https://blog.revistaderecenzii.com/

Trăind jumătate de viaţă în comunism iar cealaltă jumătate în societatea care a urmat, am constatat cât de relativă este libertatea, oricare ar fi ea.

Pe bune, faza cu libertatea mi se pare cea mai crudă minciuna: nu te poţi deplasa unde doreşti (sunt extrem de multe locaţii pe planetă unde accesul publicului este interzis), de cele mai multe ori nu poţi fi cine doreşti, ori cu cine îţi doreşti, ori nu poţi spune ce doreşti (chiar şi dacă îţi asumi consecinţele)… şi tot aşa…

Singura libertate cu adevărat neîngrădită cred că este cea care ţine strict de gândirea şi imaginaţia noastră. Măcar aici nu ne pune nimeni limite – cel puţin eu nu am avut vreodată astfel de oprelişti. Citind mii de cărţi mi-am antrenat puterea de a visa şi am călătorit pretutindeni în Univers, am făcut cunoştinţă cu tot felul de fiinţe şi entităţi, am explorat şi experimentat aventuri incredibile – asta în copilărie şi adolescenţă.

Apoi am visat mai puţin dar am făcut mai multe planuri… unele s-au îndeplinit, altele nu, dar am avut libertatea şi să mă bucur de o imaginaţie creativă fără oprelişti.

Mult mai târziu, la maturitate, am conştientizat că şi această unică libertate scade – nu am mai făcut planuri măreţe, mintea nu a mai fost provocată iar imaginaţia mea parcă a obosit…Dar cum la aproape orice problemă există o soluţie, în acest caz s-ar putea să regăsesc libertatea gândirii şi a imaginaţiei scriind. Nu aceste pastile care vin din suflet şi sunt despre lucruri autentice  – ci altceva… va trebui să-mi pun mintea la contribuţie să găsesc…