Umorul nu este o stare de spirit, ci un fel de a privi lumea. (Ludwig Wittgenstein)

După ce Giovanni Manzoni, un fost şef din cadrul Mafiei îşi demască foştii parteneri, el şi soţia lui, care are o personalitate de-a dreptul explozivă, împreună cu cei doi copii, fiica lor, o adolescentă tipic americană şi fiul lor care se poartă de parcă le ştie pe toate, sunt nevoiţi să se mute într-un orăşel din Normandia, unde nu renunță însă la stilul lor de a rezolva problemele, care conferă noi sensuri expresiei ”o familie criminală”.

Luc Besson  şi  co-scenaristul Michael Caleo au adaptat scenariul pentru „Malavita – O familie criminală” pornind de la romanul de acţiune scris de Tonino Benacquista ”Malavita”. Autorul a pornit de la următoarea întrebare: Poate cineva care a trăit numai pentru violență şi cu violență să se îndrepte, să renunțe şi să ducă o viață „normală”? „M-am interesat şi am făcut nişte cercetări referitor la Programele de protecție a martorilor, dar romanul meu este, în primul rând, o comedie despre un fost mafiot care trebuie să facă faţă unor situaţii de zi cu zi. M-am gândit că acest contrast ar fi cu atât mai interesant dacă personajul ar fi nevoit să trăiască în străinătate, într-un mediu complet nefamiliar. El se confruntă cu două provocări majore: pe de-o parte el trebuie să înveţe să trăiască la fel ca toţi ceilalţi, iar pe de altă parte, trebuie să se adapteze la obiceiurile unei ţări care adesea îl debusolează complet”, a detaliat scriitorul.

Şansa lui Besson a fost că Robert De Niro şi Michelle Pfeiffer au acceptat să îi joace pe Fred Blake alias Giovanni Manzoni, respectiv pe soţia acestuia, Maggie. Iar De Niro, pe care publicul îl identifica cu rolurile sale celebre, vine de acasă cu propriile rame, astfel încât secvenţa în care Giovanni Manzoni e invitat să comenteze „Goodfellas” (Băieţi buni) la cineclubul local nu ar trebui scăpată de nici un fan al actorului. (Martin Scorsese e producător executiv).

Debarcarea americanilor in Normandia de azi e fără replică, chiar dacă localnicii devin uneori fără să vrea antipatici. Izolaţi în ciudăţenia lor ca o a doua familie Addams, Manzoni-i sunt violenţi şi nevricoşi, gata să facă scandal dacă îi calci pe coada, fie că e vorba de fiica mai mare care îi bate pe băieţii nesimţiţi, de mezinul care organizează o mică mafie în şcoală, de mama care arunca în aer supermarket-ul unde a fost ironizată că vrea să cumpere „beurre de cacahuètes” sau de capul familiei care bagă în spital instalatorul şi îşi imaginează cum le lipeşte capetele vecinilor de grătarul unde prepara, ce altceva, decât hamburgeri.

„Giovanni, cunoscut acum drept Fred Blake, a mai încercat să îşi refacă viaţa, mai întâi în America, apoi la Paris şi în sudul Franței”, explică regizorul Luc Besson. “Nu a reuşit însă să facă acest lucru în niciunul dintre aceste locuri, mai ales pentru că nici el, şi nici membrii familiei lui nu reuşesc să renunţe la vechile lor obiceiuri. Acum ei sunt captivi în cel mai mic oraş pe care vi-l puteţi imagina, unde nu se întâmplă niciodată nimic. Aşa cred ei. Dar se înşeală…Pentru că exact acum încep să se petreacă lucruri.  Umorul vine, în mare parte, din neînţelegerile care au loc între familia Blake şi noii lor vecini. Au loc foarte multe confruntări în film între membrii familiei şi ceilalţi localnici. În zona rurală franceză, dacă ai nevoie de un instalator, trebuie să aştepţi vreo doi ani. Tipii ăştia conduc lumea. Dacă te porţi urât cu ei, va trebui să aştepţi patru ani, nu doi. Indiferent despre cine vorbim, fie că este preotul din localitate, patronul aprozarului, sau instalatorul, cu toţii încearcă să profite de noua familie de americani din oraş crezând că, automat, aceştia au mulţi bani. Dar ei nu ştiu de fapt cu cine au de-a face. Nimeni nu profită de Giovanni Manzoni—sau Fred Blake. Dacă încerci să-l păcăleşti, te va ucide”, mai spune Besson.

Un moment cheie din film este acela în care Fred îi şochează pe cei de la FBI –şi chiar şi pe el însuși – cu planul său de a-şi scrie memoriile, pentru a pune odată pentru totdeauna lucrurile la punct cu privire la modul său de viață – şi care ar putea avea rezultate dezastruoase, dacă ar vedea, într-adevăr, lumina tiparului. „Cred că atunci când înaintezi în vârstă, dacă simţi că ai făcut ceva în viaţă, fie bun, fie rău, vrei să le împărtăşeşti oamenilor lucrurile din punctul tău de vedere”, spune De Niro. „Asta este şi ceea ce îl motivează pe Fred. El vrea să îşi exprime propriul său punct de vedere asupra lumii şi să explice de ce a făcut lucrurile pe care le-a făcut. Într-un fel, el încearcă să se izbăvească. Vrea să spună cum s-au petrecut lucrurile şi să îşi justifice deciziile, ca să îşi câştige liniştea.”

Actriţa Michelle Pfeiffer, care a jucat în filmul lui Jonathan Demme din 1988, „Cu mafia pe urme”, recunoaşte că are o slăbiciune pentru rolurile de soţie de gangster, dar că ceea ce a atras-o cu adevărat la acest film a fost dinamica dintre membrii familiei Manzoni-Blake. „Prin ei, acest gen pe care îl ador, prinde o direcţie cu totul inedită. Filmul este de fapt despre legăturile de familie care sunt mai presus de orice, indiferent de circumstanţe”, a spus Pfeiffer.

Ataşamentul lui Belle pentru familia sa este foarte adânc, spune actriţa Dianna Agron. „Ea este foarte mândră de tatăl ei. Îşi iubeşte mult ambii părinţi, dar tatăl ei este modelul său. La un moment dat, acesta îşi exprimă regretul pentru felul în care au ieşit lucrurile, dar ea nu îi acceptă scuzele, pentru că el reprezintă totul pentru ea”, mai spune tânăra actriţă.

 „Ei nu sunt o familie obişnuită”, spune actorul John D’Leo, „Nici măcar certurile dintre ei nu sunt ca ale altor familii normale. Cheia este că ei trebuie să rămână uniţi, pentru că sunt asasini pe urmele lor, iar familia este cel mai important lucru.” Actorul recunoaşte că personajul său îşi doreşte să fie ca tatăl lui, chiar dacă Fred este cel care i-a adus în situaţia de față. „Dar Warren nu îşi  învinuieşte tatăl pentru acest lucru. Tatăl lui este modelul lui în viaţă. El vrea să ajungă mai departe ca tatăl său şi să reinstaureze numele familiei. Warren este un puşti foarte independent. Ca şi sora lui, Belle, face o mulţime de lucruri fără ca părinţii lui să aibă nici cea mai vagă idee. Dar are numai 14 ani şi deşi nu vrea să recunoască, în adâncul sufletului lui, este speriat.”

De Niro spune că a fost atras de umorul din film şi de perspectiva sa originală. „Este o abordare neobişnuită a filmelor cu mafioţi, cu o poveste inedită”, spune actorul. „Situaţia în sine poate părea puţin suprarealistă, dar personajul meu este foarte real.”

„Malavita – O familie criminală” este un omagiu inteligent şi afectuos chiar, adus filmelor cu mafioţi şi nu este deloc o întâmplare că unul dintre producătorii executivi ai filmului este un profesionist care şi-a pus amprenta asupra filmelor de gen. Câştigătorul Premiului Oscar, Martin Scorsese, a fost bucuros să se alăture unui proiect ale cărui personaje se potrivesc foarte bine în galeria sa de regi ai crimei organizate.