Scrisoare lui Moș Crăciun

În prag de sărbători, și minunată
de ziuă, și mirabile comori,
mă trece-un gând nebun, prin vechi ninsori-
ar trebui Justiția arestată !

Și pus în loc – poeții visători!

Mă trece-un gând nebun, prin vechi, și noi,
acorduri lungi, de dragoste purtată –
ar trebui Justiția arestată!
Și-adusă chiar în case – pe la noi!

Mai stăm și noi de vorbă cu ea, iată!
E poate îmbrăcată-n Moș Crăciun!
Și are-aceeași dragoste de fată!
Căci el – e veșnic tânăr! – veșnic! Bun!

O mai privim – și nu mai știm – că este
Aceeași care nici nu ni s-a luat –
ba – de atâtea țărmuri de poveste –
nici n-a avut veșmântul înarmat!

Mă trece-un gând nebun printre fiorii
zăpezilor ce nici nu au venit!
Atât de mult – și-atât de albi – ca zorii
Și noi – ne-am și născut – și-ntinerit!

De parcă suntem lapte-curgătorii
în orizontu-aceasta infinit!

Mă trece-un gând nebun, prin veac, ca norii,
să fie cer-pământul – acordat !
Și moș crăciun – acasă – arestat !
Să vina că fecioara – cu feciorii –
ca să ne dea – tot ce i-am datorat!

În prag de sărbători, și minunată
de zi, sau noapte, ard și eu – colind –
să vină și justiția – arestată –
la mine – să mă prindă – să o prind –

ea, moș crăciun – eu – cel ce-am fost odată –
așa naiv – și-ndrăgostit – în tind…

cum n-am avut o casă , niciodată,
cum n-am avut – nici bani – să o curtez,
cum n-am avut – nici știință – nici erată –
nici să îi cer ceva – n-am să cutez…

nici chiar ca să mai fie sărutată…

doar să-i rămân – în vers – un amorez…

în prag de sărbători, și minunată,
mă trece însă un fior nebun!
Chiar dacă ar veni – așa cum spun –
ce-am să mă fac dacă va fi mascată?

Și n-am s-o recunosc? El – bun? Eu – bun?
Aceeași Crăciuniță – Moș Crăciun?

Nici nu aș ști – nici ce – nici cui – să spun!

Ba, nici n-am pregătit nici viața toată!
Ca să îi fie – totuși – recitată!

Copil nebun,
    dintr-un Pământ nebun!