Despre iubire şi alte sentimente

,,Las moştenire/ dorul de Patrie,/ fântâna cu apă vie/ şi ploaia măruntă/ din ochii Tăi, Iubire!”.

Iată, un testament al prea plinului de suflet. Şi atunci cum să încapă într-un singur vers? Există însă mirajul cuvintelor care pot lua chipul fiecărui sentiment.

E ca o fântână adâncă, e apa vie în care se scaldă sufletul. Sensibilitatea este liantul. Dar când din prea plinul sufletului ies versuri, doar cinci versuri? Atunci avem în faţă volumul ,,Ecoul tăcerii. Epifanii stelare” de Nicoleta Milea, volum care a primit Premiul ,,Octavian Moşescu” al Festivalului Internaţional ,,Titel Constantinescu”, ediţia a V- a, Râmnicu Sărat, 2012.

Poeta Nicoleta Milea este cercetătorul delicat şi curios al adâncurilor din suflet. Căutările sale febrile se întorc în cuvânt de unde izbucneşte întrebarea: ,,Ai curajul/ să-mi retezi inima/ cu sabia/ unui singur Cuvânt?” Cum s-ar putea ucide o inimă” E atât de uşor cu sabia cuvântului! Dar: ,,Timpul şi apa/ niciodată/ nu se unesc…/ Doar tu, inimă,/ te despoi de mine/ murindu-mi Dragostea”. Sau mai cu seamă: ,,Focul,/ cât e de foc-/ şi tot curge/ într-o baltă de lumină/ sângerie”. Ca să se întâmple ceea ce a fost ursit: ,,Orfeu/ coboară în sufletul meu/ în fiecare seară,/ strigând-o cu disperare/ pe Euridice!”

Poezia Nicoletei Milea este o zbatere de fluture prizonier între petalele florii. Cu o forţă remarcabilă de sinteză, poeta obţine maximum de semnificaţie. Un suflet convulsiv, un suflet neobosit se repetă în imagini diferite care, paradoxal, trec graniţa unei prozodii calme. O întreagă metaforă se dezvoltă pe şirul versului, se amplifică până când descopere semnificaţia potrivită: ,,Ziua şi noaptea/ în două ne taie./ Trimite-ne, Doamne,/ oricât de târziu,/ curat să ne spele o ploaie!” Ei bine, ruga s-a împlinit. Poezia e curată ca steaua care încă n-a răsărit.