Nervos, cu fața congestionată, deputatul Ion Ion s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre ieșire. Cu haina descheiată, de sub care burta se revărsa peste curea, parcă pentru a o lua înaintea lui spre bufet, cu stânga în buzunar gata să scoată țigara și cu ochii holbați spre alte fotolii în căutarea prietenului său Ilie Măcriș, a ajuns îndată la ușă, pe care a deschis-o brusc și a ieșit în foaier, unde, în așteptarea prietenului său, și-a aprins kentul, din care a tras cu poftă.

         – Ce-ai de gând, de ce-ai ieșit? a fost întrebat de către acesta, care, la rându-i, își pregătea țigara.

         – Nu mai suportam să ascult ce bălmăjeau ăștia din opoziție și nici nu aveam tableta la mine ca să-mi fi făcut de lucru.

         – Dar supărat de ce ești?

         – Păi tu nu ai auzit ce zicea opozantu-ăla despre noi, ăștia care ne-am luat doctoratu’? Și la urmă s-a oprit la mine, a mai adăugat Ion suflând din greu.

         – Nu eram atent; urmăream jocul vecinului de pe laptop, a motivat Ilie.

         – Cică eu și încă vreo câțiva am fi obținut doctoratul pe șpagă sau prin trafic de influență și cu lucrări copiate de pe altele. Și s-a găsit să dea exemplu lucrarea mea.

         – Ce lucrare ai avut tu?

         – Relațiile politice cu vecii în perioada…, nu știu care perioadă.

         – Aha! Păi eu am avut relațiile comerciale ale României între cele două războaie mondiale.

         – Păi cred că și în cazul meu tot de perioada asta e vorba. Și s-a găsit să se lege de mine tocmai nătăflețul acela de Presură, de e din același județ cu noi. Da’ o să-i trimit eu un audit la firmă de o să mai pomenească el…, s-a necăjit Ion Ion.

         – Dacă omu’ e-n comisia de cercetează titlurile științifice, ce să-i faci, de?

         – Și când te gândești că l-am votat când s-a format comisia, crezând că ne vom ajuta la nevoie, cum fac mulți, chiar dacă fac parte din partide diferite. Dar ce-am rămas aici? Hai la bar ca să luăm o bere.

         La bufet, i-au găsit pe alții supărați din cauza Opoziției. Numai că la aceștia era vorba de niște păduri defrișate. „Se găsise un deștept din Opoziție să explice de ce se înzăpezesc drumurile la Cotul Vrancei; i-auzi, «din cauza tăierii nemiloase a pădurilor » ”, l-a imitat un chelios, care a și plecat.

                 Au comandat câte o porție de „ficăței de curcan la tavă” și câte două sticle de bere poloneză.

         După ce își terminase gustarea și se ștergea pe mâini, de la masa de alături i-a apostrofat, dacă nu cumva a intențional să le dea o știre, un mătăhălos, Potânghie, din câte îl cunoșteau ei:

         – Vedeți că, astăzi, amândoi veți fi în vizorul Opoziției. Comisia aia, pe care voi ați propus-o, ar fi studiat lucrările voastre. A constatat că sunt pline de erori și ar mi fi și copiate de pe ale altora.

         – Ce copiat? Eu n-am mai copiat de la bacalaureat, a protestat Ion Ion.

         – Nici eu. Mă jur pe mama, care e moartă, că nu am copiat un rând. Erori? S-o fi strecurat vreuna, dar conducătorul de lucrare nu mi-a spus-o…, s-a plâns și Ilie.

         – Asta la el am înțeles că s-ar fi găsit, a arătat mătăhălosul spre Ion Ion.

         – Adică cum, lucrarea mea e proastă? Comisia mi-a lăudat-o și mi-a spus că e interesantă, a tresărit Ion.

         – Poate, dar te acuză cineva din comisie că te-ai legat de Războaiele Balcanice și ai avut numai perioada interbelică.

         – Păi asta ce înseamnă? Alea nu sunt tot belele pentru românașii noștri, adică războaie cu vieți pierdute și jafuri?

         – Ba da, dar trebuia să te referi numai la anii 1918-1940.

         – Și ce-are dacă e-n plus? Mai bine să mai rămână decât să n-ajungă. Și-n afar’ de-asta, nu e o eroare, îndată ce comisia nu s-a legat de ea. S-au găsit ei mai deștepți ca să dezgroape morții. Altceva o mai fi găsit… onorata comisie? s-a necăjit Ion.

         – Da, cică ai mai multe pagini copiate cuvânt cu cuvânt de pe cartea unui mare istoric, care nici nu apare în bibliografia prezentată.

         – Dar în lucrarea mea au găsit ceva? a intervenit Ilie Măcriș.

         – Să nu greșesc, dar parcă ai avea câteva pagini copiate de pe niște reviste sârbești sau bulgărești de limba română care apăreau la ei pe atunci și, deși nu era cazul, îl cam lauzi pe Tito.

         – I-auzi ai dracului ce-au mai scormonit! s-a mirat Ilie. De fapt, Tito mi-a cam plăcut la vremea-ceea.

         – Da, însă nici regimul lui nu se încadra în temă, ca și în cazul lui Ion.

         – Cum văd, pare că faci parte din comisie? a întrebat Ion, pentru a-l fi lăudat.

         – Eu sunt doar secretar, nu mă amestec în discuții.

         – Atunci, vezi ce mai e prin documentele alea și mai stăm de vorbă; facem cinste pentru asta.

         Potânghie s-a ridicat și a plecat spre ieșirea localului, zâmbind discret.

         Rămași singuri, Ion și Ilie au comandat încă două sticle de fiecare și au continuat discuția:

         – Te pomenești că ăștia vor să ne anuleze doctoratele. Ce crezi? Dacă știam nici nu mă foloseam de diplomă, a gândit Ion.

         – Altfel, ce mai făceai cu ea?

         – O foloseam la județ, prindeam un post la universitate când plecam de-aici…

         – Ai de gând să te retragi din Parlament? a fost surprins Ilie.

         – Eu nu vreau, dar mai știi? Dacă pierde partidul alegerile?

         – Fugi de-aici cu așa idei! Noi nu mai pierdem puterea 20-30 de ani de-aici înainte, vom guverna mai mult decât partidu-ăla din Suedia sau de unde o fi fost. Și-apoi, cu diploma nu avea teamă! Nu vor face nimic, fiindcă au și ei mulți în situația asta. Iar la universitate poți să iei ore și acum!

         – Păi nu am timp să mă duc la curs, să pregătesc cursul…

         – Păi ce să cauți acolo? Găsesc ei pe cineva să-l țină. Și eu fac la fel.

         – Uite că nu mă gândisem la asta. Ai dreptate. Dar tot o să mă răfuiesc cu Trandafir, ăla de mi-a făcut lucrarea. Mi-a garantat că e publicabilă, lucrare de știință, ce mai! era hotărât Ion Ion.

         – Ei lasă! Tot Trandafir a făcut și lucrarea mea și mi-a garantat la fel. O să mă duc și eu peste el, mai ales că mai aveam să-i dau niște bani.

         – Eu cred că ăla a pus niște studenți ca să le facă și el doar a încasat banii, a concluzionat Ion.

         – Banii au fost bani, dar eu i-am mijlocit angajarea cumnatului și a soției acestuia, sora lui, pe niște posturi…, de a trebuit să înlătur vreo cinci concurenți.

*     *

         Săptămâna următoare s-au întâlnit din nou.

         – Ilie, ai dat piept cu Trandafir?

         – Nu l-am găsit. I-am lăsat vorbă să mă sune.

         – L-am găsit eu. Ne-am întâlnit la meci, l-a liniștit Ion.

         – Ce-a zis?

         – Că el ne-a garantat că vom lua doctoratul cu lucrările alea și nu să ne ducem și să ne lăudăm cu ele în parlament.

         – O să-i arăt eu ce poate să facă un parlamentar.