Lansare: Proiectul național românesc în orizontul secolului 21: reinterpretări și reevaluări. Articol de Elena Trifan

https://blog.revistaderecenzii.com


Academia Română lansează miercuri, 8 mai 2024, un dialog-dezbatere la nivel național privind proiectul național-statal-cultural român în secolul 21. Dezbaterea va implica un larg parteneriat instituțional, care include un număr important de instituții culturale și academice și are ca sursă o lucrare fundamentală a culturii române, ce constituie un reper nu doar intelectual, ci și ideologic: Istoria civilizației române moderne de E. Lovinescu, de la a cărei publicare se împlinesc 100 de ani.
 

Lansarea dezbaterii va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 9:30. Vor lua cuvântul: acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, acad. Mircea Dumitru, vicepreședinte al Academiei Române, acad. Mircea Martin, profesor emerit la Facultatea de Litere, Universitatea din București.
 
Luând ca reper tezele și ideile avansate de Lovinescu, precum și de întreaga pleiadă de gânditori români care s-au aplecat din unghiuri complementare sau opuse asupra fenomenelor discutate și teoretizate de acesta în influenta sa lucrare, Academia Română și partenerii săi vor organiza de-a lungul anilor 2024 și 2025 o serie de evenimente publice în care mediul academic, intelectual și publicistic românesc este chemat să discute, evalueze, reconsidere, redefinească și elaboreze marile teze și teme ale acestei perene dezbateri naționale.
 
Evenimentele vor include prelegeri, mese rotunde, expoziții, reeditări, dar și publicații noi, lansări de carte și prezentări de lucrări, dezbateri ale cercetătorilor, profesorilor, intelectualilor și publiciștilor din România și străinătate, axate pe un set de teme și un program de lucru care vor fi anunțate public pentru fiecare eveniment în parte. Toate manifestările vor fi deschise publicului larg.
 
În discuție nu vor fi doar tezele și teoriile lui E. Lovinescu, ci și întregul set de teorii, perspective și abordări alternative sau complementare care au fost dezvoltate și discutate în sfera culturală, intelectuală și academică românească în ultimii o sută de ani.
 
Acest demers urmărește să aducă o contribuție dublă:
(a) Pe de o parte, la relansarea și revigorarea demersurilor de cercetare și contribuție academică și intelectuală la înțelegerea istoriei, naturii și identității societății și statului românesc în lumea contemporană.
(b) Pe de altă parte, proiectul își propune să contribuie în mod direct la modul în care discursul public și dezbaterea publică în România abordează problemele majore cu care se confruntă din punct de vedere practic societatea română de azi și statul român contemporan, în noile circumstanțe istorice ale secolului 21.
 
Academia Română dorește ca acestă inițiativă să contribuie la consolidarea dialogului cultural și academic în România, oferind o platformă pentru diseminarea ideilor și promovarea discuțiilor critice și constructive, dincolo de clivajele doctrinare, ideologice sau politice.
 
Partenerii anunțați în proiect sunt: Academia Europaea, Casa Majestății Sale, Academia de Științe a Moldovei, Uniunea Scriitorilor din România, Banca Națională a României, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai“ din Cluj-Napoca, Universitatea de Vest din Timișoara, Academia de Studii Economice din București, Școala Națională de Studii Politice și Administrative, Universitatea de Stat din Moldova, Biblioteca Academiei Române, Biblioteca Națională a României, Biblioteca Central Universitară din București, Muzeul Național al Literaturii Române, Muzeul Municipiului București, KPMG România.Instituții și organizații care și-au anunțat participarea,
precum și evenimentele și inițiativele publice anunțate de acestea:

_________________________________• ACADEMIA ROMÂNĂ, Secția de filosofie, teologie, psihologie și pedagogie
• Format: Conferință, masă rotundă, dezbatere cu publicul
• Eveniment: Identitatea națională și criza sistemelor de guvernanță în secolul 21• BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI
• Format: Conferință
• Eveniment: „Un secol de economie româneasc㔕 UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
• Format: Conferință atelier
• Eveniment: Lovinescu și lovinescianismul: Reinterpretări și reevaluări la centenarul Istoriei civilizației române moderne de E. Lovinescu• MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, SUB PATRONAJUL MAJESTĂȚII SALE REGALE
• Format: Conferință
• Eveniment: Colocviul Regal VII, Sincronisme: România și Europa• UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA și MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
• Format: Conferință, masă rotundă, dezbatere cu publicul
• Eveniment: Civilizația română modernă: perspective istorice și literare• BIBLIOTECA ACADEMIEI ROMÂNE și MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
• Format: Expoziție
• Eveniment: Civilizația română în dezbatere: Starea lumii românești 1918–1944, tradiție și modernitate• UNIVERSITATEA „BABEȘ–BOLYAI“, CLUJ-NAPOCA și REVISTA DILEMA
• Format: Dezbatere
• Eveniment: Sincronismul lovinescian: Implicații pentru paradigmele psihoculturale ale României• BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ și MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
• Format: Masă rotundă cu participare internațională
• Eveniment: Identitatea civilizației române moderne văzută din afara granițelor României• UNIVERSITATEA DE VEST DIN TIMIȘOARA
• Format: Simpozion internațional
• Eveniment: E. Lovinescu, Istoria civilizației române moderne. Efecte de ecou• UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMANIA
• Format: Conferință națională
• Eveniment: E. Lovinescu și contemporanii săi• MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
• Format: Conferință academică internațională
• Eveniment: Synchronism• MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
• Format: Conferință academică
• Eveniment: Avangarda românească, avangardă europeană: Perspective moderne, post-moderne și post-umane• KPMG și UNIVERSITATEA DIN BUCUREȘTI
• Format: Conferință internațională
• Eveniment: Funcționalism, modernizare și transformările ordinii socio-economice europene: David Mitrany și opera sa• MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
• Format: Editare, publicare, lansare de carte
• Titlu: Synchronism• SNSPA
• Format: Conferință națională
• Eveniment: Fuga de competiție. Instituții și instituționalism în România modernă• MUZEUL NAȚIONAL AL LITERATURII ROMÂNE
• Format: Proiect editorial dublu
• Proiect 1: Reeditare a unei ediții bibliofile a Istoriei civilizației române moderne
• Proiect 2: Caietele Centenarului: Perspective și evaluări la centenarul ICRM• MUZEUL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI
• Format: Serie de Evenimente publice
• Titlu serie: Idei în Agora: Sincronism. Fațete ale modernismului român și european• ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE
• Format: Conferință, masă rotundă, dezbatere cu publicul
• Eveniment: Economia românească și marile transformări tehnologice globale: trenduri, provocări, scenarii
Biroul de comunicare al Academiei Române
7 mai 2024

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *