„Lupt împotriva dictatorului rus” – Gari Kasparov, la „Breaking Fake News”. Articol de Bianca Dinescu

https://blog.revistaderecenzii.com/

Gari Kasparov

„Lupt împotriva dictatorului rus” – Gari Kasparov, la „Breaking Fake News”

O ediție-eveniment a emisiunii realizate de Marian Voicu ne aduce interviul acordat în exclusivitate pentru TVR de unul dintre cei mai vânați opozanți ai Kremlinului. O discuție intensă și debordant de sinceră Marian Voicu – Gari Kasparov urmărim duminică, 13 iunie, de la 19.00, la TVR 1.

„Dacă cineva ca Putin decide că tu ești următorul pe listă, nu contează ce tip de protecție ai, dispari. Fac ceea ce cred că este corect. Asta e ceea ce fac dizidenții – și dacă iese prost, asta este.” Probabil cel mai bun jucător de șah din toate timpurile, deţinător al recordului absolut de 255 de luni în fruntea clasamentului mondial, Gari Kasparov și-a dedicat viața, în ultimii ani, drepturilor omului, fiind totodată și una dintre cele mai puternice voci împotriva sistemului politic totalitar din Rusia. Prezent în România cu ocazia unui turneu de șah, Kasparov a acordat un interviu în exclusivitate jurnalistului TVR Marian Voicu. Despre regimul dictatorial al Kremlinului, despre mafia ce controlează întregul sistem rusesc, despre politica externă, dezinformare, crimele, abuzurile, dar și averea lui Vladimir Putin ne vorbește la „Breaking Fake News” fostul campion, duminică, 13 iunie, la ora 19.00, la TVR 1.

Încă de la începutul dialogului, invitatul lui Marian Voicu își exprimă clar poziția: „Lupt împotriva dictatorului rus”, afirmă el, explicând diferența semantică între termenul de președinte și cel de dictator: „În momentul în care spui `președinte`, oamenii se gândesc `Oau!` – că poți să-ți formezi un partid, poți să conduci o campanie politică, poți să aduni fonduri, poți să faci dezbateri. Nimic din toate astea nu se întâmplă în Rusia”, ține să precizeze Kasparov.

Exprimarea fățișă a propriilor opinii vizavi de regimul din Rusia și conducătorul acesteia i-au atras fostului șahist – acum președinte al Fundației Drepturilor Omului – numeroase neajunsuri ce îi ating numele, libertatea și chiar viața. În cartea care serbează 80 de ani de la înființarea clubului Spartak – unul dintre cele mai populare cluburi sportive sovietice, căruia Kasparov îi aparține din 1976 – nu este inclusă nici măcar o referire la marele campion. „Nu sunt deloc îngrijorat de locul meu în istoria sportului sau în istorie. Nu dictatorii scriu cărți de istorie. Am citit destule cărți de istorie ca să știu că dictatorii ajung la groapa de gunoi a istoriei”, comentează șahistul, conștient că numele său se află pe „lista neagră” a Kremlinului. El știe că orice act de nesupunere atrage după sine repercusiuni (uneori duse la extrem) din partea puterii. „Am fost unul – dacă nu cel mai decorat membru al clubului. Este istorie. Numele meu a dispărut. Așa că este tipic. Asta se întâmplă mereu oamenilor care se opun dictaturii. Este un semn tipic al oricărei dictaturi. Este un instinct natural să-i elimini pe aceia care au fost disidenți din cărțile de istorie, din paginile ziarelor sau ale altor publicații”, mai spune colocutorul lui Marian Voicu.

„E destul să pui un tweet sau să retweet ceva […] și poți să capeți cu ușurință doi ani de închisoare”

Omul a cărui faimă depășise cu mult granițele sovietice a fost împiedicat, în 2008, să-și treacă numele pe buletinul de vot, pentru a candida la prezidențialele din Rusia. Faptul că a organizat proteste împotriva lui Vladimir Putin i-a adus lui Kasparov zile petrecute în arest. „Dacă protestezi în mod pașnic împotriva lui Putin poți să ajungi în închisoare pentru 5-10 ani. […] Nici măcar nu trebuie să ieși pe stradă ca să fii arestat, este destul să pui un tweet sau să retweet ceva, să repostezi un blog, poți să capeți cu ușurință doi ani în închisoare. Poți să capeți doi de ani de închisoare pentru că te-ai asociat unui grup”, dezvăluie Gari Kasparov la „Breaking Fake News”.

Și tot în ediția-eveniment de duminică a emisiunii realizate de Marian Voicu este dezbătută situația disidentului Aleksei Navalnîi, liderul opoziției ruse, încarcerat la întoarcerea în țară, după ce fusese tratat într-un spital din Germania, în urma otrăvirii cu un agent neuro-toxic.

În Rusia actulă, loialitatea față de sistem este cea mai importantă, mai spune Kasparov, acuzând nepotismul în clasa politică și îmbogățirea peste măsură a celor de la vârf: „Dacă te uiți la clasa politică din Rusia, vezi din ce în ce mai mulți copii și nepoți care intră în politică. Este ca o conducere ereditară, este din ce în ce mai mult ca o mafie. […] Probabil câteva trilioane [n.r. de dolari] au fost sifonate din Rusia către lumea liberă și banii nu sunt ținuți în China, Iran, în Venezuela, ci în lumea liberă”.
Cum vede Gari Kasparov politica externă a Kremlinului aflăm, de asemenea în această duminică. Invitatul își exprimă îngrijorarea văzând că politicieni din state occidentale continuă să susțină relații normale cu regimul Putin, explicând cum, la terminarea mandatului, aceștia primesc posturi foarte bine plătite în companii ca Gazprom sau Rosneft. „Sunt îngrijorat, deoarece dictatorii nu se opresc niciodată până ce nu sunt opriți și, pe moment, nu văd niciun apetit în Europa și nici o hotărâre în America pentru a face ceea ce este necesar pentru a-l opri pe Putin”, mai spune el.

De ce sunt rușii atât de buni în a transforma în armă propaganda, dezinformarea, ‘fake news’, ‘kompromat’, creând o lume falsă? Ce se va întâmpla cu Navalnîi și de ce s-a întors în Rusia, știind că va fi arestat? Ce cifră uluitoare atinge averea lui Putin, despre care invitatul spune că depășește orice altă avere strânsă în politică? La aceste întrebări aflăm răspunsurile celebrului disident tot la TVR 1, duminică de la 19.00, la „Breaking Fake News”, cu Marian Voicu și Gari Kasparov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *