https://blog.revistaderecenzii.com/

Timpul decantează și sedimenteză valorile, dovadă faptul că le citim și apreciem opera cu toleranța cuvenită genialilor bărbați cu viață labirintică marcată de cancanuri. Revedem sub o lumină nouă și mai puțin încorsetată creația și existența acestora. Ce ascunde un zâmbet, o privire, un poem, o viață? Ce durere ascunde un chip impenetrabil? Macedonski, un om caleidoscopic ca și opera sa, o ființă plină de contraste, mereu în mișcare și căutare de sine. “Diapazon înalt”, visceral și totuși profund. Om prin fire și poet dăruit cu har, ascundea cu greu sensibilitatea și tristețea. Sufletul său turmentat s-a răsfrânt în creație, ca și moștenirea genetică vizibilă în ținuta și atitudinea specifică celor conștienți de valoarea și de poziția lor privilegiată. Oricât talent ar avea cineva, nimeni nu poate elabora o creație spirituală dacă nu e depozitarul unei moșteniri genetice. Secolul XIX e cunoscut ca secolul cizelării nu doar în artă, ci și-n comportament și exprimare.Orgoliul ține de lupta tacită între semeni, dar în domeniul creației și competiției ține de recunoaștere. Macedonski a fost adesea caricaturizat, blamat și chiar sancționat sever de către aristocrație. Personalitățile trebuie înțelese de noile generații în peisajul național și european al epocii, în contextul socio-cultural respectiv. Dincolo de cuvinte se află omul. Un bărbat poate oferi atâtea înfățișări câte oglinzi, și tot atâtea fațete sufletești. Există bărbați ce mor de tristețe, de inimă rea, pentru că au inima inocentă, fragilă ca sticla, ei sunt cei mai vulnerabili dar și cei mai minunați. Macedonski a fost un hipersensibil pe care agitația vieții îl făcea să aspire spre liniștea interioară. Frumusețea tinereții poate fi naturală, dar persoanele frumoase la vârste înaintate sunt opere de artă. Chagal a pictat golful Nisa, Macedonski a zugrăvit Pometeștiul dar și mahalalele Bucureștiului. A iubit sincer aceste locuri, viețile oamenilor simpli descriindu-le cu-n tulburător respect pentru aplecarea lor către frumos. Bucuria pe care o procură scrisul i-a fost ultima iubire pe care existența i-o mai putea oferi la senectute. Ce-i o biografie? Niște ore de lectură cu extrase din 600-700 000 ore de viață!? Dreptul la informare are și un gust al indiscreției, adesea o pasiune a defăimării. Câți mai au posibilitatea, dispoziția să exploreze tenebrele cuiva fără împătimire? Cu atât mai mult când e vorba de viețile celor peste care s-ar fi așternut uitarea dacă opera lor n-ar fi încă în mințile sau pe buzele noastre. E primăvară, iarăși primăvară… Poezia lui, simplă ca o rugăciune, e sacră prin frumusețe, ține de simțire.

     Om de lume și revoluționar prin spiritul de revoltă, bine îmbrăcat, cu mustață delicată și ochelari după moda timpului, ca toți ceilalți (Coșbuc, Vlahuță, Vaida Voievod, Caragiale, Kogălniceanu). Papionul completa ținuta, din respect pentru popor. Existența sa relativ dezordonată, imprevizibilă și inconstantă e oarecum explicabilă. Sădind doi pomi unul lângă altul, unul din ei va sfârși prin a face umbră celuilalt. Trebuie un spațiu pentru a avea energie și a crește. De câte ori se depărta de țară spre alte meleaguri o făcea pentru a se reseta. Aparte exilul și moartea, nu există alt mod de-a te depărta și a pune capăt suferinței. Respira aerul Parisului cu aviditate. «Vivre» semnifică dreptul la libertate și fericire, iar libertatea nu ține doar de ziduri și gratii, ține de mentalitate. A fost dintre cei pe care doar libertatea îi putea înlănțui. Deși se bucura de reputație printre oamenii de spirit, pentru a se detașa de viața plină de aparențe, de mediocrități și falsitate, se refugia. Viața marcată de suișuri și coborâșuri i-a afectat situația economică. Macedonski nu avea doar familia de întreținut, avea grija cărților, a nenumăratelor reviste și proiecte culturale la care ținea. Viața i-a fost punctată de un du-te vino între țară și Europa. Nu s-a dorit niciodată un instrument programat, și ca toți artiștii, voia să fie liber în a-și determina existența. Putem specula mult asupra vieții sale. A fost etichetat «oportunist intelectual» pentru că se adapta și avea opțiuni conjuncturale. Nu era singurul, Alphonse Daudet (considerat un autor între umbră și lumină) fiind doar un exemplu. Copil sensibil, rămas fără tată abandonează liceul, pleacă la Paris unde alături de fratele mai mare frecventează saloanele în vogă, trăiește din amor și apă rece, voiajează înafara țării. Revenind, dorește o carieră literară și începe să lucreze pentru diverse publicații etc. Treptat devine un nume în societatea literară pariziană, salonul literar al soției fiind frecventat de Guy de Maupassant, Edmond de Goncourt, Émile Zola și alții. A scris inițial în duo cu Ernest L’Épine, primul său succes fiind o piesă de teatru jucată la Odeon. După ce a publicat «Lettres de mon moulin», literații au recunoscut stilul lui Paul Arène din «Chèvre de monsieur Seguin». Pasiunea scrisului nu l-a părăsit (nici când era bolnav) până la 57 de ani.

      Portretul cuiva trebuie revizut și privit peste timp fără împătimire, relaxat, asemeni pictorului ce se distanțează de șevalet din când în când pentru a-și evalua lucrarea. Macedonski era un om fermecător, instruit, cu umor, la fel ca “opozantul” său, Caragiale.A fost adesea caricaturizat, blamat și calomniat, dar răfuielile se făceau în sonete, în broșuri, în reviste. Lumea bună mergea la Baden-Baden, unde se bea apă minerală și șampanie. Greșim crezând că banii nu au miros; dimpotrivă, miros atât de plăcut! Macedonski știa foarte bine să facă diferența între a fi bogat sau sărac. Sărăcia devine virtute doar când o alegi. Era atins de romantism profund (vezi rondelurile), nu pentru că ajunsese la vârsta senectuții, ci pentru că așa fusese de mic, un romantic sensibil, idealist. Simplitatea versurilor, criticată de cei ce au considerat-o lipsită de mari calități poetice, este însă la fel de sugestivă ca și creațiile lui Picasso din ultima sa perioadă. Amintind pictorul celebru, voi spune doar că spaniolii și propria sa familie i-au criticat viața personală, însă nimeni nu a contestat vreodată opera și talentul său. Simbolismul nu înseamnă că poetul sau pictorul nu poate mai mult, ci doar că exprimă esențialul în modul cel mai sugestiv. A fost pasionat de știință dar și de paranormal (precum ilustrul Hasdeu sau Victor Hugo). Vizionar utopic, om al visului și fire afectivă, solidar cu suferința altora, era convins că geniile sunt calomniate până mor, chiar și după.  “Cine știe, voi naște mult mai bun…,dar crucea te urmează viu și mort». A trăit dans l´aire du temps, luîndu-și infuzia de oxigen dintr-un permanent du-te vino între țară și restul Europei, cu sentimentul libertății la purtător. Diversitatea limbilor și a culturilor dă forță nu doar individului, ci și națiunii. Macedonski era european deja! Om delicat, cu imaginație bogată, tindea spre înălțarea morală și asceză, dar și la cultura și neasemuita viață intelectuală franceză (necesități stringente pentru revigorarea operei și a sinelui). Originalitatea și virtuozitatea precoce l-au făcut cunoscut înEuropa și celebru în propria țară. Voiajând de tânăr, era firesc să perceapă viața și din alte perspective. Toți avem viață privată, publică, viață intimă, viață secretă, viață dublă sau viață ce nu se poate povesti. Viata-un puzzle divin sau o paletă imensă de culori. Nimeni nu poate fi curat ca lacrima, nu există parcurs 100% perfect. România educată nu trebuie să rămână la stadiul de lozincă politică. La salvarea educației contribuie și cunoașterea personalităților ce au marcat cultura neamului. Murim pe capete de inimă rea la peste trei decenii de la revoluție; se murea de inimă rănită și-n trecut, căci inima e seismograful emoțiilor. Macedonski, omul rafinat, suferea de inimă. Din rana sângerândă a sufletului său a curs poezie. Un  om se stinge prin moarte, nu și prin opera sa.