Lansarea Campaniei OAMENII TIMPULUI la București
vineri, 7 august 2015
TNB „I.L. Caragiale”
Vineri, 7 august, a avut loc lansarea Campaniei OAMENII TIMPULUI la București. Evenimentul s-a desfășurat în Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale”. Alături de organizatori, la eveniment au participat prof. univ. dr. Alexandru-Vlad Ciurea, conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache și jurnalistul Liviu Mihaiu, toți trei fiind și membri ai Juriului Național. Moderatorul conferinței a fost actorul Adrian Păduraru, care este și Ambasadorul Campaniei.
În deschiderea evenimentului, participanții au accentuat calitatea și performanțele pe care trebuie să le dețină cei care vor fi nominalizați și premiați în cadrul Campaniei OAMENII TIMPULUI. „Am fost supuși unor agresiuni din toate punctele de vedere. Dar, dintr-odată, a apărut o stea, era vorba despre Revista TIMPUL condusă de Eminescu. Ea a fost o stea la vremea ei. Tot așa este și Revista TIMPUL condusă acum de către Daniel Șandru. Noi suntem datori să continuăm acest proiect frumos, benefic pentru toată lumea din regiunea în care
s-a dezvoltat. Pe lista celor care vor fi premiați trebuie să avem persoane care nu sunt sub semnul întrebării, să fie recunoscute în domeniul lor, premiate, agreate și, bineînțeles, votate”, a afirmat prof. univ. dr. Alexandru-Vlad Ciurea.
Jurnalistul și activistul civic Liviu Mihaiu a făcut scurtă analiză a societății civile din România și a explicat rolul domniei sale ca persoană care va desemna câștigătorul categoriei omonime. „Societatea civilă e un fel de pernă de aer în care toate lucrurile bune se duc dinspre cetățean către stat. Este o lume cvasinecunoscută, tocmai de aceea e și atât de fascinantă. Opinia publică a auzit de societate civilă mai mult prin gradul său de rebeliune, de angajament și încleștare cu statul. În ultimii ani a devenit din ce în ce mai cunoscută însă prin faptele bune pe care le face. Ea este un tip de mușuroi aflat în slujba cetățeanului, deși e mai puțin vizibilă.
În ziua de astăzi, suntem invadați de mareea oamenilor care nu prezintă niciun fel de lucru bun. Această Campanie vine ca antidot la ce se întâmplă acum în societate. Campania OAMENII TIMPULUI este absolutamente necesară. E lăudabilă și eu aș numi-o o Daciadă a meritocrației, o Cântare a oamenilor României, ceea ce nu se mai face în ziua de astăzi. Este un lucru cu care mă mândresc și mă bucură faptul că fac parte din el”, a precizat acesta.
Conf. univ. dr. Daniel Cristea-Enache a vorbit despre criza prin care trece presa scrisă în România și despre situația mediului cultural autohton. „Din păcate, în loc ca statul și societatea să fie de aceeași parte a baricadei și să se ajute, să se suplinească, în fapt e un război de gherilă. Așteptăm mereu ca statul să decidă care sunt valorile din diferite domenii. Această inițiativă, OAMENII TIMPULUI, și acest întreg complex valoric tinde să suprapună două sfere: sfera de recunoaștere publică cu sfera profesională. Campania aceasta oferă cadrul propice de a selecta specialiștii din diferite domenii”, a precizat Daniel Cristea-Enache.