câmpilor și păsările cerești și peștii carii trec marea și cărările mării. Doamne, Domnul nostru, cât iaste de minunat numele tău, preste tot pământul!” Iată, măcar deși grăiaște de făpturi, iar de îngeri nu pomenéște, ce spune numai de céle ce suntu pricepătoare, iară în socoteală suntu groase și nedomirite.
Întrebare: Dar ce va să să înțeleagă aceasta? Răspunsul: Aceasta iaste biruința pământească, care fu dată lui din-ceput și iaste un lucru de minune, căci că omul mai nainte, pân’ ce nu greșește, el fu dăruit cu atâta cinste, iar deaca greși, iată că nu-l urgisi Dumnezeu, nice-l lipsi de cinstea care i-o dédese mai nainte. Ce zice: „cu puținel oarecare l-ai mai micșorat decât îngerii”, cum s-ar zice, după ce greși, judecă-l și-l osândi cu moartea. Ci însă, măcar de-l și osândi cu moartea, iar cinstea care i-o dedése întâiu, nu i-o luo.
Aici arată dragostea cea nespusă, care o are Dumnezeu cătră neamul omenescu. Că omul, deși cunoscu el însuși păcatul și vina sa, iar Dumnezeu tot îl lăsă să fie încorunat cu cinstea și cu slava cea dintâi, și mărirea lui nu o strică; iar de-i si luo ceva puținel de suptu putérea lui, și aceasta pentru folosul lui fu: că, mai nainte de greșală, și fierăle céle zvăpăiate și cumplite le stăpânea omul, iar după greșală puținel de această biruință-l opri. Însă și acum tot biruiaște și stăpânéște și pre acélea, ce cu meșteșug și cu frică și cu pază mare, că nici i-au luat toată biruința, nici i-au lăsat-o toată, ci câte i-au fostu de treabă și de slujbă i le-au lăsat, iar câte suntu fiară sălbatece i le-au luat, ca pentru aceasta să-și aducă aminte și să cugete tot omul, pentru păcatul strămoșului Adam, și să cunoască, că pentru acela nu să pleacă noao toate fierile, și iaste și aceasta de mare folos. Dar leul, măcar de s-ar și pleca noao, de ce tréabă ne-ar fi noao, sau pardosul, măcar de ar fi și blându? Așijderea și alte hieri sălbateci și spurcate, fără numai o trufă și o mărire deșartă. Pentr-acéia lăsă Dumnezeu să fie acéstea seméțe și neplecate, iară céle ce ne sunt dă treabă, iale să fac plecate și blânde, și le supuse suptu mâinile noastre: boii, ca să arăm cu dânșii, oile, ca să îmbrăcăm goliciunea trupurilor noastre, iar alte dobitoace le lasă ca să poarte ce ne va trebui și să ne hrănim cu dânsele. Așijderea au făcut și pasărire ceriului, așijderea au făcut și peștii, să ne fie de mâncare. Că cumu-și gonéște cinevași feciorii săi din moșiile sale, pentru neascultarea lui, iar nu-l opréște din toate, ci totu-i lasă ceva puținel, ca să-l smerească, așa și Dumnezeu, ce însă nu într-acesta chip. Că omul, când își gonéște feciorul, el îl opréște de céle mai multe și-i dă puținea parte; iar Dumnezeu numai ci-i opri oarece cât de puținel, iar mai mult îi déde. Ci și aceasta iaste tocmeala lui Dumnezeu, iar fu pentru folosul omului. Că dintâi toate avu omul supuse supt mâna lui. Deacii el să semeți. Pentru acéia să schimbară, ca să aibă și el grijă de céle ce-i vor trebui și-i vor fi de hrană în viața lui. Și nu lăsă să nu-i fie toate cu osteneală, nici iar cu odihnă, ci unele ce-i suntu de treabă suntu făr’ de osteneală, iar alte care-i suntu mai de mare treabă lăsă să le cérce mai cu mare osteneală și cu multă nevoință. Ia aminte, de vezi, cum peștii carii umblă în fundul mării și pasările carele zboară în slava ceriului, toate cu meșteșug le-au supus Dumnezeu ție, omule, și ți le-au dat.
Întrebare: Dar, căci nu zice de toate céle văzute și nevăzute, și de sădiri și de sămănături, și de pomi și de altele?
Răspunsul: Cât au zis de puținel, iar toate le semnează, și au lăsat celor ce le iaste voia să le știe, să le spuie. Iată, iar vine cuvântul să să sfârșască la sfârșitul cel mai dântâi, unde zice: „Doamne, Domnul nostru, cât e de minunat numele tău peste tot pământul!” Acéste cuvinte pui și la început și la sfârșit, deci și noi pururea să ne aflăm zicând așa: „Doamne, Domnul nostru, câtu e de minunat numele tău preste tot pământul!“ Și să ne mirăm de mila și de dragostea lui, care o are cătră oameni, și de înțelepciunea lui și de gândul cel bun ce-l are spre noi.
Iată, auzindu noi acéste mile și daruri ale lui Dumnezeu, care suntu spre noi, să păzim dreptatea și légea lui Dumnezeu, cum zice prorocul: „Fericiți cei ce păzescu judecata și fac dreptate în toată vrémea”, și mustrează pre cei ce judecă strâmbu! Și iar mai zice: „Până când veți judeca nedreptu și vă veți îndoi de féțele păcătoșilor?“ Și iar mai zice: „Dumnezeu stătu în ceata dumnezeilor și între dumnezei va să judece. Pentru acéia judecați pre sărac și îndreptați pre mișăl, scoateți pre cel smerit și nemérnic și-l izbăviți din mâinele păcătosului”. Iar de nu, tot cela ce iubéște nedreptatea, acela-și uraște sufletul său, că „Domnul iaste dreptu și dreptatea au iubit și dreptatea văzu fața lui.” Și iar zice: „Păzéște nerăutatea și vezi dreptatea și în gura dreptului să va învăța înțelepciune și limba lui va grăi judecata”. Că de vei păzi judecata cea dreaptă, tu vei fi fericit și vei împărăți pre pământu, iar cu Hristos Dumnezeu încă vei lăcui în veac.
Dar acuma ajunge-va credința și judecata cea dreaptă, au mai lungi-vom și cu alte bunătăți? Că cu adevărat și acéste bunătăți suntu foarte bune și vrédnice de-a le lăuda și îngerii, și oamenii. Iar să ascultați și cuvântul lui Iacov apostolul, ce au zis că „măcar de-ar umplea cineva toată légea și toate poruncile lui Dumnezeu, iar de va greși numai într-una și să va zminti, décii în toate iaste vinovat”. Iar noi să rugăm pre Dumnezeul cel milostiv, să ne învrédnicească să fim în toate lucrurile desăvârșit și în toate bunătățile întregi și nici într-unile să nu fim lipsiți. Să păzim judecata și să facem dreptate. Mintea cea întreagă și curățiia să ibuim, blânzi și răbdători și îngăduitori să fim tuturor în toată vrémea și într-alte bunătăți în toate să lăcuim, întru care cine petrec și lăcuescu, fericéște-i Hristos la Sfânta Evanghelie și zice: „Fericiți cei săraci cu duhul, că acelora iaste împărăția ceriurilor! Fericiți cei ce plângu, că acéia să vor mângâia! Fericiți cei blânzi, că acéia vor moșteni pământul! Fericiți cei flămânzi și însetoșați pentru dreptate, că acéia să vor sătura! Fericiți cei milostivi, că acéia vor fi miluiți! Fericiți cei cu inimile curate, că acéia vor vedea pre Dumnezeu!“ Și alte bunătăți, care suntu fericite de Hristos, cătră care suntu adaose și alăturate și judecata, și dreptatea. Iar și judecata, măcar de iaste și dreaptă, tot iaste făr’ de milă celor ce nu fac milostenie, că la judecată milosteniia va fi lăudată, cum zice prorocul: „Milostenie și judecată voi cânta ție, Doamne! Cântu și pricep în calea nevinovățirii. Urât-am pre cei ce fac fărdelége!“ Și iar mai zice: „Împărți și déde celor săraci; dreptatea lui trăiaște în vécii vécilor; cornul lui să va înălța în slavă“.
Iată că suntem datori, noi cești putérnici, să ajutăm celor slabi și să-i îndreptăm, și să nu facem atâta în voia noastră, cât în voia vecinului și săracului și a neputérnicului, că așa zice marele Pavel. Iar Iacov apostol, care să cheamă fratele lui Dumnezeu, zice: „Fratele cel smerit să să laude întru mărirea sa, iar cel bogat întru smereniia sa. Că, cum răsare soaréle cu căldură și să veștejescu buruenile, și florile lor să scutură, așa și bogații carii nu să bogățescu întru Dumnezeu, să vor veșteji întru umbletele lor”. Și iar mai zice: „Ni, acum bogaților, plângeți, văetându-vă de întristăciunile ce vin asupra voastră, că bogățiia voastră au putrezit, hainile voastre le-au mâncat moliile, aurul și argintul vostru au ruginit și rugina lor fi-va voao mărturie și va topi trupurile voastre ca focul, că i-ați strânsu avuție în zilele céle de apoi”. Iar Hristos au zis: „Mai lesne va intra funea corăbiei prin urechile acului, decât bogatul întru împărățiia ceriului”. Petru apostol încă au zis: „Tot omul mai nainte de moarte să să împodobească cu judecată, cu milostenie, cu curăție, cu mintea cea întreagă și cu alte fapte bune, cu toate”. Că „înfricoșat lucru iaste a cădea în mâinile Dumnezeului celui viu”. Iar cel ce să va nevoi cu milostenie, cu rugă și cu alte bunătăți, aceluia i să vor curăți mulțimea păcatelor. Și iar mai zice Hristos la Evanghelie: „Nu îngropareți avuțiia voastră în pământu, unde o strică viermii și o putérezește putrejunea și o sapă furii și o fură, ci strângeți avuțiia voastră în ceriu, unde nici viermii o strică, nici putrejunea o putrezește și unde furii nu o sapă, nici o fură. Că unde iaste avuțiia voastră, acolo va fi și inima voastră“.
Iată acum iar făcum voră și învățătură pentru judecată și pentru dreptate și pentru milostenie, încă și de altele câte am putut, care suntu de folos și să cade a le asculta omul și a le face. Ci fi-va atâta destul? Au iar vom mai adaoge învățătura? Au ba. Că să cade foarte cu de-adinsul să mai învățăm și să spunem, deaca vréme ce zice apostolul că „de va face cineva toată légea și va umplea toate poruncile, iar numai într-una de să va zminti, deaciie în toate iaste vinovat”. Dar noi, carii nu numai ce greșim într-o poruncă de ale lui Dumnezeu, ci deabiia poate se va afla cineva într-această vréme să îngăduiască măcară numai cu o poruncă a lui Dumnezeu și cu o învățătură de céle ce plac lui.
Drept acéia, frate, foarte iaste bine și frumos și să cuvine a le grăi și a povesti de céle ce suntu de folos sufletului și să citim sfintele scripturi și să le socotim, că au zis Dumnezeu că „întrînsele vom afla viața de véci”. Și iar au mai zis: „Fericiți cei curați cu inima, că acéia vor vedea pre Dumnezeu”. Iată că nimic nu iaste mai drag lui Dumnezeu decât omul carele iaste curat cu inima și cu sufletul, și iar nimic nu-i iaste mai urât decât curvariul și decât preacurvariul, că aceștia mai osândiți vor fi în ziua judecății, decât toți tâlharii și ucigașii. Pentru că curvariul el însuși să face jertvă junghiată înaintea diavolului, că-și spurcă și trupul și sufletul cu spurcăciune spurcată. Că pentru unii ca aceștea grăiaște fericitul Pavel apostolul și zice: „Oamenii aceștia n-au ispitit să aibă pre Dumnezeu în cugetele lor, pentru acéia și Dumnezeu i-au dat în mintea și în firea cea nebună, ca să facă céle ce nu să cad și céle se suntu pline de toată nedreptatea: curvii, ficleșuguri, răutăți, pizme, ucideri, pohte, înșălăciuni, lucruri réle, urâciuni dumnezeiești, dosăzi, trufii, aflare de réle, neascultări de părinți, neînțelegători, țiitori de pizmă și nepaznici de jurământ și nemilostivi, carii nu pricep dreptatea lui Dumnezeu și carii de aceștea vor face lucruri ca acéstea, vrédnici suntu de moarte și vinovați judecății lui Dumnezeu cei înfricoșate”. Și încă mai zice: „Știm că légea iaste sufletească, iar eu suntu de trup, supus suptu păcate, că ce fac eu nu știu; că nu fac ce-mi iaste voia, ci ce-mi iaste urât, acéia fac; că nu fac binele care voiu, ci fac răul, care nu voiu. Că cei ce suntu trupești, céle trupești cugetă, iar cei ce suntu sufletești, cugetă céle sufletești; ce înțelepciunea și cugetul trupescu iaste moartea, iar cugetul sufletescu iaste viața și pacea; pentru că cugetul cel trupescu iaste vrajbă spre Dumnezeu. Dreptu acéia, nimenea să nu să amăgească, ci de va gândi cineva întru voi, că iaste înțeleptu, el să fie întru toate nebun, ca apoi să fie înțeleptu; că înțelepciunea lumii aceștiia iaste nebunie la Dumnezeu. Că iaste scris, de zice: „Prinde pre cei înțelepți în meșteșugurile lor”. Și iar: „Știe Domnul cugetele omenești, că suntu deșarte”.” Pentru acéia zice: „Păziți-vă cu deadinsul cum umblați și nu umblați ca cei neînțelepți, ci ca cei preaînțelepți, răscumpărând vrémea, că suntu zile réle”. Pentru acéia zice: „nu fireți nebuni, ci să pricépeți ce iaste voia lui Dumnezeu și nu vă îmbătareți de vin, dintru carii să întărâtă curviia, că lăcașul și traiul nostru iaste în ceriuri de unde așteptăm și pre mântuitorul nostru Iisus Hristos”. „Deci nu vă înșălați, că nici curvarii, nici preacurvarii, nici spurcătorii, nici cei ce curvescu cu bărbați, nici răpitorii, nici bețivii, nici dosăditorii nu vor moșteni împărățiia ceriului. Iar poama cea sufletească iaste dragostea, bucuriia, pacea, îndelungă răbdarea, bunătatea, milosteniia, credința, blândéțele, oprirea, curățirea. Deci împotriva acestora nu-i légé. Un Dumnezeu, o credință, un botezu și un tată tuturor, carele iaste preste toate și întru noi, întru toți”. Goniți pacea!1 Dreptu acéia, tot omul, sau împărat sau domnu, sau sărac sau mișel, sau buruitoriu, iaste datoriu să să păzească din tinerețele sale în frică și în cutremur de toate spurcăciunile, de curvie și de toate înfierbântările trupești, care sântu din ațâțarea și din îndemnarea diavolului, și de alte necurății de toate. Că zice Dumnezeu: „Oarecine va căuta spre vreo muiare și o va pofti, amu preacurvie făcu cu dânsa în inima sa”. Dar încă celor ce zac spurcatei curvii și a preacurviei și a curviei cu bărbați și într-alte necurății în toate, ce muncă groaznică și cumplită le va fi în ziua Domnului cea mare și înfricoșată! Iar Pavel grăiaște zicându: „Fire-aș vrut să fie toți oamenii ca și mine. Ci să nu vă ispitească satana pentru neoprirea voastră“. Ci fieștecarele să să păzească în toată curățiia și în frica lui Dumnezeu și în mintea cea întreagă, până ce va ajunge în vréme de vârstă și va trimite Dumnezeu cui ce-i va fi voia sa, să să facă după tocmeala și după obicéiul legii, cum zice Scriptura, că „curată iaste nunta și patul nespurcat (în vrémea sa, când i să cuvine și să trimite de la Dumnezeu). Iar curvarilor și tuturor spurcătorilor va judeca Dumnezeu”.
Drept acéia, iubitul mieu fiiu, de te vei nevoi să-ți păzești trupul așa, până vei ajunge de vârstă, cum să cade, cu curăție, cu înțelepciune și cu altă bunătățire te vei arăta înaintea lui Dumnezeu, tu te vei face de vei fi și cu trupul și cu sufletul bisérică duhului sfânt, cum iaste zis: „Voi sunteți bisérica Dumnezeului celui viu”. Deci, dă veți umbla după légea lui Dumnezeu și légea lui o veți face dreaptă săracilor, și veți iubi cu toată inima blândéțele și milosteniia și curățiia, cu adevărat fața lui Dumnezeu veți vedea, și ție va da Dumnezeu împărațiia dupre pământ, și pentru tine o va da și feciorilor tăi, după tine, cum déde și lui Solomon Dumnezeu împărățiia, pentru tatăsău David. Iar ție și împărățiii tale să va dărui de la Dumnezeu bătrânéțe cinstité și ți să vor adaoge ție anii vieții, cum să adaoseră zilele și anii Ezechiei, împăratului ovreescu, 15 ani, cum vei vedea mai nainte spuindu. Și orîncătro și spre ce vrăjmași de ai tăi vei mérge, tot îi vei birui și-i vei pune suptu picioaréle tale și te vei întoarce iar cu mare cinste și cu multă bucurie. Așijderea vei birui și pre toți păgânii, carii vor veni asupra ta și-i va da Dumnezeu în mâinile tale, iar câți vor scăpa, cu mare rușine și ocară să vor înturna în țărăle lor. Iar de nu mă vei asculta, o, iubitul mieu fiiu, și de învățăturile lui Dumnezeu nu vei griji, și nu vei face voia și dreptățile lui Dumnezeu, care ne-au învățat și le auzim noi din sfintele scripturi, ce vei începe a face împotriva învățăturilor lui Dumnezeu și céle ce nu să cad, și vei mâniia pre duhul sfânt, cu carele ne-am semnat în ziua acéia ce ne-am curățit de păcatul strămoșului nostru, omul cel ce fu zidit dintâi de mâinile lui Dumnezeu, și vei batjocori lucrurile lui Dumnezeu cu niscare lucrure spurcate și scârnave, ce vei face, pentru nechibzuiala și neînțelepciunea ta, să știi că va lua Dumnezeu domniia de la tine și o va da altuia, carele va face voia și poruncile lui Dumnezeu. Iar zilele tale le va împuțina și le va scurta, cum împuțină și scurtă și zilele Ofniei și ale lui Fineos, feciorii lui Iliia popei și judecătoriul isrăilitenilor, pentru că nu băgară séamă de învățătura tătâne-său, nici păziră légea lui Dumnezeu. Pentru acéia cu rău să sfârși viața lor, și sufletele și le pierdură. Iar tu, de vei face poruncile lui Dumnezeu, Dumnezeu îți va fi ajutor întru toate, ca și lui Samoil proroc; că și acela era judecătoriu israiliténilor, și era Dumnezeu cu dânsul în toată vrémea. Iar de nu vei face voia lui Dumnezeu, el va lua de la tine domniia, cum au luat și împărățiia de la Saul și au dat-o lui David. Iar Saul, deaca mânie pre Dumnezeu, fu tot muncit și căznit de duhul necurat și cât împărăți, tot în gâlcevi și în năpăști, și tot era supărat de vrăjmași și de păgâni în toată viața sa. Și așa să petrecu neamul și împărățiia de la dânsul pentru fărdelegile lui. Iar tu, de vei face poruncile lui Dumnezeu și vei păzi légea lui, el îți va înmulți vrémea împărăției tale, cum au înmulțit ale îngăduitorilor săi, ale lui David, ale Ezechiei, ale lui Ghedeon, carii și ei judeca israiliténii, și ale altora a mulți, carii umbla după voia lui Dumnezeu și au făcut poruncile lui. Iar de nu-ți va fi grijă de poruncile lui Dumnezeu, nici vei băga în seamă învățătura mea, păzéște-te și te feréște, să nu pați cumvași cum au pățit mulți împărați pentru negrijirea și nechibzuirea lor, cum fu Solomon, fie-său Rovoam și Avesalim și alții mulți, și au căzut de la Dumnezeu și ș-au scurtat viața, și împărățiile lor rău s-au petrecut și s-au cheltuit.
Și această să nu le gândești că le grăescu eu din capul mieu, ci toate le-am aflat în sfintele scripturi, și ți le grăescu ca să-ți fie de certare și de învățătură și de toată trezviia și chibzuiala și bucuriia ce va să fie, cum ți le voi arăta mai nainte pre amăruntul și le vei vedea chiar. Deci să nu pae cuiva rău, sau să aibă vreo împutăciune spre noi pentru acéste cuvinte, că pentru folosul sufletelor voastre ne-am nevoit, din adâncul inimii, și v-am adus aminte. Drept acéia, ia aminte cu înțelégere și cu socoteală și vezi că de vei călca légea, și poruncile lui Dumnezeu nu le vei umplea, deacii măcar de-ai birui toată lumea și de ți s-ar pleca toți împărații lumii aceștiia ție, și de s-ar scula cu toată putérea lor să-ți fie ție într-ajutor, nici de un folos nu-ți va fi, nici îți va putea ajuta cineva. Că zice Scriptura: „Domnul iaste cela ce ține în palma sa ceriul și pământul, marea și toate văzutele și nevăzutele” și „în sfințirea mâinilor lui toată făptura iaste ca o picătură de apă într-un sad”. Iar de vei păzi poruncile lui Dumnezeu și te vei nevoi să le faci și să umbli în voia lui Dumnezeu, deacii măcar de ar avea toată lumea pizmă pre tine și s-ar scula cu toată putérea ei asupra ta, nimic nu-ți va strica, nici îți va face nici un rău, ci mai multu își vor face lor rău și stricăciune, cum și oarecând petrecură oștile lui Faraon, carii să sculară asupra israiliténilor, oamenii lui Dumnezeu, și-i gonea cu vrăjmășie, iar ei să cufundară toți în Marea Roșie, ca plumbul.
De acum nu trebuie să zăbovim de lucrurile céle ce am zis mai sus, ci pre scurt toate să le arătăm chiar cine din împărați și în ce chip au îngăduit lui Dumnezeu și iar cum au călcat légea și au mâniiat pre Dumnezeu, și cum fură ispitiți de mâniia lui Dumnezeu și unii dentr-înșii cum au întorsu pre Dumnezeu iar cu milă, pentru căința lor. Așijderea alții mulți, pentru negrija lor și pentru neîntoarcerea inimii, au pierit, că n-au ascultat învățăturile părinților celor sufletești, nici sfaturile celor bătrâni. Deci să ascultați și să înțelégeți de viața lor și vă veți înțelepți, de veți lua aminte cu socoteală întru plecăciune inimilor și sufletelor voastre. Și vă feriți fieștecare den voi de céle réle, iar în lucrurile céle bune neîncetat să vă nevoiți a face bine. Dreptu acéia, ia aminte de vezi și să știi cum le-au fost începutul împărățiii lor și cum le-au fost împărățiile și cum le-au fost și sfârșitul.
Ilia era judecător și popă ovréilor și avea 2 feciori. Pre unul îl chema Ofni, iar pre altul Fineos. Iar ei nu știia pre Dumnezeu, nici dreptatea tătâne-său cea preotească, care junghea jertvă înaintea tuturor oamenilor. Ci venea feciorii lui unde hierbea carnea céia ce era de să gătea pentru jărtvă și lua un cârlig ce era făcut de hier și cu trei colți și-l băga într-acea căldare mare ce fierbea carnea de jirtvă. Și ce să lua și să prindea într-acel cârligu cu 3 colți, era al popei. Așa făcea tuturor israiliténilor câți venea să facă jertvă lui Dumnezeu. Iar feciorii lui Ilia preotul, mai nainte încă, până nu făcea jertvă lui Dumnezeu, mergea și zicea celor ce vrea să facă jertvă: „Dați-ne carne să frigem preotului, deacii nu vom lua din căldare, cum iaste obiceiul”. Iar cei ce făcea jertvă lui Dumnezeu zicea: „Îngăduiți întâi să să slujască cum iaste légea, deaciia veți lua ce veți vrea”. Iar ei zicea: „De nu ne veți da, iar noi vom lua și făr’ de voia voastră“. Deacii acel păcat al feciorilor lui Ilia fu foarte mare înaintea lui Dumnezeu, căci făcea necaz jertvei Domnului. Iar Ilia îmbătrânise tot cu efudul Domnului. Și înțelese ce fac feciorii israiliténilor și-i chemă și le zise: „Pentru căci faceți așa? Că iată eu auzu pre toți oamenii lui Dumnezeu plângându-se de voi și mie nu-mi place ce auzu de voi zicând, ci să nu mai faceți așa. Că de va greși un om altui om, să va ruga pentru dânsul lui Dumnezeu; iar de va greși lui Dumnezeu, deacii cui să va mai ruga?” Iar nu ascultară învățătura tătâne-său, că vrea Dumnezeu să-i piiarză. Deacii veni un om a lui Dumnezeu la Ilia preotul și-i zise: „Așa zice Domnul: „Au doar nu m-am arătat casei tătâne-tău și celor ce era cu dânsul robi în țara Eghipetului, în casa lui Faraon, și am ales casa tătâne-tău din toate casele lui Israil, că mi-au fost voia să slujască oltariului mieu și să-l cădească cu cădélnița și am luat efudul și l-am dat casei tătâne-tău, și toate jertvele focurilor le-am dat, să fie mâncare israiliténilor. Dar tu pentru ce-ai căutat spre tămâia mea cu ochiu ficlean și spre jertva mea și ai slăvit mai mult pre feciorii tăi decât pre mine, ca să blagoslovească jertvele lui Israil mai nainte de mine?”. Iar acum iată, zice Dumnezeu: „Pre cei ce mă vor înălța, îi voi înălța, iar pre cei ce mă urgisescu, îi voi face de vor fi de ocară și de batjocură“. Iată, vor veni vremi și voiu piiarde sămânța ta și sămânța casei tătâne-tău și în véci bătrâni nu vor fi în casa ta. Și te voi goni din oltariul mieu, și voi urgisi ochii lui, și voi blestema sufletul lui, și alții den casa ta toți vor cădea de sabie bărbătească. Și acest semnu să-ți fie ție, că va veni moarte pre amândoi feciorii tăi deodată, pre Ofni și pre Finios, și vor muri într-o zi amândoi odată de sabie. Și în locul lor alt preot credincios voi rădica, care va face toate câte-s pre voia inimii méle și ale sufletului mieu. Și-l voi face casă credincioasă, și va mérge înaintea unsului mieu în toate zilele, și va zice: „Ia-mă în casa ta, să mănâncu pâinea Domnului”.”
AICIA MURIRĂ FECIORII LUI ILIA PREOTUL DE SABIE ÎN RĂZBOIU, ȘI CHIVOTUL LEGII VECHI FU LUAT DE PĂGÂNI[modifică]
Și fu cându vrură să să lovească oștile și văzură israiliténii pre păgâni, iar ei căzură toți înaintea păgânilor și fu moarte foarte mare și pieriră den israiliténi 30 de mii și fu luat și chivotul lui Dumnezeu și pieriră și feciorii lui Ilia amândoi, Ofni și Fineos. Și alergă un voinic din tabără, pre care-l chema Emmeni, în cetate, și spuse toate ce fusése în cetate, iar cetatea începu toată a plânge și a să văita. Și auzi Ilie gâlceavă și clicote și zise: „Ce va să fie aceasta?” Iar un om mérse și spuse. Iar Ilia mérse, bătrân ca de 98 de ani, și ochii lui era împăijănați și nu vedea. Și iar zise celor ce era cu dânsul: „Ce gâlceavă așa mare face nărodul?” Iar omul acela ce venise den tabără zise: „Eu am venit din tabără și astăzi am scăpat de acolo”. Ilia iar zise: „Dar ce véste iaste acolo, fătul mieu?” Iar el zise: „Fugit-au israiliténii denaintea păgânilor și fu moarte mare într-înșii. Și tăiară și pre feciorii tăi, pre amândoi, și luară și chivotul lui Dumnezeu”. Iar Ilia, deaca auzi că au luat și chivotul lui Dumnezeu, căzu dupre scaunul care șădea înaintea ușilor, îndărăt pre spate în jos, și i să frânseră spinările și muri, căci că era bătrân și slab.
Vezi, iubitul mieu fiiu, că nu pot folosi nici părinții feciorilor carei sântu răi și nu păzescu légea lui Dumnezeu, nici grijescu de poruncile lui, măcar de ar fi părinții lor și sfinți și drepți. Că acesta Ilia, care fusése judecător israiliténilor, era om dreptu și nevinovat și preot Dumnezeului celui de sus, iar feciorilor săi nu le putu folosi, pentru că nu ascultară de tată-său. Însă că și tată-său, măcar de-i și învăța și-i certa, iar cu toiagul nu vrea să-i bată și să-i facă să le fie frică de dânsul și, pentru acea frică și bătae din tineréțe, să dobândească mintea și înțelepciunea.
Dreptu acéia să sfârși și tată-său în multă întristaré pentru dânșii și feciorii lui amândoi fură tăiați în războiu și viiața lor și-o sfârșiră rău și cu amar. Iar sămânța lor fu gonită de la Dumnezeu de împărăție și din preoție, den neam în neam și până în veac. Și alții după aceștia mulți ș-au întorsu spre céle réle viața lor pentru fărdelegile lor, cum va spune învățătura cea mai denainte.
După acéasta fu pus de Dumnezeu judecătoriu Samuil și preot în locul lui Ilia. Iar deacă îmbătrâni Samuil, el puse pre feciorii lui să fie judecători israiliténilor și-i chema pre feciorii lui, pre unul Ioil, iar pre altul Avia. Deaciia ei începură a părăsi și a nu umbla pre căile lui și să întoarseră iar îndărăt spre calea periciunii și lua mită și întorcea dreptatea.